Quantcast
Channel: Prima Pagina - Viaţa Liberă Galaţi - Viaţa Liberă Galaţi
Viewing all 12836 articles
Browse latest View live

Cum acționau cămătarii prin amanetul ”Valdof”

$
0
0
Cum acționau cămătarii prin amanetul ”Valdof”

Patronul caselor de schimb și amanet ”Valdof”, reținut miercuri de polițiștii și procurorii Antimafia pentru cămătărie, șantaj și spălare de bani, a primit mandat de arestare. Alte trei persoane, printre care și ”șefa” de operațiuni, angajată ca evaluator la societățile deținute de acesta, au fost plasate sub control judiciar. Ancheta care a dus la dezvăluirea afacerilor întinse pe o perioadă de aproape zece ani scoate la iveală detalii incredibile și implicarea unor personaje care au exercițiul autorității de stat.

Dosarul ”Camătă și șantaj la amanet” a ajuns în fața instanței de judecată odată cu propunerea procurorilor DIICOT Galați de arestare a patronului a două case de amanet din municipiu. Valeriu Pungan (63 ani) și mâna sa dreaptă, Nicoleta Nedelcu, oficial evaluator în cadrul societăților de amanet și schimb valutar, au ajuns în fața judecătorilor de la Tribunalul Galați sub acuzații grave, întocmite ca urmare a numeroase plângeri venite din partea unor persoane din Galați și Brăila, care acuzau că au fost executate pentru sume mari de bani, pe care ajunseseră să le împrumute cu dobânzi astronomice, cu garanții imobiliare, în fața unor notari din Galați care dădeau gir de legalitate operațiunilor de cămătărie.

Selecție după avere și nevoie

Ancheta care a dus la cele zece percheziții și reținerea capului rețelei, în persoana lui Valeriu Pungan, a scos la iveală faptul că acesta își recruta clienții în funcție de criterii foarte clare. Viitorii datornici trebuiau să fie solvabili, adică să poată fi, în cazul în care nu puteau restitui la timp sumele și dobânzile stabilite, executați silit. Totul se făcea ca la carte, cu acte autentice întocmite la doi notari agreați de omul de afaceri. Până să ajungă la notar însă, Pungan, ajutat nu de puține ori de fiul lui, stabileau o relație cu fiecare dintre persoanele care aveau nevoie de bani. Cel puțin asta susțin anchetatorii, care au evidențiat, în fiecare caz, că între patronul casei de amanet și debitor se stabilea o relație de prietenie, de încredere. Odată realizată cunoașterea, se trecea la primul pas. Primul contract, atrăgea, de obicei, și alte contracte, în momentul în care debitorii nu mai reușeau să achite sau aveau nevoie de și mai mulți bani și apelau la o ”refinanțare”.

Angajatele, elemente cheie

Aici intrau în scenă trei angajate ale lui Pungan, care aveau rolul de a apărea ca părți în contractele de împrumut, de a recupera banii și chiar de a face presiuni asupra debitorilor.
”Angajaţii caselor de amanet erau la curent cu întreaga activitate infracţională şi, din dispoziţiile liderului grupării, mergeau la notariat şi semnau contractele în calitate de creditori, ocazie cu care în conţinutul acestor contrate erau trecute la rubrica „obiectul contractului” sume ce reprezentau valoarea împrumutului propriu – zis la care se adăuga valoarea dobânzii, deşi efectiv victimele nu primeau decât suma împrumutată, acestea fiind astfel obligate din start la plata unor sume de bani mai mari şi ce nu erau trecute cu titlu de dobândă în contract, ci ca parte integrantă a sumei împrumutate”, se arată în concluziile procurorilor DIICOT Galați.
Una dintre angajate era evaluator la firmele lui Pungan. Nicoleta Nedelcu a ajuns odată cu patronul ei în fața instanței, procurorii cerând arestarea ei pentru că, gestionând activitatea casei de amanet, era la curent cu toate împrumuturile și tranzacțiile, unele dintre ele mascate, dar și pentru că ar fi fost, spun anchetatorii, un pion important în ”spălarea” sumelor de bani obținute din împrumuturi și dobânzi, prin intermediul schimbului valutar. Nedelcu a fost plasată sub control judiciar, cu condiția plății unei cauțiuni în valoare de 40.000 de lei. Tot sub control judiciar sunt și două angajate de la Valdof Exchange, ce ocupau posturi de amanetar, și ale căror nume apăreau în toate contractele încheiate la notari cu debitorii.

Doi notari și un executor dădeau greutate afacerii

Găsirea unui notar care să întocmească contractele de împrumut cu încălcarea unor condiții elementare cum ar fi prezența debitorului la întocmirea actului, acordarea posibilității acestuia să citească documentul, verificarea condiției și calității persoanelor împrumutate și nu în ultimul rând predarea sumelor de bani la fața locului, așa cum cere legea, era o condiție obligatorie pentru reușita activităților grupării. Deloc ușor, dar nu imposibil, așa cum s-a dovedit ulterior, debitorii și angajații amanetului ajungând, invariabil, la un notar agreat de patronul Pungan. Ulterior, în peisaj a apărut și un al doilea notar, care s-a arătat dispus să întocmească acte care să dea aparență de legalitate operațiunilor cămătărești. În baza actelor întocmite, ștampilate și parafate de aceștia, misiunea unui executor judecătoresc din Brăila devenea, astfel, mai mult o formalitate. În schimbul unui comision, acesta asigura, invariabil, un succes garantat pentru că victimele ajungeau să fie convinse să achite cu orice preţ împrumuturile contractate.

”Valdof”, neautorizată pentru împrumuturi

Valeriu Pungan este administrator a trei firme, respectiv ”Valdof  Exchange” SRL, ”Valdof Impex IFN” SRL și ”FLP Eden” SRL. Niciuna nu este, potrivit informațiilor obținute de anchetatori, în evidențele Băncii Naționale a României, așa cum prevede legea. Ca urmare, niciuna dintre societăţile susmenţionate nu este autorizată să desfăşoare activităţi financiare nebancare.
Prejudiciul realizat prin actele de camătă, şantaj şi spălare de bani se ridică la 1.445.000 de lei și 110.000 de euro. Procurorii au identificat până la acest moment 20 de părți vătămate prin operațiunile de camătă și șantaj. Declarațiile victimelor au numeroase puncte comune privind modul de racolare, încheierea și executarea contractelor, persoanele implicate. În urma perchezițiilor care ai avut loc la Galați pe 11 noiembrie, poliţiştii au ridicat din locaţiile verificate 62.000 de euro, 143.100 de lei, 1,5 kg aur și trei autoturisme de lux, dar şi contracte de împrumut încheiate cu diverse părţi vătămate. 12 persoane au fost conduse la DIICOT Galaţi sub escorta jandarmilor.


Două persoane au murit în această dimineață după ce le-a luat foc apartamentul (VIDEO)

$
0
0
Două persoane au murit în această dimineață după ce le-a luat foc apartamentul (VIDEO)

Un incendiu violent a izbucnit duminică dimineață, la primele ore, într-un bloc din Micro 39 A. Un apartament a fost surprins de flăcări violente, pompieri fiind alertați de vecinii înecați de fumul dens care s-a răspândit în întreaga scară a imobilului de pe strada Dr. Mihai Petrini. Două autospeciale de stins incendii, una de descarcerare și o ambulanță SMURD au fost trimise la fața locului, pentru a stinge vâlvătaia și a salva eventualele victime. Cele constatate la fața locului au depășit cu mult așteptările. 25 de persoane, aflate în bloc la acel moment au fost evacuate, trei dintre ele manifestând semne ale intoxicației cu fum. Printre persoanele scoase de salvatori din bloc a fost și o femeie în vârstă de 60 de ani, proprietara apartamentului în care a izbucnit incendiul. Femeia, aflată în stare gravă, în stop cardio-respirator, a fost resuscitată minute bune de medicii de la SMURD, care au fost nevoiți în cele din urmă să declare decesul. În timp ce medicii se străduiau să o salveze viața femeii, pompierii au mai găsit o victimă în apartamentul distrus de flăcări. O persoană murise carbonizată în casă, înainte să apuce să se salveze sau ca militarii să ajungă la ea. S-a stabilit că era vorba despre un bărbat în vârstă de 48 de ani, concubinul femeii. Pompierii au stabilit, în urma primelor verificări, drept cauză a tragediei, focul deschis, respectiv o lumânare lăsată aprinsă, de la care ar fi luat foc alte materiale combustibile aflate în imediata apropiere.

{youtube}mE6VlFCypxg{/youtube}

Municipiul Galați a depășit rata de infectare de trei la mie! Se închid restaurantele la interior, cinematografe, teatre și jocuri de noroc

$
0
0
Municipiul Galați a depășit rata de infectare de trei la mie! Se închid restaurantele la interior, cinematografe, teatre și jocuri de noroc

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galați a actualizat duminică, 15 noiembrie 2020, rata de infectare cu noul coronavirus din localitățile gălățene în ultimele 14 zile. Astfel, localitățile Nicorești (4,22) și municipiul Galați (3,10) au incidența cumulată a cazurilor de infectare mai mare de 3/1.000 de locuitori. În același timp, în localitățile Tecuci (3,00), Poiana (2,92), Corod (2,68), Târgu-Bujor (2,67), Smulți (2,17), Țepu (2,09), Priponești (1,89), Ivești (1,88), Barcea (1,86), Smârdan (1,71), Tudor Vladimirescu (1,57), Vânători (1567), Schela (1,56) și Independența (1,51) incidența este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.

Ca atare, se mențin, sau se aplică, după caz, restricțiile înfățișate pe larg în cotidianul nostru. Mai concret, o dată cu depășirea incidenței de trei la mie în municipiul reședință de județ, în Galați organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă. De asemenea, este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, inclusiv pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. Se va permite doar prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective. Totodată, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate, iar activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Măsurile stabilite se aplică pentru o perioadă de 14 zile, cu excepția municipiului Tecuci, pentru care măsurile dispuse vor rămâne în vigoare până la data de 25 noiembrie, când va fi reevaluată incidența. Prezenta hotărâre intră în vigoare luni 16 noiembrie 2020, ora 00.00, se mai arată în comunicatul transmis de Instituția Prefectului - Județul Galați.

Contracte de 35 milioane de euro, atribuite de Consiliul Județean

$
0
0
Contracte de 35 milioane de euro, atribuite de Consiliul Județean

Peste 35 milioane de euro la valoarea de astăzi, mai exact aproape 172 milioane de lei reprezintă valoarea procedurilor de achiziție publică atribuite de Consiliul Județean (CJ) Galați în primele zece luni ale anului 2020, conform informațiilor existente în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Este vorba despre 34 de proceduri atribuite, alte 11 fiind anulate în aceeași perioadă, din varii motive.

Peste 100 milioane de lei pentru SMID

Intrând în detalii, am putea spune că anul 2020, din punct al vedere al valorilor atribuite, este, până în prezent, "dedicat" Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), investiție a Consiliului Județean despre care ați putut citi recent, pe larg, în cotidianul nostru.
Astfel, compania specializată ilfoveană Iridex Group Plastic SRL, ofertant lider aflat în asociere cu alți operatori economici, are în sarcină atât lucrările ce se execută în prezent la Valea Mărului, de realizare a depozitului și a unei linii de sortare, în valoare de circa 50,18 milioane de lei, precum și lucrările ce urmează a demara în zonele Tecuci și Târgu-Bujor. Mai exact, este vorba atât despre închiderea depozitului neconform de la Rateș (lângă Tecuci), dar și de proiectarea și execuția stației de transfer și a stației de compostare de la Tecuci, precum și a stației de transfer de la Târgu Bujor, toate aceste lucrări fiind evaluate la aproximativ 49,67 milioane de lei.
Tot în direcția implementării SMID, CJ Galați a atribuit proiectarea și executatea lucrărilor pentru drumuri de acces în zonele Galați și Valea Mărului către o asociere având ca ofertant lider compania băcăuană Mavgo Holding SRL, de această dată valoarea fiind de 9,75 milioane de lei.
În fine, a fost atribuită și realizarea unui audit al proiectului, la valoarea de 168.000 de lei, către operatorul specializat Agenția de Audit Financiar AFIL SRL.

Lucrări în Sănătate la morgă, UPU, dar și la Târgu-Bujor

Pentru Sănătate, am notat atribuirea execuţiei lucrărilor aferente obiectivului clădire pentru relocare sediu Prosectură Medicină Legală din Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei", pentru o valoare de aproape 7,7 milioane de lei, exclusiv TVA. Procedura simplificată de atribuire a lucrărilor, având la bază criteriul "prețul cel mai scăzut" a revenit asocierii Consumcoop Galați (ofertant lider) - Rovis Lider SRL - Moviland Met SRL.
În același timp, la Târgu-Bujor a fost atribuită extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului Orășenesc. Tot în urma unei proceduri simplificate, la valoarea de 6,87 milioane de lei, asocierea având ca lider compania bucureșteană Luxuria Aedificium SRL, împreună cu Terra Invest Management SRL, are în sarcină finalizarea acestor lucrări.
De valori ceva mai reduse vorbim în cazul extinderii, modernizării și dotării Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean - 1,69 milioane de lei, de amenajarea Secției de Cardiologie Intervențională (1,23 milioane de lei), precum și de necesitatea dotării (în loturi) a ambulatoriului Spitalului de Boli Infecțioase, de această dată valoarea atribuită fiind de 1,08 milioane de lei.

"Centura mică" și drumurile județene rămân în actualitate

"Trecând" către zona de infrastructură, la valoarea de 11,75 milioane de lei, exclusiv TVA, discutăm despre servicii de proiectare, asistență tehnică proiectant și execuție lucrări pe 8,675 kilometri aparținând de șapte drumuri județene. În acest caz, potrivit informațiilor din SEAP, o asociere cu operatorul economic gălățean Gendav SRL în calitate de lider, alături de Aqua Parc SRL, Genymar 2008 SRL și Rutier Consult (în calitate de terț) a fost declarată câștigătoare.
În ceea ce privește lucrările de reabilitare și modernizare de pe DJ 251 (Smârdan - Matca), la valoarea de 7,2 milioane de lei, o parte dintre acestea au revenit asocierii formate din Tancrad SRL, alături de Add Global Design SRL și Citadina 98 SA.
Recent, zona de expertizare a drumului de centură (DJ 251M), inclusiv în vederea realizării de exproprieri și demolări, a fost atribuită la valoarea de 2,95 milioane de lei, în timp ce o serie de lucrări de refacere a unor poduri și drumuri județene afectate de calamități naturale au fost atribuite unei asocieri conduse de Constructa Mecanique SRL, la valoarea de 2,33 milioane de lei.

Spații de creație și expoziții în aer liber de peste un milion de euro

În cele din urmă, preocuparea UAT Județul Galați, prin Consiliul Județean, către zona de cultură-agrement s-a concretizat prin desemnarea câștigătorului procedurii de achiziție publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente proiectului de amenajare spații de creație plastică și expoziții în aer liber de la Muzeul de Artă Vizuală Galaţi. Acestea vor fi efectuate de asocierea dintre firma bucureșteană Midanne Invest Grup SRL (în calitate de lider ofertant) și cea gălățeană Ecoarch SRL, la valoarea de 5,64 milioane de lei.
De lucrările de consolidare, restaurare și amenajare de la Muzeul "Casa Cuza Vodă" se va ocupa firma gălățeană Stiloterm SRL, în parteneriat cu Pelas Company SRL (1,89 milioane de lei), în timp ce asocierea dintre brăilenii de la Larapeu Construct SRL și Electrix SRL are în sarcină proiectul de 1,34 milioane de lei al bazei turistice cu specific pescăresc "Zătun 2".

{gallery}contracte16nov2020{/gallery}

S-au făcut plăţi către asiguraţii afectaţi de explozie

$
0
0
S-au făcut plăţi către asiguraţii afectaţi de explozie

Dezastrul de la Spitalul din Piatra Neamţ, unde zece pacienţi au decedat şi şapte persoane sunt rănite în urma unui incendiu, demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu suntem pregătiţi să facem faţă unui incident de acest gen şi că, din păcate, măsurile preventive există, de multe ori, doar pe hârtie. Cum, la Galaţi, ne-am confruntat la sfârşitul lunii octombrie cu un eveniment similar, explozia de la blocul N6, revenim cu apelul către instituţiile publice şi private să explice publicului, prin intermediul nostru, ce se face pentru îndepărtarea urmărilor exploziei, precum şi cine şi pentru ce răspunde în faţa legii. Deocamdată, singurul organism care s-a sesizat în urma articolului nostru din 12 noiembrie a.c. este Compania de Asigurări Allianz-Ţiriac. 
Iată ce am aflat de la reprezentanţii Allianz-Ţiriac. "Imediat după explozia puternică din centrul orașului Galați, echipa Allianz-Tiriac s-a mobilizat rapid și a depus toate eforturile pentru a evalua pagubele și plăti despăgubirile în cel mai scurt timp, astfel încât asigurații noștri să aibă un sprijin financiar pentru a merge mai departe. Am plătit rapid despăgubiri finale către doi asigurați și am propus plăți în avans către ceilalți cinci asigurați Allianz-Țiriac afectați de explozie. Hotelul Mercure a acceptat avansul în suma de 150.000 lei, iar plata a fost efectuată în data de 6 noiembrie 2020. În total, plățile rapide în avans însumează peste 160.000 de lei. Suma totală pe care Allianz-Țiriac a rezervat-o pentru acoperirea pagubelor generate de explozie, respectiv rezervele de daună, se situează la aproape jumătate de milion de lei. În cazul hotelului Mercure, așa cum domnul Traian Sandu, managerul hotelului, a menționat publicației Viața liberă, Allianz-Țiriac a inițiat toate demersurile în sarcina sa pentru soluționarea rapidă a dosarului de daună, a efectuat constatarea pagubelor a doua zi după explozie și a realizat inclusiv o plată parțială." 
Reprezentanţii companiei, care este asigurătorul a peste 200.000 de locuințe din România, au mai transmis şi că, în această perioadă, derulează o campanie prin care încurajează proprietarii să-și asigure locuințele, oferindu-le gratuit asigurarea obligatorie (PAD) la încheierea uneia facultative. Un demers care ar trebui urmat şi de alţi asiguratori.
În continuare, aşteptăm informaţii de la Primăria Galaţi, referitoare la concluziile anchetei sociale demarate în blocul afectat şi la posibilitatea ajutării locatarilor. De asemenea, aşteptăm de la conducerea Distrigaz o informare în detaliu despre limitele clare ale responsabilităţii companiei, pe de o parte, şi a utilizatorilor finali, pe de altă parte, în ceea ce priveşte exploatarea reţelei de gaze. Să nu uităm, un om şi-a pierdut viaţa în această tragedie, iar să-i pasăm acum, postum, toată răspunderea, pe principiul "mortul plăteşte" nu este o soluţie care să ne apere de asemenea situaţii în viitor.

Cămătărie şi şantaj, la adăpostul amanetului

$
0
0
Cămătărie şi şantaj, la adăpostul amanetului

Timp de aproape zece ani, patronul unor case de amanet din Galaţi a condus o reţea "specializată" în împrumuturi de bani cu dobânzi astronomice, finalizate cu acte de violenţă psihică şi însuşirea abuzivă a imobilelor oferite drept gaj. Acţiunile reţelei căpătau un aparent iz de legalitate, cu concursul unui notar şi al unui executor judecătoresc, în faţa cărora victimele erau duse şi puse să semneze documentele. 12 persoane au ajuns la DIICOT miercuri, 11 noiembrie, după ce poliţiştii de la Crimă Organizată au descins în zece locaţii de unde au ridicat înscrisuri, bani, aur şi maşini de lux. 

2011 este anul în care gruparea, despre care anchetatorii spun că ar fi formată din şapte membri, ar fi început să "activeze" pe piaţa acordării de împrumuturi cu dobândă, garanţii şi acte de violenţă, cunoscute generic sub numele de camătă. Liderul grupului, care ar fi coordonat fiecare pas, de la selectarea persoanelor care urmau să devină "debitoare", la semnarea contractelor şi ulterior la recuperarea sumelor sau a garanţiilor, este proprietarul unor case de amanet din Galaţi, care ar fi atras în mecanismul afacerii atât angajaţi ai firrmelor pe care le controla, cât şi autorităţi care să îşi dea girul legalităţii asupra documentelor în baza cărora, timp de mai bine de nouă ani, ar fi obţinut aproape 1.500.000 de lei şi peste 100.000 de euro. 

Pasul 1: racolarea

Prima etapă o constituia identificarea potenţialelor victime, aspect de care se ocupa liderul grupării. Acesta urmărea ca persoana ce urma să fie "ajutată" să deţină bunuri mobile şi imobile de valoare mare, care să poată fi constituie drept garanţii ale împrumuturilor. Scopul era clar: victima, care nu dispunea momentan de lichidităţi şi avea nevoie de un împrumut urgent, chiar cu dobândă foarte mare, să poată, în cazul în care nu putea restitui suma datorată la timp, să dea în schimb ceva: o casă, un teren, o maşină sau bijuterii. "Liderul grupului infracţional stabilea inclusiv modalităţile concrete în care se exercitau presiuni asupra fiecărei victime în parte, cu scopul de a se ajunge la executarea silită a acestora şi însuşirea bunurilor mobile şi imobile deţinute de către debitori şi a obţine astfel beneficii materiale cu mult mai mari decât valoarea creditelor acordate", se arată în concluziile anchetatorilor care miercuri, 11 noiembrie, au descins în zece locaţii din Galaţi pentru strângerea de probe şi ridicarea de suspecţi. 

Pasul 2: contracte cu angajaţii

Odată debitorul identificat şi convins să ia bani cu împrumut, în scenă apărea şi "creditorul" oficial. Niciodată acesta nu era patronul, ci un angajat de la una din casele de amanet deţinute de acesta. Numele angajatului apărea în actele ce erau încheiate la un notar agreat. Acesta din urmă îşi dădea girul asupra împrumutului, care cuprindea suma formată din banii împrumutaţi efectiv, şi dobânda aferentă. "Angajaţii erau la curent cu întreaga activitate infracţională şi, din dispoziţiile liderului, mergeau la notariat şi semnau contractele în calitate de creditori, ocazie cu care în conţinutul acestor contrate erau trecute la rubrica „obiectul contractului” sume ce reprezentau valoarea împrumutului propriu-zis la care se adăuga valoarea dobânzii pretinse de către lider, deşi efectiv victimele nu primeau decât suma împrumutată, aceştia fiind astfel obligaţi din start la plata unor sume de bani mai mari şi care nu erau trecute cu titlu de dobândă în contract, ci ca parte integrantă a sumei împrumutate", explică anchetatorii. 

Pasul 3: război psihologic 

De cele mai multe ori, victimele nu ajungeau să restituie la timp şi complet sumele pe care se obligau să le plătească şi, astfel, membrii grupării ajungeau să exercite asupra lor tot felul de presiunii pentru a-i determina să se achite, într-un fel, de datorie. Totul cu sprijinul notarului şi al unui executor judecătoresc, ambii la curent cu demersurile grupării de cămătari. "Liderul grupării infracţionale trecea la următoarea etapă a planului infracţional, cu concursul şi în acest caz al celorlalţi membri ai grupării, precum şi al unor notari și executori judecătoreşti, ce consta în exercitarea unei presiuni psihice permanente asupra victimelor, care ajungeau astfel în situaţia de a fi subjugate psihologic, starea de teamă ce le era indusă dominându-le toate acţiunile şi ajungând astfel să semneze orice tip de documente le erau solicitate de către membrii grupării, de teamă să nu fie executate silit", se arată în concluziile anchetei DIICOT Galaţi. 
Prejudiciul calculat până la acest moment prin actele de camătă, şantaj şi spălare de bani se ridică la 1.445.000 de lei și 110.000 de euro. În urma percheziţiilor de miercuri, poliţiştii au ridicat din locaţiile verificate 62.000 de euro, 143.100 de lei, 1,5 kg aur și trei autoturisme de lux, dar şi contracte de împrumut încheiate cu diverse părţi vătămate. 12 persoane au fost conduse la DIICOT Galaţi sub escorta jandarmilor, urmând ca procurorii să dispună, la finalul audierilor, măsurile care se impun. 


UPDATE. Explozie într-un bloc din Micro 40 (VIDEO)

$
0
0
UPDATE. Explozie într-un bloc din Micro 40 (VIDEO)

UPDATE, ora 15,16 - O deflagraţie care aproape a distrus un apartament dintr-un bloc din Micro 40 a avut loc luni, la prânz, din cauza unei lucrări făcute de amatori.

Explozia s-a produs în locuinţa unei femei care a tocmit o cunoştinţă să îi taie ţevile vechi de gaze care asigurau alimentarea bocului în sistem pauşal. Omul a executat întocmai ceea ce îi ceruse femeia, numai că nu s-a asigurat ca pe ţeavă să nu mai fie gaze.

Nenorocirea s-a produs, o explozie puternică survenind la scurt timp după ce bărbatul a început să taie cu flexul conducta veche. Deflagraţia a fost destul de puternică încât să distrugă tot mobilierul din bucătărie, să scoată din balamale uşa metalică de la intrarea în apartament şi să provoace daune inclusiv pe casa scării. Atât proprietara, cât şi meseriaşul de ocazie s-au ales cu arsuri la membre, care însă nu le-au pus viaţa în pericol.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu autospeciale, pentru a se asigura că nu au loc scăpări suplientare de gaze şi că restul locatarior din bloc sau imobilul în sine nu sunt în pericol. Specialiştii recomandă cu această ocazie ca lucrările de înlăturare a conductelor de gaze vechi, fie că sunt la case sau la bloc, să fie efectuate de muncitori calificaţi, care au cunoştinţele şi echipamentele necesare pentru astfel de intervenţii.


O explozie a avut loc în urmă cu puţin timp într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Caişilor. Pompierii, care intervin cu mai mullte autospeciale, susţin că cel puţin o persoană a fost rănită în urma deflagraţiei. La faţa locului au ajuns şi medicii de la Ambulanţă. Vom reveni cu amănunte.

{youtube}LH26EkJJunA{/youtube}

Gălăţenii invocă motive trăsnite să iasă din case

$
0
0
Gălăţenii invocă motive trăsnite să iasă din case

Restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii nu îi împiedică pe gălăţeni să iasă din din case în intervalul orar în care, legal, nu este permis. Chiar şi după orele 23,00, fără adeverinţă sau în lipsa unor urgenţe evidente, oamenii îşi fac de drum şi puţin le pasă de riscul de a fi sancţionaţi de echipajele care îi opresc pentru a-i întreba despre motivul plimbărilor nocturne. Mai mult, mulţi dintre ei nici nu încearcă să simuleze vreun motiv serios, ci oferă explicaţii care concurează serios "perlele" de la bac ale absolvenţilor de liceu care nu şi-au pierdut prea multă vreme cu cartea. O confirmă jandarmii, care noapte de noapte se întâlnesc cu astfel de situaţii în trafic, plimbăreţii fără adeverinţă de serviciu sau urgenţă medicală "servindu-le" explicaţii care nu atrag doar zâmbete, ci şi sancţiuni. Spre exemplu, un gălăţean a pretextat ieşirea din casă la oră târzie cu faptul că trebuie să meargă la un bancomat să facă plăţi, în timp ce altul şi-a justificat ieşirea cu o poftă ciudată: "Mi s-a făcut așa poftă de un trabuc, încât nu am putut să mai stau în casă. Merg la peco să îmi cumpăr unul", le-a explicat omul jandarmilor. Din partea altuia a venit explicaţia că "merge la un prieten să vorbească ceva secret", în timp ce motivaţiile altora au avut vagi urme fie de de spirit civic, fie de obrăznicie: "Am ieşit afară să văd dacă vă faceți treaba”, "Eu ies în fiecare seară să admir cerul, așa că am ieșit și acum”, "Mă trage ceva către afară, de nu știu cum să vă explic", au fost explicaţiile care le-au adus plimbăreţilor sancţiuni. Acestea nu sunt motive serioase, avertizează jandarmii, care s-au arătat totuşi destul de îngăduitori cu cei care au încălcat regulile. Până acum, militarii au aplicat 11 avertismente şi au dat doar o singură amendă, de 250 de lei, dar avertizează că bunăvoinţa lor este limitată şi că sancţiunile pecuniare se vor îndesi.


Cum ar trebui Primăria să-şi îngrijească arborii. Recomandările dr. ing. Paul Lupoae, şeful Grădinii Botanice

$
0
0
Cum ar trebui Primăria să-şi îngrijească arborii. Recomandările dr. ing. Paul Lupoae, şeful Grădinii Botanice

Chiar dacă specialiştii Grădinii Botanice din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" nu răspund de întreţinerea spaţiilor verzi din Galaţi, credem că autorităţile locale ar avea multe de învăţat de la ei. Mai ales în ceea ce priveşte îngrijirea arborilor plantaţi în special pe aliniamentele stradale, dar mai cu seamă de pe Faleza Dunării. Aşa cum am promis la finalul articolului "Ce soartă vor avea teii uscaţi de pe Faleză", vă prezentăm soluţiile oferite de dr. ing. Paul Lupoae, şeful secţiei Grădina Botanică.

Primăria se pregăteşte să înlocuiască teii uscaţi de pe Faleza Superioară cu alţi arbori, mai rezistenţi. Numai că, pentru ca arborii să prindă rădăcini şi să se dezvolte bucurându-ne zeci de ani, municipalitatea ar trebui să ţină seama de recomandările dr. ing. Paul Lupoae, şeful secţiei Grădina Botanică.

"Plantele nu consumă decât atât cât le trebuie"

Afirmaţia îi aparţine unui profesor universitar recunoscut la nivel naţional, dar acel "trebuie" este nuanţat de specialiştii care ştiu ce condiţii trebuie respectate. Problema ar fi că specialiştii vin şi pleacă dintr-o instituţie, de aceea importantă este continuitatea: un plan de acţiune care să fie pus în aplicare indiferent cine se angajează şi cine lucrează.

Ce le trebuie viitorilor copaci

În opinia dr. ing Lupoae, planul trebuie să plece de la realitatea că solul de pe aliniamentul Falezei Superioare nu este unul bun. O spune clar şi expertiza Oficiului Judeţean Fitosanitar!
De aceea, ar trebui executate nişte gropi care să aducă un aport de pământ vegetal, menit să asigure cel puţin într-o perioadă de cinci-zece ani substanţele nutritive de care un arbore sau un arbust are nevoie: "Este foarte importantă execuţia gropilor. În zona Falezei, este o situaţie aparte, drept pentru care dimensiunea lor ar trebui să fie dublă sau chiar triplă faţă de o dimensiune standard", spune specialistul.
De pildă, pentru că zona noastră nu e prielnică pentru dezvoltarea bradului, a molidului, soluţia Grădinii Botanice a fost, în zona de răşinoase, realizarea unor gropi în care a intrat mai mult de un metru cub de pământ vegetal îmbogăţit cu îngrăşământ natural.
Apa este resursa vitală pentru dezvoltarea arborilor, care nu trebuie neglijaţi în perioadele secetoase.
În cazul unui aliniament, este foarte importantă forma pe care un arbore sau arbust o poate avea. "Sunt anumite specii care au nevoie de o radiaţie solară uniformă, pe tot coronamentul. Dacă plantez un copăcel la umbra unui tei bătrân nu se va dezvolta aşa cum ar trebui pentru că nu are suficientă lumină", spune dr. ing. Lupoae.

De unde ar trebui aduşi puieţii

"Aş recomanda, în ceea ce priveşte materialul dendrologic, ca puieţii să fie aduşi din zonele noastre, cât mai aproapiate de Galaţi, pentru a fi oarecum aclimatizaţi", spune specialistul. Pentru colecţia de răşinoase din Grădina Botanică, puieţii nu au fost aduşi din zona montană, cum s-ar putea crede, ci din pepiniere de la Tulcea şi Constanţa, iar rezultatele au fost pe măsură.

Cum trebuie protejaţi

Teii sau orice alţi arbori abia plantaţi pot fi tăiaţi, la baza trunchiului, de cositorile care tund spaţiul verde. Şi atunci ne mirăm de ce nu mai cresc, de ce se usucă! Tocmai de aceea trebuie protejaţi: "Cei care au mers la Bucureşti, la intrarea dinspre Autostrada Soarelui au văzut, probabil, la platanii de pe aliniamentul central, nişte tuburi de plastic la baza arborelui. Acelea îi protejează de cositori", spune dr. ing. Lupoae.
Esenţial este şi sistemul de susţinere al puietului, care poate fi uneori mai costisitor decât copacul în sine: "Dacă s-a dat pe un puiet zece lei, i se pune un par alături, de care e legat cu o funie sau sârmă, ca să nu-l bată vântul. Total greşit! Sistemul de susţinere trebuie să se realizeze în trei puncte, mai ales pe aliniamente unde sunt curenţi de aer, unde bate vântul. Şi se leagă nu cu sârmă sau funie, ci cu un bandaj special, centrat, ca să se poată dezvolta corect. Aici este cuvântul specialistului, care trebuie respectat!", spune dr. ing. Lupoae.

Cât de importantă este toaletarea

"În Viena, la Schönbrunn, sunt nişte aliniamente extraordinare din platan. La prima vedere este un arbore maiestuos, puternic, foarte mare, despre care nu ai zice că s-ar preta la tuns. Ei bine, se pretează, şi nu este singura specie, dar acolo e o tradiţie în ceea ce priveşte îngrijirea, toaletarea. Când toaletezi un arbore trebuie să ştii ceea ce trebuie să-i faci şi să faci cu maximă responsabilitate, sub supravegherea şefului tău. O banală tăiere pe o ramură a unui arbore poate să dăuneze dezvoltării acestuia. Dacă o ramură este mai groasă şi afectează o anumită zonă, ea poate să fie suprimată, dar nu venind cu o drujbă şi tăind de unde îţi vine, pentru că, în cădere, acea ramură se desface şi creează o rană pe acel arbore, expunându-l la boli şi dăunători", spune specialistul.

Grădinăritul, meserie nobilă

"Meseria de grădinar este nobilă. În meseria aceasta e nevoie nu numai de pricepere, ci şi de pasiune, pentru că nu se fac aceste activităţi la viteză. Este adevărat că, de-a lungul timpului, la Grădina Botanică am lucrat şi cu muncitori sezonieri, avem şi muncitori permanenţi, dar avem şi specialişti care au participat de la primele plantări", a subşiniat dr. ing. Lupoae.
Tocmai de aceea, oamenii care lucrează la spaţii verzi ar trebui să fie pregătiţi pentru a deveni grădinari pricepuţi.

Cât i-a costat campania electorală pe candidaţii gălăţeni. Bani cheltuiţi pentru alegerile locale

$
0
0
Cât i-a costat campania electorală pe candidaţii gălăţeni. Bani cheltuiţi pentru alegerile locale

Nu mai puţin de 440.000 de lei reprezintă - conform datelor centralizate şi publicate de Expert Forum - contribuțiile în campania electorală ale fiecăruia dintre candidaţii la preşedinţia Consiliului Judeţean Galaţi Costel Fotea (PSD) şi George Stângă (PNL). Diferenţa dintre cei doi nu costă doar în faptul că primul a câştigat funcţia, ci şi în sursa acestor bani. Fotea a folosit doar venituri proprii, în vreme ce Stângă s-a bazat mai mult pe împrumuturi. În topul celor mai generoase contribuţii se mai regăsesc: Nicolae Marin (Pro România), Cristian Dima (ALDE), Ionuţ Pucheanu (PSD) şi Marius Stan (Pro România).

„Competitorii au contribuit cu sume semnificative la campania electorală, deși 2020 se anunța a fi un an dificil din punct de vedere economic, iar limitările legate de desfășurarea campaniei electorală prin evenimente sau acțiuni stradale ar fi trebuit să conducă și la limitarea sumelor cheltuite de partidele politice în campanie. Mai mult, aceste sume nu conțin partea de precampanie, care a fost de departe mult mai vizibilă decât campania electorală”. Aceasta este una dintre concluziile Raportului final de monitorizare a finanțării campaniei electorale la alegerile locale, publicat de Expert Forum.
Monitorizarea s-a bazat pe datele privind contribuțiile la campania electorală publicate şi actualizate de Autoritatea Electorală Permanentă. Cu precizarea că datele pot fi consultate pe platforma dezvoltată de Expert Forum privind finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale, vă prezentăm cine sunt cei mai generoşi candidaţi gălăţeni la alegerile locale din 2020.

Podiumul

Social-democratul Costel Fotea şi liberalul George Stângă împart prima treaptă a podiumului la capitolul celor mai generoase contribuţii la campania electorală. Conform datelor oficiale, Fotea a contribuit, în total, cu 440.000 de lei, venituri proprii. Şi George Stângă a însumat tot 440.000 de lei, dar 40.000 de lei au fost venituri proprii, iar 400.000 de lei - împrumut.

Pentru a nu vă grăbi cu concluziile, aflaţi că plafonul maxim al contribuțiilor permis de lege pentru un candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean a fost de 446.000 de lei. Iar acest plafon a fost atins, conform Radio Europa Liberă România, de candidaţi ca Felix Stroe (PSD) - CJ Constanța, Ionel Arsene (PSD) - CJ Neamț sau Mihai Lupu (PNL) - CJ Constanța.

Revenind pe meleagurile noastre, următorul în topul celor mai generoase contribuţii este Nicolae Marin - 320.000 de lei, din venituri proprii, din postura de candidat Pro România la preşedinţia Consiliului Judeţean Galaţi.

Peste 100.000 de lei

Conform datelor oficiale, Cristian Dima a contribuit cu bani atât din postura de candidat ALDE la Primăria municipiului Galaţi, cât şi din poziţia de candidat la Consiliul Judeţean Galaţi. Astfel a "investit" 74.000 de lei, venituri proprii pentru candidatura la Primărie, respectiv 48.000 de lei, venituri proprii, pentru candidatura la Consiliul Judeţean. Total - 122.000 de lei.
Contribuţia candidatului la Primăria Galaţi Ionuţ Pucheanu (PSD) a fost de 111.500 de lei, venituri proprii.

Zeci de mii de lei

Bogdan Rodeanu, candidatul Alianţei USR PLUS la Primăria municipiului Galaţi, figurează, în platforma Expert Forum, cu o contribuţie totală de 80.000 de lei, venituri proprii.

Eşecul în alegeri l-a costat destul de scump pe Marius Stan, candidatul Pro România la Primăria Galaţi: 71.500 de lei, venituri proprii!

Deşi a candidat doar la Consiliul Local, social-democratul Cristian Sorin Enache a contribuit la campania electorală cu 66.900 de lei, venituri proprii.

Următorul în clasamentul contribuţiilor este un alt candidat la Consiliul Local din partea ALDE - Marius-Sorin Dimachi - 65.000 de lei, venituri proprii.

Nu mai puţin de 54.600 de lei, venituri proprii, au reprezentat contribuţia totală a lui Eugen Durbacă în campania electorală: 19.600 de lei din poziţia de candidat PPU (social-liberal) la Consiliul Judeţean, iar restul din postura de candidat la Consiliul Local Galaţi.

Candidat la Consiliul Judeţean din partea PNL, Sorin Creţu a contribuit la campanie cu 50.000 de lei.

În platforma Expert Forum, Cătălin Cristache, candidat PMP la Primăria Galaţi, apare cu o contribuţie totală de 45.000 de lei, venituri proprii.

Mărunţiş

Aşa ar putea fi catalogate, la modul ironic, contribuţiile declarate de unii candidaţi cu nume de rezonanţă la Primăria Galaţi, precum Picu Apostol Roman (PPU s-l) - 15.000 de lei, Ştefan Baltă (PER) - 3.400 de lei sau Andrei Velea (PACT) - 2.000 de lei.

Cine primeşte banii înapoi

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat pe site-ul www.finantarepartide.ro, secțiunea ACASĂ, lista competitorilor electorali care au obținut, individual sau într-o alianță electorală, cel puțin 3 la sută din totalul voturilor valabil exprimate la alegerea autorităților administrației publice locale din anul 2020 și au dreptul de a obține rambursarea cheltuielilor electorale efectuate la nivel local și central, după caz.

Cine nu a trecut pragul de 3 la sută va fluiera a pagubă! Eugen Durbacă, Marin Nicolae şi Marius Stan se află în această situaţie.

Suspendare temporară a unor activităţi la Direcţia de Impozite a Primăriei

$
0
0
Suspendare temporară a unor activităţi la Direcţia de Impozite a Primăriei

Printr-un comunicat de presă, Direcția de Impozite, Taxe şi Alte Venituri Locale din cadrul Primăriei municipiul Galați informează că își suspendă temporar câteva dintre activitățile cu publicul, ca urmare a măsurilor ce se impun după confirmarea unui caz de infectare cu Covid 19 în rândul angajaților.

"Nu se vor putea depune documente pentru înregistrarea și radierea imobile, sunt suspendate activitățile de depunere a declarațiilor pentru taxa de habitat și cele de depunere a cererilor de transfer auto. Pentru depunerea acestor documente, solicitanții au la dispoziție adresa electronică impozitpf@primariagalati.ro.

În schimb, se vor face după programul normal în continuare încasări de numerar și cu cardul, înregistrarea cererilor de vânzare și cumpărare auto, se eliberează certificate fiscale și se înregistrează în continuare declarații pentru persoanele juridice", precizează instituţia.

Controale în secțiile de Terapie Intensivă din spitalele gălățene

$
0
0
Controale în secțiile de Terapie Intensivă din spitalele gălățene

Toate secțiile de Anestezie, Terapie Intensivă (ATI) din spitalele gălățene sunt verificate, de ieri, în urma unui ordin dat de Ministerul Sănătății. Controalele sunt făcute de echipe mixte, formate din inspectori ai mai multor instituții publice. Astfel de acțiuni au loc la nivel național, ca urmare a tragediei produse, sâmbătă seară, în secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț.
În total, în județul Galați, există secții ATI în cinci spitale: Spitalul Județean de Urgență, Spitalul de Copii, Spitalul CFR, Spitalul din Tecuci și Maternitatea "Buna Vestire".
Verificările sunt efecuate de inspectori din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Galați și ai Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR).
"Sunt verificate aspectele prevăzute în Ordinul Ministerului Sănătății 1500/2009, privind organizarea și funcționarea secțiilor ATI, precum și cele din Ordinul 914/2006, pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare", a precizat, pentru "Viața liberă", Ani Nistor, purtătorul de cuvânt al DSP Galați.

Iulian Țăran, noul director al Electrica SDEE Galați

$
0
0
Iulian Țăran, noul director al Electrica SDEE Galați

Filiala Galați a Societății de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord va avea un nou director, în persoana lui Iulian Țăran. Acesta îl va înlocui în funcție pe Claudiu Iacob, numit acum aproximativ doi ani și jumătate.
Conform surselor noastre, cei doi au fost prezenți, marți, la sediul central din Ploiești al SDEE Muntenia Nord, pentru predarea/primirea mandatului. Biroul de presă al SDEE Galați ne-a anunțat că ne va oferi mai multe amănunte în momentul în care numirea noului director va deveni oficială.
În ultimul an au mai fost cel puțin trei încercări de schimbare a directorului SDEE Galați. Printre numele vehiculate pentru a-l înlocui pe Claudiu Iacob au fost cele ale lui Alexandru Șerban (actualul director al APDM), Sorin Dănăilă, Aurel Vlaicu (fost city-manager al Galațiului) și Iulian Aramă, care a mai ocupat anterior această funcție. Se pare că numirea lui Iulian Țăran a fost decisă imediat după alegerile locale.

Medalii de argint şi bronz pentru elevii gălăţeni, la Internaţionala de Robotică (FOTO și VIDEO)

$
0
0
Medalii de argint şi bronz pentru elevii gălăţeni, la Internaţionala de Robotică (FOTO și VIDEO)

Două echipe de elevi gălăţeni de la clubul de robotica Sophia Science au câştigat două medalii, una de argint şi una de bronz, la World Robot Olympiad Canada 2020, care s-a desfăşurat anul acesta online, pe ultima sută de metri, în perioada 12 - 15 noiembrie.

"Iniţial au spus că nu mai organizează anul acesta competiţia, din cauza pandemiei. La 1 septembrie, au revenit asupra anunţului, însă timpul a fost foarte scurt. Am lucrat sub presiunea timpului şi a pandemiei, dar ne-am atins obiectivele chiar peste aşteptări. Pentru al treilea an am reuşit să clasăm România în primele zece locuri ale clasamentului şi pentru al doilea an am reuşit să fim pe podium. După locul al şaselea în Costa Rica în 2017, locul al doilea in Thailanda în 2018, adăugam în palmares alte două titluri mondiale, vicecampioni la categoria Open - Elementary, 10-12 ani şi locul al treilea la categoria Open - Senior, 16-19 ani", spune Marinela Buruiană, iniţiatoarea clubului de robotică.
Echipa Cyber Whisper, categoria 10 -12 ani, formată din Iarina Olea, Teodor Ifrim (ambii de la Şcoala nr. 28) şi Matei Butunoi de la CNVA, având-o ca antrenoare pe Alexandra Buruiană (fiica iniţiatoarei clubului de robotică), sunt vicecampionii mondiali de anul acesta la Internaţionala de Robotică. Cum tema de anul acesta a fost legată de îmbunătăţirea climei, ei au creat o sală de sport multifuncţională, astfel încât cei care vin acolo să beneficieze de cât mai multe oportunităţi. Cu ajutorul pieselor lego şi a senzorilor, elevii gălăţeni au construit bazin de înot, deasupra căruia, din pereţi apare pardoseala pentru două terenuri, unul de baschet şi unul de volei. Ca în desenele animate, fileul şi coşurile coboară din tavan, iar pereţii exteriori sunt îmbrăcaţi în muşchi verde, care, pe lângă aspectul plăcut pentru ochi, împrospătează rezerva de oxigen. Pe pereţi se plimbă un roboţel care stropeşte muşchiul cu apă adunată în nişte recipienţi de sub clădire de la ploaie şi de la aparatele de aer condiţionat.
"Dintre cele 20 de proiecte trimise din toată lumea la categoria lor de vârstă, cinci au fost selectate în finală, printre care şi cel al echipei gălăţene. Cum nu ne-au informat nimic pe parcursul etapelor de selecţie, m-am trezit cu email la unu noaptea că ambele echipe aveau a doua zi dimineaţă interviul de departajare. Pentru că filmul echipei Cyber Whisper fusese singurul ales de orgnizatori ca promo pe pagina lor de Facebook, am ştiut că aici vom lua un premiu. Cei trei s-au descurcat impecabil şi la interviul în limba engleză, în timpul căruia, pe lângă prezentarea robotului, au primit şi întrebări, deloc uşoare, de la juraţi. Ne-am bucurat enorm când am văzut, la gala transmisă tot online, că ne-am clasat pe locul al doilea", povesteşte Marinela Buruiană. Aceasta susţine că nu se aştepta însă să urce pe podium şi echipa seniorilor - Microbots, alcătuită din elevii de la CNVA - David Călugăru, Mihai David şi Ştefan Stoian. "Ei sunt cei care în urmă cu doi ani au adus României şi Galaţiului titlul de vicecampioni mondiali. Dacă echipa juniorilor apucase să lucreze ceva înainte la proiect, ei se aflau în stadiul zero în septembrie, când s-a decis că se va organiza competiţia online. Au fost de acord să participe, chiar şi cu riscul de a nu primi niciun premiu, decât să stea un an pe tuşă", mai spune Marinela Buruiană.
Cu toate acestea, Microbots a reuşit să câştige locul al treilea cu un robot care amestecă diferite tipuri de sol cu apă, îngrăşăminte şi seminţe, din care fac nişte bile folosite pentru a planta copaci în zone despădurite. Folosind aceste bile sunt şanse de peste 80 la sută ca seminţele respective să germineze. În proiectul tinerilor gălăţeni mai era şi construirea unei drone care să împrăştie aceste bile în zonele pe care le detectează ca fiind neîmpădurite. Însă nu au avut timp să termine, dar au prezentat juriului planurile lor, iar acesta a fost încântat de idee, acordându-le un binemeritat loc al treilea.

{gallery}olimpici18nov2020{/gallery}

Interviul pentru echipa Cyber Whisper

{youtube}aN1YLUzUAaM{/youtube}

Gala laureaţilor la secţiunea pentru Juniori

{youtube}6fh6xnRJwy8{/youtube}

Gala laureaţilor pentru secţiunea Seniori

{youtube}EdlU5nr1xaI{/youtube}

Filmul de prezentare al echipei Microbots

{youtube}zw12M3Hdook{/youtube}

Cine face un spital clinic universitar în centrul oraşului? Sediul Telekom din Galați, scos la vânzare la jumătate din preţul pieţei

$
0
0
Cine face un spital clinic universitar în centrul oraşului? Sediul Telekom din Galați, scos la vânzare la jumătate din preţul pieţei

Fostul sediu Romtelecom din Galați, situat în Țiglina I, pe strada Brăilei, este scos la vânzare de actualul proprietar, Telekom România. Clădirea ar putea interesa o mulțime de jucători de pe piața imobiliară, inclusiv autoritățile locale, județene sau chiar instituții locale deconcentrate din subordinea statului. Şi, fiindcă nu ne costă nimic să visăm, am încercat să vizualizăm, în redacţie, ce ar fi mai bine să aibă gălăţenii în clădirea respectivă.

Scoaterea la vânzare a sediilor Telekom din municipiile Galați și Tecuci, prin licitație cu ofertă în plic închis, este anunțată pe pagina proprie a companiei.
Pentru sediul din Tecuci, mult mai mic, cu o suprafață utilă totală de 1.712 mp, prețul cerut este de 386.000 de euro.
Clădirea din Galaţi, cu o ridicată rezistență antiseismică, are trei corpuri (C1 - corp principal cu regim de înălțime Ds+P+6E+Troliu, C2 - corp de legătură cu regim de înălțime P+3E și C3 - centrala veche cu regim de înălțime S+P+3E). Acestea pot fi compartimentate în funcție de destinația dorită. Pentru cei 6.672 mp utili, Telekom vrea să obțină 2,7 milioane de euro. Prețul cerut, undeva sub 400 euro/mp, este foarte bun pentru un eventual cumpărător, aproape la jumătate din prețul de pe piața locală.

Tribunalul ar fi fost soluţia cea mai la îndemână

A fost interesant de văzut cum diferă ideile despre ce ar trebui să funcţioneze în clădirea încă aparţinând Telekom, în funcţie de preocupările fiecăruia dintre noi. Evident, cea mai bună soluţie ni s-a părut că ar fi fost mutarea în această clădire a unora dintre activităţile găzduite acum de Palatul de Justiţie, unde se ştie că lipsa de spaţiu este acută, iar condiţiile de lucru, nu tocmai bune. Judecătoria are însă deja în desfăşurare construirea unui nou sediu pe bd. Coşbuc nr. 249, pe locul unei foste unităţi miliare, în proximitatea mall-ului. Evident, ar fi fost poate mai uşor de reconfigurat şi adaptat o clădire existentă, care se află şi peste stradă de sediul actual, dar este greu de crezut că planurile s-ar mai putea schimba acum.
O altă posibilitate, deşi poate nişa beneficiarilor este ceva mai mică, ar fi mutarea aici a tuturor instituţiilor legate de agricultură (Direcția Agricolă, APIA, Oficiul fitosanitar, AFIR, DSVSA, ANIF, ANPA, Inspectoratul pentru Calitatea Semințelor etc.), acum împrăștiate în tot orașul.

Sediu nou pentru Poliţia Rutieră

O altă idee care ar fi rezolvat multe dintre problemele gălăţenilor, oferind spaţiu adecvat, ar fi mutarea aici a sediului Poliției Rutiere. Această instituţie funcţionează acum într-un spaţiu complet impropriu, înghesuită în aceeaşi curte cu Serviciul Paşapoarte şi cu Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor. Poziţionarea Poliţiei Rutiere în centrul comercial al oraşului, aproape de sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, într-una dintre intersecţiile cele mai mari, ar fi un atu incontestabil, mai ales că ar degreva zona din imediata apropiere a Catedralei, unde spaţiile de parcare sunt foarte puţine. Toate serviciile referitoare la înmatricularea vehiculelor, la obţinerea dovezilor în caz de accidente, la organizarea testărilor pentru obţinerea permisului de conducere ar fi mult mai simple şi la îndemână.

Sănătatea rămâne prioritatea zero

Dar, cum sănătatea ne preocupă pe toţi cel mai mult în ultima vreme, posibilele destinaţii medicale au câştigat teren. Credem că aici ar putea funcţiona, la standarde mult mai adecvate, Maternitatea "Bunavestire" sau Spitalul de Boli Infecţioase, de exemplu. Sau ar putea fi organizat ca la carte un spital clinic universitar ori măcar o secţie a celui existent, unde să se poată face, cu adevărat şi la standarde occidentale, laboratoare, lecţii demonstrative şi, de ce nu, studenţii şi rezidenţii să asiste la operaţii realizate în premieră. Suntem convinși că, aici, se pot implica pentru reușita proiectului atât rectorul Universității, prof. univ. dr. Lucian Georgescu, cât și fondatorul Facultății de Medicină și Farmacie, prof. univ dr. Aurel Nechita.
Gălăţenii s-au cam săturat de peticirea la nesfârşit a spaţiilor medicale existente, o clădire mai nouă, în care, goală fiind, s-ar putea face o dezinfecţie profundă şi temeinică, ar fi o soluţie mult mai bună. Apoi s-ar putea amenaja spaţii conform nevoilor, nu adapta nevoile la structurile existente, cum se întâmplă acum. Problema este că, în materie de responsabilitate, spitalele noastre nu sunt toate în aceeaşi curte, ba, mai mult, funcţionează între ele tot felul de rivalităţi, la fel ca între autorităţile de unde le vin banii. Ar fi momentul potrivit să se pună toată lumea de acord şi să facă o demonstraţie de cooperare reală, în care interesul cetăţeanului, al oraşului, primează.
Să recapitulăm. Clădirea are de toate: zona este una foarte bună, cu acces facil pentru gălățenii din toate cartierele. Nu e nicio problemă cu alimentarea cu gaze, apă și curent electric. Parcării și garajelor proprii ale clădirii li se vor adăuga locurile din parcarea subterană pe trei niveluri pe care municipalitatea o va construi în fața Casei de Cultură a Sindicatelor. Ce ziceţi, domnilor Pucheanu şi Fotea, am putea avea un nou spital clinic universitar în centrul oraşului?


UPDATE. Masca de protecție devine obligatorie și în aer liber

$
0
0
UPDATE. Masca de protecție devine obligatorie și în aer liber

În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-au stabilit noi măsuri pentru limitarea răspândirii coronavirusului, în condițiile în care mai multe localități din județ au depășit incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile (mai mare de 1,5 cazuri/1000 locuitori). Este vorba despre municipiul Galați (1,87) și comunele Ivești (4,64), Gohor (1,83), Cuca (4,24), Șendreni (1,96) și Vânători (1,58). În aceste localități, purtarea măștii de protecție va fi obligatorie în toate spațiile publice atât în aer liber, cât și în spațiile interioare. Această măsură intră în vigoare începând cu data de 13 octombrie, de la ora 06,00.

De asemenea, restaurantele, cafenelele, teatrele și cinematografele rămân închise pentru încă șapte zile în municipiul Galați. Aceeași măsură se aplică și în comunele mai sus menționate. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc din municipiul Galați și comunele Cuca, Șendreni și Vânători rămân suspendate până la data de 19.10.2020, inclusiv.

Spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte evenimente culturale desfășurate în aer liber în municipiul Galați și comunele Cuca, Gohor, Ivești, Șendreni și Vânători sunt interzise până pe 19.10.2020, inclusiv.

Totodată, în aceeași ședință a CJSU s-au stabilit noi scenarii pentru mai multe instituții de învățământ din localitățile cu rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 cazuri / 1000 locuitori. Astfel, a fost aprobat scenariul III (ROȘU) de funcţionare începând cu data de 13.10.2020, pentru următoarele unități de învățământ: Școala Profesională "Hortensia Papadat Bengescu" comuna Ivești, Grădinița cu Program Normal Nr. 1, comuna Ivești,  Școala Gimnaziala "Victor Ion Popa" comuna Ivești, Grădinița cu Program Normal Nr. 3, comuna Ivești, Școala Gimnaziala "Negoita Danaila" sat Bucesti, comuna Ivești, Grădinița cu Program Normal Nr. 2 sat Bucesti, comuna Ivești, Școala Gimnaziala sat Bucesti, comuna Ivești, Grădinița cu Program Normal Nr. 1 sat Bucesti, comuna Ivești.

De asemenea, s-a aprobat scenariul II (GALBEN) de funcţionare începând cu data de 13.10.2020, pentru următoarele instituții de învăţământ:  Școala Gimnaziala Nr. 1 str. Principala, comuna Gohor, Grădinita cu Program Normal Nr. 1, comuna Gohor, Grădinița cu Program Normal Nr. 1 sat Ireasca, comuna Gohor, Școala Gimnaziala Nr. 1 sat Berheci, comuna Gohor, Grădinița cu Program Normal Nr. 1 sat Berheci, comuna Gohor, Grădinița cu Program Normal Nr. 1 sat Nartesti, comuna Gohor, Școala Gimnaziala Nr.1, comuna Matca, Grădinița cu Program Normal Nr. 2, comuna Matca, Grădinița cu Program Normal Nr. 3, comuna Matca, Școala Gimnaziala "Dimitrie Cantemir", comuna Matca, Școala Gimnaziala Nr. 2, comuna Matca, Școala Gimnazială Adventistă "Matca", comuna Matca, Școala Gimnaziala "Florea Julea", comuna Negrilești, Grădinița cu Program Normal Nr. 1, comuna Negrilești, Grădinița cu Program Normal Nr. 1 sat Slobozia Blaneasa, comuna Negrilești și Grădinița cu Program Prelungit "Motanul Incaltat"  municipiul Galați.


Săptămâna nu a început deloc bine pentru 68 de gălățeni, care au aflat că au infecție cu Covid-19. Aceste 68 de teste cu rezultate pozitive se adaugă la cele efectuate până la sfârșitul săptămânii trecute, iar datele oficiale arată că, până acum, 4.940 de gălățeni au fost infectați cu coronavirus. 3.971 dintre aceștia au fost declarați vindecați, iar alți 187 și-au pierdut viața din cauza infecției. Trebuie precizat că în ultimele 24 de ore nu au fost raportate decese, dar s-au înregistrat 23 de vindecări. 

Totodată, numărul celor internați în secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Județean a crescut față de raportarea de duminică. Conform datelor oficiale, în secția de Terapie Intensivă sunt internate opt persoane, cu una mai mult față de raportarea de duminică, fiind vorba despre pacienți infectați cu coronavirus care au forme grave şi au nevoie de suport respirator.

Direcția de Sănătate Publică a reluat, după intrarea în vigoare a Legii Carantinei, monitorizarea persoanelor care trebuie să stea în izolare și în carantină. Astfel, conform datelor oficiale, numărul gălățenilor aflați în izolare a scăzut, în ultimele 24 de ore, cu 23, astfel că în izolare la domiciliu sunt în prezent 60 de gălățeni. A crescut însă numărul celor care se află în carantină. Așadar, numărul gălățenilor care sunt în carantină este acum de 350, cu 28 mai mulţi față de raportarea de duminică. 

De asemenea, de la începutul pandemiei și până în prezent, la nivelul județului Galați au fost efectuate 42.077 de teste pentru depistarea coronavirusului, cu 171 mai multe față de raportarea de duminică. Trebuie precizat că aceste teste nu au fost făcute doar pentru cazurile noi, ci au fost retestați și gălățenii deja declarați vindecați, cei care urmează să fie declarați vindecați, dar și cei reconfirmați cu virusul Covid-19, în această categorie fiind raportate două persoane în ultimele 24 de ore.

Alarmant este faptul că, deși au fost efectuate doar 171 de teste pentru depistarea coronavirusului, 68 de gălățeni au fost depistați pozitivi, ceea ce arată că rata de infectare este una extrem de mare.

Tocmai de aceea, prefectul județului Galați a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență, ședința fiind în desfășurare la ora închiderii ediției, în vederea stabilirii de noi măsuri pentru limitarea răspândirii coronavirusului. 

Masca este obligatorie și în aer liber

$
0
0
Masca este obligatorie și în aer liber

Încă 65 de gălățeni au primit, marți, rezultate pozitive în urma testării pentru depistarea coronavirusului. Astfel, conform datelor oficiale de la Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Galați, de la începutul pandemiei și până acum, au fost confirmate pozitiv 5.005 persoane.

Dintre acestea, 4.025 de persoane au fost declarate vindecate, 54 dintre ele fiind raportate în ultimele 24 de ore. Alte 187 de persoane și-au pierdut viața în urma complicațiilor suferite după ce s-au infectat cu Covid-19.  Totodată, numărul celor internați în secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Județean a crescut față de raportarea de luni. Conform datelor oficiale, în secția de Terapie Intensivă sunt internate 10 persoane, cu două mai mult față de ziua precedentă, fiind vorba despre pacienți infectați cu coronavirus care au forme grave şi au nevoie de suport respirator.
În aceste condiții, Prefectul județului Galați, Eugen Hristache, a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență (CJSU) pentru a stabili noi măsuri pentru limitarea răspândirii virusului. Cea mai importantă dintre măsuri, care a intrat în vigoare încă de marți dimineață, vizează purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice închise, dar șiu în aer liber. Această măsură este obligatorie în localitățile unde rata de infectare este mai mare de 1,5 la mia de locuitori. În această categorie intră municipiul Galați, cu o rată de infectare de 1,87 la mia de locuitori, și comunele Cuca (4,24), Gohor (1,83), Ivești (4,64), Șendreni (1,96) și Vânători (1,58).  
De asemenea, în toate aceste localități, restaurantele, cafenele și sălile de jocuri de noroc vor rămâne închise până pe 19 octombrie inclusiv, atunci când Direcția de Sănătate Publică va calcula noua rată de incidență.
Totodată, prin decizia CJSU s-a stabilit că organizarea şi desfăşurarea activităţii teatrelor/cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în municipiul Galați se suspendă până pe 19 octombrie 2020, inclusiv. Până la aceeași dată sunt suspendate și spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte evenimente culturale desfășurate în aer liber.
În Galați și în comunele amintite (excepție face zona carantinată din Ivești, unde regulile sunt diferite), toate instituțiile publice și private, precum și operatorii economici își vor desfășura activitatea prin organizarea programului de lucru în regim de muncă la domiciliu/telemuncă, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, se recomandă decalarea programului de lucru.

Sute de carantinați și zeci de izolați

Direcția de Sănătate Publică a reluat, după intrarea în vigoare a Legii Carantinei, monitorizarea persoanelor care trebuie să stea în izolare și în carantină. Astfel, conform datelor oficiale, numărul gălățenilor aflați în izolare a scăzut, în ultimele 24 de ore, cu 13, astfel că în izolare la domiciliu sunt în prezent 47 de gălățeni. A crescut însă numărul celor care se află în carantină. Așadar, numărul gălățenilor care sunt în carantină este acum de 439, cu 89 mai mulţi față de raportarea de luni. 
De asemenea, de la începutul pandemiei și până în prezent, la nivelul județului Galați au fost efectuate 42.527 de teste pentru depistarea coronavirusului, cu 450 mai multe față de raportarea de luni. Trebuie precizat că aceste teste nu au fost făcute doar pentru cazurile noi, ci au fost retestați și gălățenii deja declarați vindecați, cei care urmează să fie declarați vindecați, dar și cei reconfirmați cu virusul Covid-19, în această categorie fiind raportate 11 persoane în ultimele 24 de ore.

UPDATE. Masca rămâne obligatorie doar în spațiile închise si în spațiile deschise aglomerate

$
0
0
UPDATE. Masca rămâne obligatorie doar în spațiile închise si în spațiile deschise aglomerate

UPDATE. În urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați din data de 14 octombrie 2020 au fost luate următoarele măsuri:

Art. 1 Se menține la nivelul județului Galați coordonarea operațională a Serviciul de Ambulanţă Judeţean Galaţi și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență constituite la nivelul unităților administrative teritoriale din județul Galați de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi.

Art. 2 Se menține la nivelul județului Galați coordonarea operațională a Poliției Locale de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi.

Art. 3 Se menține la nivelul județului Galați obligativitatea asigurării continuității activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile și stabilirii programului de lucru al angajaților cu avizul Direcției de Sănătate Publică Galați.

Art. 4 Direcția de Sănătate Publică Galați va testa săptămânal personalul de îngrijiri care își desfășoară activitatea în așezămintele prevăzute la art. 3.

Art. 5 Se menține la nivelul județului Galați obligația desfășurării în regim permanent a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitatea temporară, precum și a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Galați.

Art. 6 La nivelul județului Galați este obligatorie purtarea măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Art. 7 (1) La nivelul județului Galați este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum sunt piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale, așa cum au fost stabilite prin Anexa nr. 1 la Hotărârea CJSU Galați nr. 81 din data de 30.07.2020;

(2) La nivelul județului Galați este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii.

Art. 8 Administratorii/Proprietarii spațiilor publice deschise prevăzute la art. 7 au obligația de a afișa la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective.

Art. 9 În localitățile Ivești (6,72) și Cuca (4,74) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori, este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Art. 10 La nivelul județului Galați este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru candidații și echipele de campanie în timpul evenimentelor / întrunirilor / acțiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaților din anul 2020.

Art. 11 La nivelul județului Galați sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor organizate și desfășurate potrivit punctelor 12-28.

Art. 12 La nivelul județului Galați, activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive vor fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății.

Art. 13. La nivelul județului Galați, competițiile sportive vor fi desfășurate fără spectatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.

Art. 14. În condițiile art. 12, se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști, legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.

Art. 15 La nivelul județului Galați, activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se vor desfășura numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

Art. 16 (1) În condițiile art. 15 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă în localitățile Ivești (6,72) și Cuca (4,74) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

(2) În condițiile art. 15 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în localitățile Galați (1,89), Șendreni (2,52), Gohor (2,16), Vânători (1,56) și Vârlezi (1,51) unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(3) În condițiile art. 15 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în toate localitățile din județul Galați, care nu sunt menționate la art. 16 alin. (1) și (2).

Art. 17 (1) În condițiile art. 15 organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, este interzisă în localitățile Ivești (6,72), Cuca (4,74), Galați (1,89), Șendreni (2,52), Gohor (2,16), Vânători (1,56) și Vârlezi (1,51) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.

(2) În condițiile art. 15 organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, este permisă în toate localitățile din județul Galați, care nu sunt menționate la art. 17 alin. (1).

(3) În condițiile art. 15 organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale  este permisă în toate localitățile din județul Galați, care nu sunt menționate la art. 17 alin. (1).

Art. 18 La nivelul județului Galați, activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se vor desfășura în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Art. 19 În condițiile art. 18, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase la nivelul județului Galați este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate.

Art. 20 (1) La nivelul județului Galați este interzisă participarea la procesiunile și/sau pelerinajele religioase prevăzute la art. 18 a persoanelor care nu au domiciliul sau reședința în localitățile în care se desfășoară aceste activități.

(2) La nivelul județului Galați este interzis efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile și/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfășoară aceste activități.

Art. 21 La nivelul județului Galați sunt interzise activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

Art. 22 La nivelul județului Galați sunt interzise organizările de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc.).

Art. 23 La nivelul județului Galați sunt permise organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 25 de persoane în interior și de maximum 50 de persoane în exterior și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății.

Art. 24 La nivelul județului Galați sunt permise organizarea și desfășurarea de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice, în aer liber, a activităților specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog.

Art. 25 La nivelul județului Galați sunt permise organizarea și desfășurarea activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare acreditate în România, organizate în aer liber, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară.

Art. 26 La nivelul județului Galați sunt permise în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane și cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul;

c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfășurării mitingului;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

Art. 27 La nivelul județului Galați sunt permise organizarea și desfășurarea evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale cu obligația organizatorilor de a asigura respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toți participanții la evenimente/întruniri;

b) efectuarea triajului observațional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spațiul în care se desfășoară evenimentele/întrunirile;

c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanții la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfășurate pe stradă sau din ușă în ușă;

d) afișarea regulilor de acces și de protecție individuală în locuri vizibile în spațiile în care se desfășoară evenimentele/întrunirile;

e) limitarea numărului participanților la maximum 20, în cazul evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor desfășurate în spațiu închis și a duratei acestora la maximum două ore;

f) limitarea numărului participanților la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/ întrunirilor/acțiunilor desfășurate în aer liber;

g) limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6, în cazul acțiunilor desfășurate pe stradă;

h) limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2, în cazul acțiunilor din ușă în ușă;

i) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie materialele de propagandă electorală, înaintea începerii acțiunii;

j) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Art. 28 La nivelul județului Galați este interzisă circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

Art. 29 (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă în localitățile Ivești (6,72) și Cuca (4,74) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 - 23.00, în localitățile Galați (1,89), Șendreni (2,52), Gohor (2,16), Vânători (1,56) și Vârlezi (1,51), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 - 23.00, în toate localitățile din județul Galați care nu au fost menționate la art. 29 alin. (1) și (2).

(4) În situația în care, operatorii economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor se află într-una din situațiile menționate la art. 29 alin. (1), (2) și (3), se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Art. 30 (1) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate, în localitățile Ivești (6,72) și Cuca (4,74) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;

(2) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, în localitățile Galați (1,89), Șendreni (2,52), Gohor (2,16), Vânători (1,56) și Vârlezi (1,51), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;

(3) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Galați care nu au fost menționate la art. 30 alin. (1) și (2).

(4) În situația în care operatorii economici de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor se află într-una din situațiile menționate la art. 30 alin. (1), (2) și (3), se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Art. 31 Operatorii economici prevăzuți la art. 29 și 30 vor respecta obligațiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri.

Art. 32 La nivelul județului Galați prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cu excepția localităților Ivești (6,72) și Cuca (4,74) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

Art. 33 La nivelul județului Galați se interzice desfășurarea activitățiilor în baruri, cluburi și discoteci.

Art. 34 La nivelul județului Galați este interzisă exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor,  aflate în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori.

Art. 35 La nivelul județului Galați transportul feroviar se va desfășura cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Art. 36 La nivelul județului Galați transportul rutier se va desfășura cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Art. 37 La nivelul județului Galați transportul intern și internațional de mărfuri și persoane se va desfășura în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Art. 38 La nivelul județului Galați rămân suspendate activitățile operatorilor economici desfășurate în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli de jocuri.

Art. 39 (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă în localitățile Ivești (6,72) și Cuca (4,74) unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.

(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în localitățile Galați (1,89), Șendreni (2,52), Gohor (2,16), Vânători (1,56) și Vârlezi (1,51), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Galați care nu au fost menționate la art. 39 alin. (1) și (2).

Art. 40 La nivelul județului Galați, operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis, au obligația de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al ministrului sănătății, în baza căruia își pot desfășura activitatea.

Art. 41 La nivelul județului Galați, operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați. Măsurile se stabilesc pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.

Art. 42 La nivelul județului Galați, operatorii economici care desfășoară activități de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness au obligația de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.

Art. 43 La nivelul județului Galați, operatorii economici care desfășoară activități de tratament balnear au obligația de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătății.

Art. 44 La nivelul județului Galați, se menține obligația ca activitatea în creșe, grădinițe și after-school-uri, să se desfășoare numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății.

Art. 45 La nivelul județului Galați, se menține permiterea în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ a activităților didactice și alte activități specifice precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății.

Art. 46 La nivelul județului Galați, se menține obligația analizării modului de desfășurare a activității și organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru toate instituțiile și operatorii economici publici sau privați.


Situația epidemiologică este din cea în ce mai gravă la nivelul județului Galați. 81 de gălățeni au primit, în ultimele 24 de ore, rezultate pozitive în urma testărilor pentru depistarea coronavirusului.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) a anunțat că, la nivelul județului Galați, numărul persoanelor infectate cu Covid-19 a ajuns la 5.086.
Din nefericire, în ultimele 24 de ore a fost raportat încă un deces, astfel că numărul total al persoanelor care și-au pierdut viața după ce s-au infectat cu coronavirus a ajuns la 188.
De partea cealaltă, numărul celor declarați vindecați a crescut în ultimele 24 de ore cu 110, astfel că, din cei 5.086 de gălățeni infectați, 4.135 au fost declarați vindecați. Totuși, numărul cazurilor active este foarte mare, respectiv 763, iar asta înseamnă că presiunea pe spitalele care tratează pacienți cu coronavirus este din ce în ce mai mare. La fel de serioasă este presiunea și pe secțiile de Terapie Intensivă, unde sunt internate opt persoane, cu două mai puțin față de raportarea de marți. De asemenea, în urma retestărilor, 31 de persoane au fost reconfirmate, în ultimele 24 de ore, cu infecția SARS COV 2.
Direcția de Sănătate Publică a reluat, după intrarea în vigoare a Legii Carantinei, monitorizarea persoanelor care trebuie să stea în izolare și în carantină. Conform datelor oficiale, numărul gălățenilor aflați în izolare a scăzut miercuri cu 18, astfel că în izolare la domiciliu sunt în prezent 29 de gălățeni. A crescut însă, în ultimele 24 de ore, numărul celor aflați în carantină, care a ajuns la 513, cu 74 mai mulți față de raportarea de marți.
De asemenea, datele oficiale arată că, de la începutul pandemiei și până în prezent, la nivelul județului Galați, au fost efectuate 43.130 de teste pentru depistarea coronavirusului, cu 603 mai multe față de raportarea de marți, ceea ce arată că rata de infectare rămâne una destul de ridicată. Trebuie precizat că aceste teste nu au fost făcute doar pentru cazurile noi, ci au fost retestați și gălățenii deja declarați vindecați, cei care urmează să fie declarați vindecați, dar și cei reconfirmați cu virusul Covid-19.
Vă reamintim că, în municipiul Galați, cât și în localitățile Șendreni, Vânători, Gohor, Ivești și Cuca, au fost instituite mai multe restricții din cauza faptului că rata de infectare a depășit 1,5 la mia de locuitori. Restricțiile sunt valabile până pe 19 octombrie, când DSP Galați va recalcula rata de incidență pentru ultimele 14 zile, dar pot fi modificate în funcție de Hotărârea de Guvern prin care se va prelungi starea de alertă pentru încă 30 de zile.

Peste 4.000 de români, infectaţi în doar 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, până pe 14 octombrie, pe teritoriul României au fost confirmate 164.477 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 122.714 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.016 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 894 de persoane au fost reconfirmate.
Până acum, 5.601 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 13-14 octombrie, au fost raportate 66 de decese (38 de bărbați și 28 de femei). Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, un deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, opt decese la categoria 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate au fost ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.439. Dintre acestea, 686 sunt internate în secțiile de Terapie Intensivă.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.740.624 de teste. Dintre acestea, 31.318 au fost efectuate în ultimele 24 de ore.
Pe teritoriul României, 15.843 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.959 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 36.250 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată sunt 43 de persoane.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 4.678 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 659.850 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate cinci infracțiuni de zădărnicirea combaterii bolilor.

116 gălățeni s-au infectat în ultimele 24 de ore

$
0
0
116 gălățeni s-au infectat în ultimele 24 de ore

Situația epidemiologică este din ce în ce mai gravă la nivelul județului Galați, unde purtarea măștii a rămas obligatorie în aer liber doar în spațiile publice aglomerate. Conform datelor oficiale, în ultimele 24 de ore,  116 persoane au primit rezultate pozitive în urma testărilor pentru depistarea coronavirusului.

Direcția de Sănătate Publică (DSP) a anunțat că, la nivelul județului Galați, numărul persoanelor infectate cu Covid-19 a ajuns la 5.202.
Din fericire, în ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces, astfel că numărul total al persoanelor care și-au pierdut viața după ce s-au infectat cu coronavirus a rămas la 188.
De partea cealaltă, numărul celor declarați vindecați a crescut în ultimele 24 de ore cu 48, astfel că, din cei 5.202 gălățeni infectați, 4.183 au fost declarați vindecați. Totuși, numărul cazurilor active este foarte mare, respectiv 831, iar asta înseamnă că presiunea pe spitalele care tratează pacienți cu coronavirus este din ce în ce mai mare. La fel de serioasă este presiunea și pe secțiile de Terapie Intensivă, unde sunt internate opt persoane. De asemenea, în urma retestărilor, 12 persoane au fost reconfirmate, în ultimele 24 de ore, cu infecția SARS COV 2.
Direcția de Sănătate Publică a reluat, după intrarea în vigoare a Legii Carantinei, monitorizarea persoanelor care trebuie să stea în izolare și în carantină. Conform datelor oficiale, numărul gălățenilor aflați în izolare a crescut joi cu 136, astfel că în izolare la domiciliu sunt în prezent 165 de gălățeni. A crescut, în ultimele 24 de ore, și numărul celor aflați în carantină, care a ajuns la 602, cu 89 mai mulți față de raportarea de miercuri.
De asemenea, datele oficiale arată că, de la începutul pandemiei și până în prezent, la nivelul județului Galați, au fost efectuate 43.496 de teste pentru depistarea coronavirusului, cu 366 mai multe față de raportarea de miercuri, ceea ce arată că rata de infectare rămâne una destul de ridicată. Trebuie precizat că aceste teste nu au fost făcute doar pentru cazurile noi, ci au fost retestați și gălățenii deja declarați vindecați, cei care urmează să fie declarați vindecați, dar și cei reconfirmați cu virusul Covid-19.
In urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a decis că purtarea măștii de protecție rămâne obligatorie în toate spațiile închise, dar și în cele deschise din zonele aglomerate ale orașului, precum faleze, alei comerciale, piețe etc.

Din ce în ce mai mulți pacienți în Terapie Intensivă

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, până pe 15 octombrie, pe teritoriul României au fost confirmate 168.490 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 125.009 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.013 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 691 de persoane au fost reconfirmate. Până acum, 5.674 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 14-15 octombrie, au fost raportate 73 de decese (46 de bărbați și 27 de femei). Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, un deces la categoria de vârstă 30-39 ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, două decese la categoria 50-59 de ani, 22 de decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 de decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate au fost ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.611. Dintre acestea, 721 sunt internate în secțiile de Terapie Intensivă.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.770.481 de teste. Dintre acestea, 29.646 au fost efectuate în ultimele 24 de ore. Pe teritoriul României, 17.190 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.986 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.136 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată sunt 43 de persoane.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 6.020 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.017.822 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, miercuri, șase infracțiuni de zădărnicirea combaterii bolilor.

36 de infectări, niciun deces și 57 de vindecări

$
0
0
36 de infectări, niciun deces și 57 de vindecări

Direcția de Sănătate Publică Galaţi a primit vineri încă 36 de rezultate pozitive în urma testărilor efectuate pentru depistarea coronavirusului. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor din județ a ajuns la 5.238. Aceasta este prima zi, după  mai bine de o săptămână,  în  care numărul  infectărilor este mai mic.

Conform datelor oficiale, de la începutul pandemiei și până în prezent, dintre persoanele confirmate cu infecție Sars-Cov-2, 4.240 au fost declarate vindecate și au fost externate din spitalele unde au fost tratate. Numărul persoanelor vindecate a crescut cu 57 în ultimele 24 de ore.
De asemenea, conform Grupului de Comunicare Strategică, în urma retestărilor, 26 se gălățeni au fost reconfirmați cu infecția Sars Cov 2.
Trebuie precizat că în ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces printre cei care s-au infectat cu Covid-19, numărul total al celor care şi-au pierdut viaţa rămânând astfel la 188.
Datele oficiale arată că și numărul celor internați în secțiile de Terapie Intensivă a rămas neschimbat în ultimele 24 de ore. Conform raportării de vineri, in secțiile de terapie intensivă erau internați opt pacienți în stare gravă. 
Direcția de Sănătate Publică a reluat, după intrarea în vigoare a Legii Carantinei, monitorizarea persoanelor care trebuie să stea în izolare și în carantină. Astfel, conform datelor oficiale, numărul  gălățenilor care au fost obligați să stea, timp de 14 zile, în izolare la domiciliu a scăzut cu 33 de joi și până vineri. Astfel, în  izolare la domiciliu sunt în  prezent 132 de gălățeni. Alți 662 de gălățeni sunt plasați în carantină tot pentru 14 zile. Conform datelor de vineri, numărul  celor aflați  în carantină  a cescut cu 60 în ultimele  24 de ore.
De asemenea, datele oficiale arată că, de la începutul pandemiei și până în prezent, la nivelul județului Galați, au fost efectuate 43.947 de teste pentru depistarea coronavirusului, cu 451 mai multe față de raportarea de joi.

4.023 de noi cazuri și 726 de pacienți în stare gravă

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, până pe 16 octombrie, pe teritoriul României au fost confirmate 172.516 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 127.076 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.026 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 742 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până acum, 5.749 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 15.10.2020 (10,00) – 16.10.2020 (10,00) au fost raportate 75 de decese (43 bărbați și 32 femei).
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.838. Dintre acestea, 726 sunt internate în secțiile de terapie intensivă.  
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.800.912   teste. Dintre acestea, 30.325 au fost efectuate în ultimele 24 de ore. Pe teritoriul României, 17.874 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.155 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 42.079 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 5.995 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 906.255 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, joi, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor.  

Viewing all 12836 articles
Browse latest View live