Quantcast
Channel: Prima Pagina - Viaţa Liberă Galaţi - Viaţa Liberă Galaţi
Viewing all 13109 articles
Browse latest View live

Unde, când şi cum puteţi vota la Referendumul pentru modificarea Constituţiei

$
0
0
Unde, când şi cum puteţi vota la Referendumul pentru modificarea Constituţiei

"Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?", aceasta este întrebarea la care gălăţenii, alături de ceilalţi cetăţeni ai României, sunt aşteptaţi să răspundă cu "Da" sau "Nu", la referendumul care va avea loc în zilele de 6 şi 7 octombrie, între orele 7,00 şi 21,00.

În judeţul Galaţi, au fost organizate, în total, 436 de secţii de votare, din care 176 în municipiul Galaţi şi 33 în municipiul Tecuci. Sunt pregătite circa 574.000 de buletine de vot şi 2.180 de ştampile cu menţiunea "VOTAT". În această dimineaţă, buletinele de vot și materialele necesare votării vor fi predate președinților secțiilor de votare din județ, prin intermediul primarilor, iar după-amiază vor fi predate președinților secțiilor de votare din municipiul Galați, la secții, întreaga activitate urmând să se deruleze sub pază militară.

Cine poate vota

Potrivit legii, la Referendum pot participa toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, cu excepţia debililor sau a alienaţilor mintal puşi sub interdicţie, precum şi a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale. Cei care se află în localitatea de domiciliu, vor vota la secţia unde sunt arondaţi, conform listelor electorale permanente. Cei care se află în altă localitate, îşi pot exercita dreptul de vot la orice secţie, urmând a fi înscrişi pe o listă suplimentară, pe baza actului de identitate sau a adeverinţei care ţine loc de act de identitate. Acestea sunt singurele documente pe baza cărora se poate vota la referendum.
Participanţii la referendum îşi exprimă voinţa în mod individual, într-o cabină închisă, aplicând ştampila "Votat" numai în unul dintre cele două pătrate ale buletinului de vot, corespunzător opţiunii. Apoi vor îndoi buletinul de vot şi îl vor introduce în urnă.

Infracţiuni

Fapta persoanei care votează de două sau mai multe ori, prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
De asemenea, înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot, precum şi oferirea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul determinării cetăţeanului să voteze într-un anumit fel se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Condiţii

Potrivit legii, pentru ca referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei să fie valabil, este necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30 la sută dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente, respectiv 5.685.517 persoane cu drept de vot, iar rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25 la sută din cei înscrişi pe listele electorale permanente, adică minimum 4.737.930 de persoane.
Senatul a adoptat, pe 11 septembrie, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a constituţiei, potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi.


România pe hârtie în 100 de chipuri. Îmblânzirea artei și a faptei

$
0
0
România pe hârtie în 100 de chipuri. Îmblânzirea artei și a faptei

"Ce am putut să adaptez au fost nările şi urechile din ţevi, iar botul dintr-un tub. Nu e simplu, tabla nu-i hârtie, să o îndoi şi să o pliezi cum vrei, nu o poţi  modela ca pe lemnul de nuc sau ca pe piatră, până obţii ce vrei din ea. Şi apoi, aici nu e Şantierul Naval, nu am ghilotină, doar un flex, de-asta nici nu m-am aventurat la dimensiuni mai mari, ca să nu-mi prind urechile", declara pentru "Viața liberă", în 2012, sculptorul Gheorghe Terescenco (n. 1947, Galați).

Lucrarea la care face referire, "Neîmblânzitul", poate fi admirată în prezent în Parcul "Viva", lângă Faleza Dunării, după ce inițial trebuia să fie montată pe str. Brăilei, în apropiere de Hotel "Turist". Odată cu amplasarea, a fost condamnată și la anonimat, în preajma ei neexistând în prezent nicio plăcuță informativă. Pe lângă anonimat, a mai venit cu timpul și puțină rugină, prin locurile unde vopseaua s-a coșcovit.
În imagine, doi îmblânzitori ai faptului divers cotidian, echipa locală TVR, formată din reporterul Alina Brandabur - Salanți și cameramanul Dan Feraru. La 16 ani, Alina era selectată (din 50 de concurenți) să facă parte din echipa Radio Galați. Au urmat apoi o colaborare de zece ani cu TV Galați - Brăila și aproape două decenii de când transmite știri la București (anterior TVR, a fost corespondent pentru ProTV și Prima TV). Cei doi formează o echipă de mai bine de un deceniu.
În mână, jurnalista ține o ediție a "Chiriacodromionului sau cuvinte morale pentru fiecare duminecă a anului", publicată în Buzău, în 1839.

100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile

"România pe hârtie în 100 de chipuri" este un proiect privat dedicat Centenarului, realizat de Institutul Cultural "Ars Rediviva" (ICAR) și Asociaţia "Danube Media Center", a jurnaliştilor de la "Viaţa liberă".Proiectul se va finaliza cu o expoziţie care va cuprinde toate cele 100 de comori prezentate.

Campion la Galaţi, acum golgheter în Lituania

$
0
0
Campion la Galaţi, acum golgheter în Lituania

Liviu Antal, campion şi câştigător al Supercupei României cu Oţelul în 2011, face senzaţie în fotbalul lituanian, fiind golgheterul primei ligi. Are coechipier la formaţia Zalgiris Vilnius un alt fotbalist trecut pe la Oţelul, brazilianul Marquinhos, împreună cu care a reuşit în weekendul trecut să câştige al treilea trofeu major din cariera sa, Cupa Lituaniei.

Liviu Antal, deşi joacă mijlcoaş dreapta, este foarte aproape pentru a doua oară de o distincţie la care ajung de regulă atacanţii, cea de golgheter al primei ligi din Lituania, după ce fost cel mai bun marcator şi în Liga 1 din România, în 2014. A ajuns la formaţia Zalgiris în urmă cu aproape un an şi jumătate, iar în acest campionat a jucat 20 de meciuri şi a înscris 18 goluri, fiind urmat în ierarhia marcatorilor de un brazilian, Marcos, cu 10 goluri.
De la mijlocaşul lunii august, a avut o serie fabuloasă, cu cinci partide la rând în care a înscris cel puţin câte două goluri. Prima satisfacţie majoră a avut-o la sfârşitul săptămânii trecute, când echipa sa a câştigat, scor 3-0, finala Cupei Lituaniei, cu Stumbras, meci care a constituit şi o revanşă pentru finala din sezonul trecut, pierdută cu 0-1 în faţa aceleiaşi adversare.
În acest ultim meci, Antal nu a înscris, dar pe lista marcatorilor s-a aflat celălalt fotbalist de la Zalgiris care a jucat pentru Oţelul Galaţi, Marquinhos, care a intrat pe teren în minutul 82 şi peste cinci minute a stabilit scorul final. Marquinhos s-a transferat la Zalgiris de la Astra, la începutul acestui an şi totodată al sezonului în Lituania, unde se joace în sistem primăvară-toamnă.
Pentru câştigarea acestui trofeu, Antal a avut o contribuţie esenţială. În sferturile de finală, a marcat de două ori în victoria cu 4-1 în faţa deţinătoarei titlului de campioană, Suduva. În semifinală, a înscris primele două goluri ale victoriei cu 3-0 în faţa echipei Kauno Zalgiris.
În campionat, echipa celor doi foşti jucători ai Oţelului se află pe locul al doilea, la trei puncte de Suduva, dar cu un meci mai puţin, cu cinci etape rămase din sezonul regulat şi alte cinci jocuri ce vor urma în play-off.
Liviu Antal a explicat că în sezonul trecut nu a avut acelaşi randament şi pentru că a avut nevoie de o perioadă de adaptare, mai ales că acolo se joacă mai mult pe teren sintetic. "Acum m-am obişnuit şi mă ajută şi faptul că jucăm într-un sistem care mă avantajează, 4-2-3-1. Sper să continui tot aşa până la sfârşitul campionatului, să fiu sănătos ca să pot să-mi ajut echipa în lupta pentru titlul de campioană", ne-a spus Antal.

"Aici n-ai griji cu salariul"

Campionul României din 2011 a mai adăugat că mentalitatea la nivel managerial în fotbalul lituanian este mult peste ce se întâmplă în ţară. "Fotbalistic, nivelul este uşor sub cel din prima liga din ţară, dar este unul bun şi în continuă creştere, s-a văzut asta şi prin rezultatele din acest an din cupele europene. Diferenţa este că, foarte important, aici eşti respectat şi nu trebuie să-ţi faci griji dacă îţi vei primi salariul sau nu. Sunt foarte corecţi, de un an şi jumătate de când sunt aici nu s-a întârziat cu banii nici măcar o singură zi", a precizat Liviu Antal.
În cupele europene, Zalgiris a trecut de două tururi preliminare (gol decisiv marcat de Antal, cu Vaduz), fiind apoi eliminată de Sevilla.
În ceea ce priveşte parcursul SC Oţelul, Antal a lăudat faptul că echipa gălăţeană nu a primit gol în acest sezon: "Mă bucur să aud că anul acesta lucrurile au început bine, sper să continue pe aceasta linie şi să îşi îndeplinească obiectivul de a promova in liga a doua. În primele opt meciuri să nu primeşti gol... acesta este un aspect foarte important. Salutări foştilor mei coechipieri (n.r. - Iorga şi Sălăgeanu) şi tuturor celorlalţi gălăţeni care sunt acum alături de acest proiect, alături de Oţelul".

 

Spaţii comerciale, demolate pentru parcarea Spitalului Judeţean (FOTO)

$
0
0
Spaţii comerciale, demolate pentru parcarea Spitalului Judeţean (FOTO)

Reduceri de zece la sută pentru toată colecţia de haine, umeraşe vândute doar cu 10 sau 20 de bani, pijamale, lenjerie intimă, şosete şi papuci cu numai 10 lei bucata, acestea sunt ofertele cu care sunt îmbiaţi gălăţenii de către comercianţii care aşteaptă demolarea, pe strada Brăilei, lângă staţia de la Spitalul Judeţean. Nu mai puţin de opt spaţii comerciale vor fi desfiinţate, pentru a face loc parcării supraetajate ce va deservi instituţia spitalicească.

"Ultima şansă! Magazinul va fi demolat pe 13 octombrie. Minus 10 la sută la toată colecţia. Promoţia se aplică direct la casă", scrie mare pe anunţurile roşii ca para focului, lipite pe geamurile a două dintre magazinele din vecinătatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Ap. Andrei". Spaţiile comerciale se întrec în oferte pentru a scăpa mai uşor de marfa cu care, cele care nu vor fi relocate, nu mai au ce face. În unele cazuri, a fost scos la vânzare până şi mobilierul din magazin!
"Ne demolează ca să facă parcare!", explică vânzătoarele, când sunt întrebate ce se întâmplă. Unele dintre ele nu au de ce să-şi facă griji în privinţa locului de muncă, pentru că patronii au găsit deja alt spaţiu pentru magazin. De pildă, florăria se va muta la un parter de bloc, iar un alt chioşc, la demolarea căruia se lucra ieri, va fi relocat pe strada Stadionului. Mai dificil va fi pentru spaţiile care dispar cu totul, fie pentru că patronii renunţă la ele, fie pentru că le comasează cu alte magazine pe care le aveau deja. "E păcat că ne desfiinţează! Nu se gândesc că mai vin la spital şi oameni de la ţară, la care nu are cine veni să le aducă o pijama, o cămaşă de noapte sau un chilot. Îşi cumpărau de aici, că magazinul era chiar lângă spital", ne-a spus dezamăgită una dintre vânzătoare. Clienţii profită de ofertele de moment şi se interesează de viitoarele adrese ale chioşcurilor.

Ce spune Primăria

Potrivit Biroului de Presă al Primăriei Galaţi, în zona Spitalului Judeţean au fost trimise opt notificări de desfiinţare a spaţiilor comerciale. Termenul în care proprietarii trebuie să se conformeze este de 20 de zile de la data primirii, după care se intervine pe cale administrativă. Măsura este necesară pentru parcarea aflată în construcţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei".
Legea nu obligă autorităţile să asigure un alt spaţiu în care să fie relocate chioşcurile, este treaba proprietarilor să găsească soluţii pentru a-şi continua afacerile.
Noi am fost curioşi dacă şi garajele care se înşiră de-a lungul gardului spitalului vor fi demolate cumva. Municipalitatea ne-a răspuns că nu au fost, încă, emise dispoziţii în acest sens.

Investiţie a Consiliului Judeţean

O parcare modernă şi încăpătoare, care să deservească Spitalul Judeţean era mai mult decât necesară, în condiţiile în care, în prezent, se parchează haotic, atât în curtea unităţii sanitare, cât şi în imediata apropiere a acesteia, şi se produc ambuteiaje.
Aşa cum aţi putut citi în "Viaţa liberă", ordinul de începere a lucrărilor s-a dat pe 23 aprilie anul acesta, iar termenul de execuţie este de 24 de luni. Investiţia, de 8,4 milioane de lei cu TVA, finanţată din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, ar trebui să fie gata pe 23 aprilie 2020, dar autorităţile şi-ar dori ca termenul să fie devansat.
Cert este că utilajele şi muncitorii firmelor constructoare, Tancrad şi Lemancons, sunt la lucru. Parcarea va fi supraetajată şi va asigura 315 locuri, din care 142 la parter şi 156 la etaj, cărora li se adaugă 17 locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi.

{gallery}spitalparcare5oct2018{/gallery}

Foto: Anca Melinte, Iulia Kelt

Lumina ruginită a înaintașilor

$
0
0
Lumina ruginită a înaintașilor

A fost nominalizat la premiul Academiei Române pentru sculptură. La 26 de ani, prezenta lucrări într-o expoziție organizată de Academia de Artă la sala Dalles, din București. Pasiunea pentru frumos l-a încercat de tânăr și l-a împins să treacă pragul atelierului artistului Mihai Mihai încă de pe când era elev la Liceul "Vasile Alecsandri".

Întreaga activitate a lui Sergiu Dumitrescu (1954-2016) a fost strâns legată de Galați, unde s-a născut, s-a format și unde a revenit, după absolvirea Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din București. A lucrat la Casa de Cultură a Studenților, Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu și Centrul Cultural "Dunărea de Jos". A fost membru fondator al Grupului AXA, alături de Gheorghe Andreescu sau Ioan Simion Mărculescu, pentru a numi doar alți doi membri.
A expus la Bienala de sculptură mică din Ravenna (Italia), iar lucrările sale au ajuns în colecţii de stat şi particulare din România, Anglia, Franţa, Italia, Germania, Grecia, Belgia, SUA, Australia.
În imagine, echipa de fotbal feminin Universitatea Galați, singura din Moldova care joacă în prima ligă, se antrenează lângă lucrarea lui Sergiu Dumitrescu "Ieșirea în lumină". Opera este serios mâncată de rugină, fiind "îmbogățită" cu diferite graffiti sau declarații de iubire.
Pe postamentul ei, una dintre cele mai talentate jucătoare ale Univerității, căpitanul și golgeterul Loredana Nica, răsfoiește "Cartea regală de bucate", scrisă de principesa Margareta, carte ce-i poartă autograful.

100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile

"România pe hârtie în 100 de chipuri" este un proiect privat dedicat Centenarului, realizat de Institutul Cultural "Ars Rediviva" (ICAR) și Asociaţia "Danube Media Center", a jurnaliştilor de la "Viaţa liberă".Proiectul se va finaliza cu o expoziţie care va cuprinde toate cele 100 de comori prezentate.

Sute de oameni ai legii asigură pază la referendum

$
0
0
Sute de oameni ai legii asigură pază la referendum

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, alături de reprezentanţii celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni, pe 6 şi 7 octombrie, pentru  asigurarea măsurilor de protecţie, ordine şi siguranţă publică la secţiile de votare şi în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Astfel, secţile de votare de pe raza judeţului Galaţi vor fi păzite de 120 de poliţişti, 110 jandarmi şi 222 de poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi/ Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi şi Sectoarele Poliţiei de Frontieră Galaţi, Folteşti şi Oancea.
De asemenea, peste 270 de poliţişti se vor afla în stradă, în perioada 6-7 octombrie,  pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale. Vor fi asigurate şi rezerve de poliţişti şi echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 100 de poliţişti vor fi constituiţi, zilnic, în rezerve (luptători pentru acţiuni speciale şi echipe operative de specialişti).
Şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi va constitui rezerve de intervenţie, capabile să intervină în scurt timp, dacă situaţia o va impune. Totodată, jandarmii vor asigura şi desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţii în cadrul Biroului Electoral Judeţean, având şi atribuţii de protecţie a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.
Pentru buna desfăşurarea a referendumului, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secţii de votare, fiind înlăturate neregulile descoperite pe linia apărării împotriva incendiilor. De asemenea, specialiştii ISU au desfăşurat activităţi de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu preşedinţii secţiilor de votare, precum şi recunoaşteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor şi gestionarea eventualelor intervenţii de urgenţă.
Orice încălcare a legislaţiei atât cu privire la referendum, cât şi orice alte nereguli trebuie sesizate la numărul unic de urgenţă 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.

175 de elevi şi profesori gălăţeni au primit diplome de excelenţă (FOTO)

$
0
0
175 de elevi şi profesori gălăţeni au primit diplome de excelenţă (FOTO)

Inspectoratul Şcolar Judeţean a premiat, ieri, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard", valorile în Educaţie, fiind chemaţi la rampă, pentru a primi diplome de excelenţă, atât elevii olimpici, cât şi profesorii care i-au îndrumat.

De Ziua Mondială a Educaţiei, Gala excelenţei a adus pe scenă 175 de premianţi, 89 de olimpici la fazele naţionale şi 86 de profesori din Galaţi. A fost o atmosferă de sărbătoare, mai ales că, anul acesta, au fost prezenţi la festivitate şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
IPS Casian a ţinut să sublinieze sarcina dificilă pe care o au cadrele didactice în demersul lor: "Nu există pe lumea aceasta om mai urgisit decât pedagogul, pentru că nu există o lucrare mai grea decât aceea de a modela sufletele şi mintea. Profesorii sunt nişte apostoli, sunt trimişi către cele mai sensibile şi curate valori din viaţa noastră, copiii, care nu sunt altceva decât tezaurul unui popor". Preşedintele Consiliului Judeţului, Costel Fotea, şi-a început discursul cu un citat al lui Nelson Mandela: "Cea mai  puternică armă este Educaţia, folosiţi-o şi veţi schimba lumea!". Acesta a ţinut să amintească faptul că, pe lângă elevi şi profesori, merită lauri şi părinţii, care i-au susţinut pe olimpici şi au fost parteneri şcolii în educaţie. Primarul Ionuţ Pucheanu a enunţat o idee pe care a expus-o şi cu alte ocazii: "Ar trebui să-i convingem pe tinerii valoroşi să rămână în România şi în Galaţi. Prin eforturile administraţiei locale şi prin inteligenţa acestor tineri valoroşi, putem să oferim un viitor mai bun oraşului". E drept că elevii şi profesorii care au urcat, ieri, pe scenă sunt o garanţie a unui viitor mai bun pentru Galaţi, rămâne să demonstreze acest lucru şi cei care fac parte din administraţie.
După ce au le-au fost acordate diplomele, medaliile şi micile daruri, elevii şi profesorii au avut parte de un moment artistic, susţinut de elevii Liceului de Artă "D. Cuclin" şi corul Seminarului Teologic Ortodox "Sf. Andrei", sub bagheta dirijorului Dan Eugen Drăgoi. Inspectoarea generală Mioara Enache i-a felicitat pe toţi şi le-a urat succes şi la competiţiile următoare. Impresionant a fost şi faptul că, la o gală a Educaţiei desfăşurată sub semnul Centenarului Marii Uniri, mulţi profesori şi elevi au ales să poarte straie populare.

{gallery}diplome6oct2018{/gallery}

Se montează primele toalete racordate la apă şi canalizare

$
0
0
Se montează primele toalete racordate la apă şi canalizare

Primele toaletele publice care să nu-ţi mute nasul din loc cu mirosul greu, ba dimpotrivă, care să ofere condiţii civilizate - lavoar cu apă caldă şi uscător de mâini, closet cu sistem de igienizare automatizată - sunt montate deja în zece locuri din oraş şi urmează să fie date în folosinţă.

Contractul în valoare de 2.378.013 lei cu TVA, pentru achiziţia şi montajul unui număr maxim de 40 toalete modulare, care vor fi racordate la reţeaua de canalizare, a fost atribuit de Primăria municipiului Galaţi la finele lunii mai 2018. Este vorba, aşa cum v-am informat la acea dată, despre un acord-cadru cu firma gălăţeană Agioser Construcţii Civile şi Industriale. Instalarea acestor toalete a început deja în oraş.
Pentru a găsi furnizorul, municipalitatea a fost nevoită să organizeze două licitaţii, deoarece  la prima procedură, care a avut loc la finele anului trecut, nu s-a prezentat nimeni. Motiv pentru care a majorat valoarea estimativă a achiziţiei, de la suma maximă de 1.859.494 de lei, la 2.380.000 de lei cu TVA. Vestea bună este că, în viitorul apropiat, gălăţenii vor putea folosi noile toalete.

Unde le găsiţi

Potrivit Biroului de Presă al Primăriei Galaţi, în prima etapă vor fi montate zece toalete modulare în următoarele zone: Parcul de la Turnul TV, Parcul "Unicom", Spitalul de Copii, Parcul Libertăţii, Casa de Cultură a Sindicatelor, Parcul "Viva", Micro 17 - părculeţul din zona marketului Penny, Ţiglina I - Parcul şahiştilor, Piaţa din Micro 39A şi Bariera Traian. Autorităţile îşi doresc ca până pe 15 noiembrie grupurile sanitare să fie funcţionale, fiind necesare racorduri la reţelele de apă, canalizare şi energie electrică.
Intenţia municipalităţii este ca, până la sfârşitul acestui an, să mai fie montate încă 13 toalete în zonele: Elice, Parcul "Coposu", Parcul "Rizer", Micro 39B, Micro 40, Cimitirul "Sf. Lazăr" (capătul traseului de transport în comun), iar în Grădina Publică, Piaţa Centrală şi în Micro 19 (capătul traseului de transport în comun) ar urma să fie instalate câte două asemenea toalete modulare. Celelalte, până la numărul maxim de 40, ar urma să fie instalate până în vara viitoare.

Cum vor arăta WC-urile

Potrivit caietului de sarcini al licitaţiei, toaletele trebuie să aibă o suprafaţă utilă de 3,20 metri pătraţi, iar acoperişul lor va fi verde, datorită jardinierelor cu plante perene. Vor fi "dotate cu instalaţie electrică, leduri, priză, ventilator, panou electric radiant (aerotermă), instant electric pentru apĂ caldă", vor fi racordate la reţeaua de apă şi canalizare a oraşului, cu robinet de golire a instalaţiei în căminul în care se face branşarea.
"Pentru acces, toaleta va fi prevăzută cu uşă cu sistem de închidere automatizat, prevăzută cu panou de taxare ce va debloca uşa în momentul achitării taxei", se mai arată în caietul de sarcini.
Gălăţenii ar trebui să găsească în noile toalete "lavoar, baterie cu senzor, WC şi rezervor WC din inox, oglindă, uscător de mâini automat, suport de hârtie cu dozare, dispenser săpun şi capac cu autocurăţare automatizată, iar obiectele sanitare vor fi din inox special pentru uz în toaletele publice.


Oțelul, cinci goluri într-o repriză! Rezultat bun şi pentru Sporting Lieşti

$
0
0
Oțelul, cinci goluri într-o repriză! Rezultat bun şi pentru Sporting Lieşti

Runda a şaptea din Seria 1 a Ligii 3 a fost un favorabilă celor două echipe gălăţene. Sporting Lieşti a ieşit cu bine dintr-o deplasare dificilă, terminând la egalitate, scor 1-1, partida de pe terenul echipei de pe locul trei, CSM Focşani. Golul formaţiei lieştene a fost înscris de Ţicămucă.

Oţelul a câştigat categoric, scor 5-1, jocul cu Şomuz Fălticeni, datorită evoluţiei foarte bune din repriza a doua. În prima parte, roş-alb-albaştrii au abuzat de mingi lungi, au dominat categoric, au avut trei ocazii uriaşe, printre care şi un şut în bară, dar n-au înscris. Mai mult, defensiva a cedat pentru prima dată în acest sezon. Lipsa totală de activitate în apărare a scăzut nivelul de concentrare al fundaşilor centrali gălăţeni şi au fost surprinşi la singura fază de atac a gazdelor din tot meciul, cei de la Şomuz deschizând scorul în minutul 18.

Oţelul a jucat mult mai combinativ în partea secundă, iar modestul adversar n-a mai rezistat prea mult. Antohi a egalat în min. 54, apoi Codreanu a făcut şi-a depăşit în dribling doi adversari şi a plasat aproape de vinclu (2-1 pentru Oţelul în min. 60), iar din acel moment roş-alb-albaştrii au zburdat, înscriind de încă trei ori prin Stoian (min. 69 şi 86) şi Cârjan (min. 78).

Antrenorul Alin Pînzaru a început în formula: Iliescu - Vasile, Puțanu, Ghiocel, David - Antohi, Crihană, Moglan (cpt), Zaharia - Matei, Cîrjan. Au mai intra Codreanu, Stoian, Munteanu şi Bordieanu.

Au absentat din cauza problemelor medicale Iorga, Onyeku şi Sălăgeanu.

Oţelul continuă astfel să se afle pe primul loc, cu 19 de puncte din 21 posibile.

UPDATE. Prezenţa la vot în prima zi de referendum

$
0
0
UPDATE. Prezenţa la vot în prima zi de referendum

Prezenţa la ora 21,00. Doar 4,76 la sută, aceasta a fost prezenţa la vot în judeţul Galaţi în prima zi a referendumului pentru modificarea Constituţiei, potrivit datelor oficiale comunicate de Biroul Electoral Central la ora 21,00, când secţiile de votare s-au închis. Numărul total al votanţilor din judeţul nostru s-a ridicat la 24.880, din care 21.989 au fost alegători înscrişi pe listele electorale permanente, 2.310 au semnat pe listele suplimentare, iar 581 au solicitat urna mobilă.
În municipiul Galaţi, participarea la scrutin s-a ridicat la 5,82 la sută, adică au votat, în total, 15.214 de persoane - 13.870 de alegători înscrişi pe listele permanente, 838 de votanţi pe liste suplimentare, şi 506 solicitanţi ai urnei mobile. Iată care a fost prezenţa la vot şi în alte localităţi ale judeţului: Tecuci - 4,67 la sută, Tîrgu Bujor - 3,50 la sută, Bereşti - 2,71 la sută, Vânători - 4,45 la sută, Valea Mărului - 4,37 la sută, Şendreni - 3,43 la sută, Frumuşiţa - 3,22 la sută, Pechea - 2,74 la sută, Matca - 1,89 la sută. Procente mai mari de participare la urne s-au înregistrat în comunele Poiana - 9,74 la sută şi Rădeşti - 12,28 la sută
Cea care va conta la validarea referendumului este, însă, participarea la nivel naţional care, la finalul primei zile de vot, s-a ridicat la 5,72 la sută.
Reamintim că mâine dimineaţă, la ora 7,00, cele 436 de secţii de votare din municipiul Galaţi îşi vor deschide din nou porţile în aşteptarea alegătorilor.


UPDATE 19,00  Cu doar două ore înainte de închiderea secţiilor de votare, prezenţa la referendumul pentru modificarea Constituţiei ajunsese la 4,36 la sută în judeţul Galaţi, potrivit datelor făcute publice de Biroul Electoral Central. Astfel, în judeţul nostru au votat până la ora 19,00, nu mai puţin de 22.836 de persoane din cele 522.583 cu drept de vot. Pe listele speciale figurează 2.068 de cetăţeni, iar urna specială a ajuns la 579 de alegători.
Galaţiul se situează sub media pe ţară a prezenţei la referendum - 5,15 la sută.

Net superioară este participarea la vot în municipiul Galaţi – 5,39 la sută. Pe scurt, conform datelor oficiale la cele 176 de secţii din municipiul Galaţi şi-au exprimat opţiunea electorală 14.104 de alegători, dintre care 12.829 au semnat pe listele permanente, 769 pe listele suplimentare, iar 506 au beneficiat de urna mobilă.
Rămâne de văzut care va fi prezenţa la vot la ora 21,00, când secţiile de votare se vor închide.


UPDATE 16,00  În judeţul Galaţi, participarea la referendumul pentru modificarea Constituţiei a ajuns la 3,25 la sută, conform datelor raportate de preşedinţii secţiilor de votare la ora 16,00 şi centralizate de Biroul Electoral Central. Asta înseamnă că 17.005 cetăţeni au trecut pragul celor 436 de secţii de votare, în condiţiile în care, la nivelul judeţului Galaţi, sunt 522.583 de persoane cu drept de vot. Nu mai puţin de 14.849 de alegători au semnat pe listele permanente, 1.649 - pe listele speciale, iar 507 au votat prin intermediul urnei mobile.

La nivel naţional, participarea la vot este de 3,78 la sută.

În municipiul Galaţi, potrivit datelor oficiale, şi-au exprimat opţiunea electorală 10.640 de persoane, dintre care 9.531 au semnat pe listele permanente, 654 pe listele suplimentare, iar 455 au folosit urna mobilă. În aceste condiţii, în oraşul nostru participarea la acest scrutin a ajuns la 4,07 la sută, peste cea înregistrată la nivel judeţean.


UPDATE 13,00 Prezenţa la urne în judeţul Galaţi a ajuns la 2,26 la sută, conform datelor raportate de preşedinţii secţiilor de votare la ora 13,00 şi centralizate la Biroul Electoral Central. Concret, din cei 522.583 de cetăţeni cu drept de vot, 11.861 au trecut pragul secţiilor de votare. Din numărul total al alegătorilor, 10.421 figurează pe listele permanente, 1.204 au fost trecuţi pe listele speciale, iar 236 au avut nevoie de urna mobilă. 

La nivel naţional prezenţa la vot este de 2,54 la sută.

În municipiul Galaţi, până la ora 13,00 au participat la referendumul pentru modificarea Constituţiei 7.496 de cetăţeni, dintre care 459 au fost trecuţi pe listele suplimentare. Prezenţa la vot în municipiul nostru este de 2,86 la sută.


Potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central, până la ora 10,00, în judeţul Galaţi au votat 4.519 de persoane, adică 0,86 la sută din cele 522.583 aşteptate la urne la Referendumul pentru modificarea Constituţiei. Dintre participanţii la vot, 3.827 sunt cetăţeni înscrişi pe listele permanente, iar 692, pe listele suplimentare.
La nivel naţional, prezenţa la vot este de 0,97 la sută, adică 177.941 de cetăţeni dintre cei 18.278.496 de alegatori înscrişi pe listele permanente şi-au exercitat dreptul de a alege.
În municipiul Galaţi, conform statisticii oficiale a Biroului Electoral Central, 2.536 de cetăţeni au trecut pragul secţiilor de votare, reprezentând 0,97 la sută din cei 261.249 de gălăţeni cu drept de vot.
Trebuie spus că, pentru acest referendum, Guvernul a modificat prin ordonanță de urgență legea. Executivul a decis că, la acest scrutin, nu se va va folosi Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV).
Guvernul a schimbat și modul de raportare al prezenței la vot. Mai exact, dacă până acum, în lege, se prevedea că numărul participanților este egal cu suma voturilor „DA”, „NU” și nule, acum acesta poate fi mai mare sau egal cu acestea. În nota de fundamentare, executivul susține că modificarea a fost făcută „pentru a evita situațiile în care lipsa din diferite motive a unuia sau mai multor buletine de vot din urnă blochează centralizarea rezultatelor votării”.

Colectarea datelor privind prezenţa la vot se realizează pe baza mesajelor text (SMS) transmise numai prin intermediul telefoanelor mobile puse la dispoziţie de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale către sistemul informatic, de către preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare. Anterior transmiterii către Biroul Electoral Central, birourile electorale ale secţiilor de votare vor asigura afişarea datelor privind prezenţa la vot la intrarea în localul de vot.

 

 

A doua zi de referendum. Prezenţa la vot la ora 10,00

$
0
0
A doua zi de referendum. Prezenţa la vot la ora 10,00

Cele 436 de secţii de votare organizate în judeţul Galaţi pentru referendumul de revizuire a Constituţiei s-au redeschis în această dimineaţă, la ora 7,00 şi vor rămâne la dispoziţia alegătorilor până la ora 21,00. În cele trei ore care s-au scurs din această a doua zi de vot, participarea la scrutin a crescut de la 4,76 la sută, cât s-a înregistrat sâmbătă la ora 21,00, la 6,34 la sută, potrivit datelor comunicate de Biroul Electoral Central. Conform sursei citate, duminică, la ora 10,00, numărul total al votanţilor la referendum în judeţul nostru a ajuns la 33.167 de cetăţeni. Dintre aceştia, 29.589 sunt alegători înscrişi pe listele electorale permanente, 2.997 au semnat pe listele suplimentare, iar 581şi-au exercitat dreptul de vot cu ajutorul urnei mobile.

În municipiul Galaţi, se înregistrează o prezenţă la scrutin de 7,05, în condiţiile în care, aseară, la închiderea secţiilor de votare era de 5,82 la sută. Mai exact, până la ora 10,00 au trecut pragul secţiilor de votare, în total, 18.427 de persoane dintre care 16.958 de alegători înscrişi pe listele permanente, 963 votanţi pe liste suplimentare, şi 506 – solicitanţi ai urnei mobile. Conform listelor electorale permanente, în judeţul nostru sunt 522.583 de persoane cu drept de vot, iar în municipiul Galaţi - 261.249. 

Cea care va conta, însă, pentru validarea referendumului este participarea la nivel naţional care, potrivit datelor oficiale este 7,24 de la sută.

Pamflet. Viaţa după referendum

$
0
0
Pamflet. Viaţa după referendum

S-a terminat şi cu referendumul. De astăzi, viaţa noastră reintră în normal. Oamenii nu se mai ceartă nici la colţ de stradă, nici pe reţelele de socializare. Totul e bine. E pace, e linişte, e frumos, este extraordinar. Sau nu? Dacă ăsta e doar începutul? Hmmm... Dar putem să mai râdem puţin, nu? Măcar atât.

S-a dus şi Referendumul, iar noi am rămas cu aceeaşi problemă: Picu Roman e în continuare viceprimar

Bucuria gălăţenilor a ţinut doar câteva ore. După ce au aflat deznodământul referendumului din weekend, astăzi dimineaţă oamenii s-au lovit de cruda realitate: în Galaţi, Picu Apostol Roman este în continuare viceprimar. "A fost mult scandal, oamenii s-au certat, au dezbătut aprins problema familiei şi au uitat de problemele lor reale. Nu şi-au dat seama că în tot acest timp Picu Apostol Roman a mai încasat un salariu fără să facă nimic pentru oamenii din Galaţi", a explicat sociologul Dorel Curcudel.
De altfel, faptul că Picu este în continuare viceprimar nu este singura problemă rămasă nerezolvată după referendum. Galaţiul nu are în continuare nici aeroport, nici drumuri de mare viteză care să ne lege de restul ţării, nici bazine pentru înot, nici perspective pentru căldură în case la iarnă. E la fel ca în urmă cu două săptămâni, atunci când a început marea dezbatere despre definirea familiei.
"Trezirea la realitate e dură. E ca atunci când revii din concediu şi realizezi că ţeava din baie e tot spartă, iar vecinul de deasupra a dat din nou manelele la maximum", a completat analistul Dorel Curcudel.

Criză de carburanţi: referendumul a consumat toată motorina din România

Surpriză la pompele de carburanţi în această dimineaţă. Niciun strop de motorină şi nici de benzină nu mai există după referendum. Autorităţile caută atât soluţii, cât mai ales explicaţii pentru această situaţie atipică. Distribuitorii de carburanţi spun că s-au confruntat în weekend cu o cerere peste capacitatea lor de livrare, astfel că benzinăriile au rămas pe uscat într-un timp foarte scurt.
"Au venit şi au alimentat sute de maşini, în special autocare. Au făcut plinuri şi au mai luat şi în canistre uriaşe. Nu ne-am confruntat cu aşa ceva până acum. Nici în sezonul estival, când se fac mii de excursii cu autocarele, nu am păţit aşa ceva. Am avut în acest weekend autocare care au venit de două-trei ori să facă plinul. Habar nu am unde au consumat toată această motorină", a declarat un angajat de la o benzinărie.
Reprezentanţii distribuitorilor de combustibil spun că va mai durea vreo săptămînă până când pompele vor fi realimentate din cauză că în toată ţara nu se mai găseşte niciun strop de motorină. "Trebuie să aducem din import. În weekend a fost un consum colosal", a declarat un şef de benzinărie.
Homofobfob

Alte urmări ale Referendumului

* Poliţia Română şi Biserica Ortodoxă Română vor face filtre mixte în localitatea brăileană Însurăţei, pentru a depista cuplurile "nepotrivite" care se deplasează către Bucureşti.
* Surpriză! Astăzi dimineaţă s-a descoperit că există în Constituţie încă un paragraf propus pentru aprobare: Liviu Dragnea a fost declarat premier pe viaţă.
* După ce Referendumul le-a dat ocazia să citească, în sfârşit, Constituţia, mulţi preoţi au început de astăzi o nouă lectură: Biblia.
* Cât timp românii erau ocupaţi cu mersul la referendum sau, după caz, cu statul acasă, Guvernul a graţiat 10.000 de infractori.
* După două săptămâni de absenţă, începând de astăzi, pe Facebook vor reveni pozele cu cai, cafea şi pisici.
* A avut şi referendumul părţile lui pozitive: zeci de mii de români şi-a curăţat paginile de Facebook, eliminându-i din lista de prieteni pe cei cu opinii diferite.
* Promptitudine: Mulţi bărbaţi neînsuraţi s-au prezentat luni dimineaţă la sediul Guvernului, cerând o femeie cu care să procreeze.
Constituţie Anemică

Ştefan Hruşcă, duet cu Irina Loghin

Începând din această iarnă, Ştefan Hruşcă nu mai are voie să concerteze nici singur, nici cu Vasile Şeicaru. Potrivit unor surse din industria colindelor, îndrăgitul cântăreţ de decembrie va apela la o combinaţie tradiţională în sezonul de toamnă-iarnă: va concerta cu Irina Loghin. "Au fost tot felul de vorbe, de speculaţii. Aşa că e mai bine să nu mai dăm apă la moară unora şi să facem concerte cu adevărat tradiţionale", le-ar fi spus Hruşcă unor apropiaţi.
Geru-i ger

Oraşul lui Tigoare de Submarin Cosorescu

Ticălos cu limuzină/ în oraşul lui Tigoare,
n-am în obştea gălăţeană/ vro responsabilitate:
circul beat, parchez aiurea,/ claxonez în miezul nopţii,
mă dau şic, mă dau celebru,/ dar mi-s monstruozitate!

Dau - din boxe - prăpădenii,/ răgete, răcniri, huială,
zbierete de chiompi cu morgă/ şi de matracuci savante -
că aşa vrea muşchiuleţul/ creieraşului meu cinic,
plin cu jeg, elucubraţii/ şi porniri beligerante!

Sunt şi snob fără greşeală,/ şi doct în maimuţăreală,
maistru în şolticărie,/ cel mai tare din parcare -
am ciraci o mie şi-unu,/ mă declar la toată urbea:
ticălos cu limuzină/ în oraşul lui Tigoare!

Vocea cetăţeanului, vocea politicianului

{gallery}pamflet8oct2018{/gallery}

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

 

Fantoma industrială a Mehid bântuie Galaţiul

$
0
0
Fantoma industrială a Mehid bântuie Galaţiul

Cândva unul dintre brandurile faimoase ale Galaţiului, Mehid arată acum ca după un bombardament atomic. Doar pereţii de susţinere şi unele ziduri au mai rămas în picioare din fosta Întreprindere Mecanică pentru Echipamente Hidraulice. Volatila perioadă de tranziţie de după Revoluţie, incompetenţa, nepăsarea, furturile şi nesimţirea sunt ingredientele care au permis căscarea unei gropi de gunoi, veritabilă bombă ecologică, chiar în mijlocul oraşului.

În urmă cu 97 de ani, pe terenul de pe bulevardul George Coşbuc aferent actualului număr 256 (pe atunci, strada Covurlui - n.r.), erau puse bazele unor ateliere industriale care au funcţionat timp de aproape două decenii, până în anul 1940. Cu cel de-Al Doilea Război Mondial ciuntind grav graniţele României Mari, ţara făcea atunci paşi fermi pentru intrarea în conflict. Drept urmare, în urma unei despăgubiri importante, atelierele de pe Coşbuc au intrat din proprietatea privată în "curtea" Armatei, fiind trecute în subordinea "Flotei a III-a Aviaţie", sub denumirea oficială de "Fabrica de Reparat Avioane ASAM" Galaţi. Oraşul nostru dispunea, la acea vreme, de un aeroport civil, construit în perioada anilor 1922-1923, situat aproximativ pe locul actualului complex comercial din cartierul Aviaţiei.

Război şi pace

Odată cu terminarea războiului, priorităţile au devenit altele, puterea comunistă instalată în circumstanţe destul de tulburi şi sprijinită masiv de Moscova insistând pe mecanizarea intensivă a agriculturii. Astfel, Fabrica de Reparat Avioane a fost transformată în fabrică de reparare a tractoarelor agricole, aici fiind produse inclusiv piese de schimb pentru utilajele agricole. Vor mai trece încă trei decenii până ce atelierele de pe Coşbuc îşi vor schimba din nou titulatura în "Întreprinderea Mecanică pentru Echipamente Hidraulice" (IMEH). Tot atunci, în 1977, aici începe şi fabricarea primelor modele de cilindri hidraulici. Acesta a fost începutul perioadei de aur pentru uzina ce era considerată o adevărată mândrie a oraşului. Câteva mii de gălăţeni treceau zilnic pragul întreprinderii, aici fiind singurul loc din România în care erau proiectate şi produse binecunoscutele hidrosfere, cunoscute mai bine sub sintagma de "castele de apă".

De la epoca de aur, la epoca dezastrului

Anul 1990 a curmat brusc elanul industrial al Galaţiului. Un an mai târziu, IMEH devine societate pe acţiuni şi capătă numele de Mehid, fiind unul dintre cei mai importanţi furnizori de echipamente hidraulice pentru Tractorul Braşov. Nouă ani mai târziu, Mehid este privatizată şi preluată de compania Metal SA Galaţi, aparţinând omului de afaceri gălăţean Corneliu Mangalea. Afaceristul a decis, în 2010, mutarea sediului întreprinderii pe Calea Prutului.

Hora hoţiei şi a nepăsării

Brusc, aproape peste noapte, deasupra halelor şi a clădirilor fostei Mehid s-au lăsat tăcerea şi uitarea. O suprafaţă industrială de aproximativ 35.000 de metri pătraţi a fost lăsată la cheremul hoţilor de fier vechi. De-a lungul anilor, tot ce a putut fi valorificat, de la fier, cupru şi alte metale sau aliaje speciale şi până la cărămizi şi bucăţi de BCA, au fost furate cu amănuntul. De asemenea, ruinele au fost ca un magnet pentru gălăţenii prea comozi pentru a mai duce gunoaiele până la tomberon.

Trei hectare de gunoaie

Bulevardul Coşbuc este una dintre principalele artere ale oraşului. Cine vede pentru prima oară ruinele Mehid are sentimentul că zona a trecut recent printr-un bombardament aerian de proporţii. Cu cât ne apropiem, dimensiunile dezastrului devin din ce în ce mai evidente. Mormane peste mormane de deşeuri menajere formează impresia unei uriaşe gropi de gunoi, de peste trei hectare, improvizată exact în mijlocul urbei. De la an la an, în ciuda sancţiunilor şi a hârtiilor emise, autorităţile locale par total incapabile să gestioneze eficient această situaţie.

O bombă ecologică

Ruinele Mehid reprezintă, la propriu, o adevărată bombă ecologică al cărei ceas ticăie deja, lucru confirmat chiar de către autorităţi. Nu este nevoie de studii medicale pentru a intui că gunoaiele aruncate aici reprezintă un pericol grav pentru sănătatea gălăţenilor care locuiesc în jur şi nu numai. Acest pericol păleşte de-a dreptul însă în faţa unui dezastru ecologic care se petrece chiar acum, sub ochii noştri.
Pe lângă deşeurile menajere depozitate ilegal, pe ruina Mehid se află încă şi deşeuri industriale foarte periculoase, neeliminate după încetarea activităţii. Garda de Mediu Galaţi a dat sancţiuni repetate şi a tras semnale de alarmă în acest sens încă de acum câţiva ani, fără niciun rezultat concret însă. Unele dintre reziduurile industriale abandonate pe platforma părăsită de pe Coşbuc sunt încadrate în categoria substanţelor cancerigene, fapt ce le face cu atât mai periculoase. Mai mult, din cauza degradării canalelor tehnologice, otrăvurile se infiltrează în sol, ajungând lesne în pânza freatică despre care ştim că se află la mică adâncime în Galaţi. Vedem astfel că devalizarea industriei româneşti din perioada postdecembristă are repercusiuni cu bătaie lungă nu doar la nivel economic şi social, ci şi din punct de vedere al sănătăţii publice şi al siguranţei mediului.

{gallery}mehid8oct2018{/gallery}

Un proiect european făcut degeaba. Parcarea pentru TIR-uri, transformată în cimitirul rablelor

$
0
0
Un proiect european făcut degeaba. Parcarea pentru TIR-uri, transformată în cimitirul rablelor

O parcare impresionantă, de aproximativ 14.000 de metri pătraţi, construită din fonduri europene, zace undeva pe strada Macului, considerată Drumul de Centură Est al municipiului Galaţi, în apropierea Lacului Brateş. Spunem "zace" pentru că, din păcate, asta este realitatea. Construită pentru staţionarea TIR-urilor cu marfă care tranzitează Galaţiul şi având scopul declarat de a descongestiona traficul greu de pe străzile oraşului, parcarea este prea puţin folosită. Conform reprezentanţilor Primăriei Galaţi, gradul ei de ocupare este, în medie, de 20 la sută, ceea ce se traduce prin faptul că nu-şi scoate nici măcar cheltuielile cu paza şi întreţinerea. Mai mult, parcarea construită prin Programul Operaţional Regional a căpătat şi un alt "rol", care nici vorbă să fie prins în proiect: a devenit loc de depozitare pentru rablele pe care Primăria le strânge din municipiul Galaţi.

Ghinion încă din start

Pe 7 martie 2012, se lansa proiectul "Parcare Drum Centură Municipiul Galaţi", contract de finanţare nr. 2814, semnat pe 25 ianuarie 2012, cod SMIS 25332, din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană a Municipiului Galaţi. Proiectul a beneficiat de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 - "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", Domeniul major de intervenţie 1.1 - "Planuri integrate de dezvoltare urbană", sub-domeniul "Poli de dezvoltare urbană". Proiectul a avut o valoare totală de peste 5,121 milioane lei (cu TVA), asistenţa financiară nerambursabilă fiind de 4,059 milioane lei şi a avut ca obiect construirea unei parcări cu o suprafaţă totală de 16.071 de metri pătraţi, din care 13.780 mp constituie parcarea propriu-zisă. Contribuţia Primăriei Galaţi a fost de 545.671 lei plus TVA. Predarea amplasamentului către constructor şi ordinul de începere a lucrărilor au fost emise pe 11 februarie 2013.
Constructorul a fost compania gălăţeană Vega ’93, controlată de omul de afaceri Corneliu Istrate, prezent ani la rând în topul milionarilor în euro ai Galaţiului, companie care a avut cea mai bună ofertă dintre cele şapte valide. Preţul amenajării parcării de pe Centura estică a oraşului a fost de 3,48 de milioane lei plus TVA.

Lucrări intrate în prelungiri

Conform anunţului iniţial, parcarea de TIR-uri de pe strada Macului (care face legătura între strada Tunelului şi Calea Prutului) trebuia să fie gata în 24 de luni, însă lucrările s-au prelungit cu încă şase luni, pentru că pânza freatică s-a dovedit a fi mult mai sus decât o arătau studiile furnizate de Institutul de Proiectări Galaţi.
"În proiect, studiile geo au fost luate din sertar de către Institutul de Proiectări Galaţi şi au zis, conform normativelor din anii '70, că putem construi. La prima sapă în pământ, în loc de apă la şase metri, au găsit la un metru! Ne chinuim să găsim soluţii la ceva ce trebuia să ne dea proiectantul. Lucrarea nici astăzi n-a început! Probabil se va decala termenul, pentru că au lucrări suplimentare acolo, de rezistenţă a terenului. E posibil să pierdem finanţarea, să avem corecţii pentru execuţie proastă", afirma revoltat, în martie 2013, Aurel Vlaicu, city-managerul Galaţiului din acea vreme, citat de "Viaţa liberă". Nu s-a pierdut finanţarea, dar s-a lungit termenul cu încă jumătate de an.
Punga de apă de la doar un metru adâncime nu a fost însă singura anomalie din proiect. S-a descoperit şi că mai trebuia făcută o canalizare de 50 de metri, pentru drenaj, care nu era prinsă. În cele din urmă, lucrările suplimentare au fost plătite cu 550.000 de lei de la bugetul local, care a fost rectificat în acest scop, şi au fost executate tot de Vega '93, pentru că procedurile şi organizarea unei noi licitaţii ar fi întârziat lucrarea cu încă un an. Culmea, complexitatea lucrărilor de consolidare a fost mai mare decât cea a amenajarii parcării în sine!

"Plimbată" de la Gospodărire Urbană la Primărie

Pe 23 iulie 2014, la Parcul de Soft avea loc conferinţa de închidere a proiectului european, în cadrul căreia autorităţile s-au declarat mulţumite de realizare. Proiectul finalizat a constat în construirea unei platforme carosabile cu o suprafaţă de 13.780 mp, cu rol de staţionare a mijloacelor de transport de marfă care tranzitează teritoriului municipiului Galaţi. Investiţia realizată, cu dotările corespunzătoare, asigură spaţii de parcare pentru 72 de maşini de mare tonaj (TIR-uri) şi 11 autoturisme (sau microbuze).
Comunicatul de presă dat publicităţii la închiderea proiectului anunţa pompos, în limbajul propriu documentelor ce se referă la finanţări europene: "Prin realizarea proiectului s-a obţinut o îmbunătăţire a condiţiilor de siguranţă a traficului la nivelul municipiului Galaţi. Realizarea acestei parcări pentru mijloacele de transport marfă de mare tonaj contribuie la scoaterea traficului de tranzit din municipiul Galaţi, ceea ce produce indirect beneficii asupra calităţii mediului ambiental şi a sănătăţii locuitorilor". Aşa să fie, oare?
Cu administrarea ei a fost însărcinată iniţial SC Gospodărire Urbană SRL, societate subordonată Consiliului Local Galaţi, printr-o concesiune pe zece ani, votată în 2014 de aleşii oraşului. "Prin HCL nr. 346/25.09.2014 s-a modificat şi completat anexa la HCL nr. 318/7.09.2010 privind atribuirea directă prin contract de concesiune către SC Gospodărire Urbană SRL, pe o perioadă de 10 ani a unor bunuri, cu modificările şi completările ulterioare. Prin Actul Adiţional nr. 13/113856/31.10.2014, s-a completat Contractul de delegare a gesiunilor serviciilor publice cu obiectivul "Parcare Tir" din str. Macului", ne-a spus Primăria Galaţi. După numai un an, tot Consiliul Local a decis, prin HCL nr. 375/30.09.2015, ca obiectivul să fie trecut în "curtea" Primăriei, cu proces-verbal de predare-primire.

O investiţie inutilă, "păstorită" de trei primari

Proiectul parcării de pe strada Macului a fost făcut pe vremea când primarul Galaţiului era Dumitru Nicolae. Lucrările s-au realizat şi finalizat în mandatul primarului următor, Marius Stan, iar acum soarta parcării este în mâinile actualului edil-şef al Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, care… încearcă să scape de ea, Primăria încercând să o transfere eventual unui operator privat, care să găsească soluţii pentru a o face funcţională.
Aproape imediat după inaugurarea parcării de pe strada Macului, s-a dovedit că investiţia respectivă a fost cel puţin neinspirată. În absolut niciun moment nu s-a pus problema ca platforma să fie ocupată măcar pe jumătate. Deşi locul este împrejmuit, luminat, dotat cu barieră la intrare şi păzit 24 de ore din 24, şoferii nu s-au înghesuit niciodată să-şi aducă maşinile aici. Să fie de vină amplasamentul, tarifele, vecinătatea - un pustiu plin de buruieni, la marginea oraşului, sau poate lipsa unor servicii elementare, precum posibilitatea de a cumpăra fie şi o sticlă cu apă? Cert este că, de ani buni, parcarea de pe strada Macului stă aproape goală.
Am făcut o vizită "la locul faptei" acum câteva zile, la început de octombrie 2018. Dezolant - a fost primul cuvânt care ne-a venit în minte. Imaginaţi-vă o suprafaţă de beton mare cât aproape trei terenuri de fotbal, pe care sunt parcate patru-cinci TIR-uri. DOAR patru-cinci, în condiţiile în care este loc pentru 72. Am intrat în vorbă cu agentul de pază, care ne-a spus că, de fapt, două din camioanele mari staţionate sunt acolo cam de un an. Nu ştim dacă au fost abandonate de proprietari, pentru că pare destul de greu de crezut că poţi să renunţi la un ditamai camionul, dar, de un an de zile, nimeni nu a dat niciun semn de viaţă referitor la vehiculele respective. Am aflat că au mai fost situaţii în care proprietarii au venit să-şi recupereze maşinile după ce acestea au stat mai mult timp în parcare, dar au fost nevoiţi să achite contravaloarea serviciilor prestate.

{gallery}proiecteuropean8oct2018{/gallery}

Sute de rable, parcate în aşteptarea casării

Lipsa de apetit a proprietarilor sau şoferilor de camioane pentru parcarea de pe strada Macului se pare că le-a dat idei noi autorităţilor locale. Astfel că, de jur-împrejurul parcării, la interior, ca un fel de centură, au fost aduse şi depozitate aproximativ 100 de rable - strânse de pe străzile Galaţiului. Ce s-or fi gândit cei din Primărie? Că dacă tot nu au clienţi pentru parcare şi stau cu coşcogeamitea parcarea nefolosită, şi dacă tot trebuie să adune rablele de pe străzile oraşului, nu mai bine le aduc şi le depozitează aici, că tot nu au unde, până le trimit la casare? O fi bine, o fi rău? Nu noi trebuie să răspundem la asta, dar în mod sigur, proiectul finanţat prin fonduri europene pentru parcarea pentru TIR-uri ÎN MOD SIGUR nu prevedea o astfel de destinaţie a banilor Uniunii Europene.

Cât produce parcarea pentru TIR-uri?

Conform unui răspuns oficial al Primăriei Galaţi la solicitarea "Vieţii libere", parcarea are ca utilităţi disponibile apă curentă şi grup sanitar. Plata utilităţilor presupune următoarele cheltuieli lunare: "salubrizare şi ridicare deşeuri - în medie 300 lei, curent electric - în medie 500 lei, curăţenie grup sanitar - în medie 2.300 lei, pază - în medie 10.000 lei. Tarifele practicate sunt de 10 lei/24 de ore, iar locurile ocupate lunar - în medie 20 la sută".
Aşadar, Primăria cheltuieşte lunar cu această parcare, în medie, 13.100 de lei. Dar cât încasează în schimb? Un grad de ocupare de 20 la sută din 83 de locuri înseamnă aproximativ 17 maşini, hai să rotunjim în plus, până la 20. Presupunând că aceste 20 de maşini ar fi parcate non-stop, asta înseamnă că, într-o lună de zile, de pe urma lor s-ar încasa 10 lei x 30 zile x 20 vehicule, adică 6.000 de lei. În condiţiile în care cheltuielile lunare ale Primăriei sunt, aşa cum am calculat mai sus, de 13.100 de lei, iar veniturile din aceeaşi perioadă de timp sunt de doar jumătate, adică 6.000 de lei, e o problemă! Înseamnă că parcarea nu produce atât cât cheltuieşte.
Avem, deci, un proiect realizat pe bani europeni care nu este valorificat aşa cum ar trebui şi care, mai mult, aduce şi pierderi. Asta da performanţă!

Predestinare?

Încă dinaintea începerii lucrărilor la parcarea de pe Centura estică, semnele nu au fost de bun augur. În iulie 2013, trecuseră şase luni şi construcţia tot nu începuse. Un panou căzut în cap, o zonă împrejmuită pe care nu se mai clintise nimic de aproape jumătate de an, iar în fundal o amenajare de şantier a societăţii Vega ’93, aşa arăta atunci (vezi foto) investiţia anunţată cu mare tam-tam de către fostul city-manager Florin Popa. Cine avea curiozitatea, putea citi pe panoul care se mai ţinea doar într-o rână că este vorba de o investiţie de valoare de 7,1 milioane de lei din care 4,6 milioane - contribuţia Uniunii Europene, 1 milion Guvernul României şi 1,4 milioane - beneficiarul, adică Primăria şi că face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. Ah, da, şi că trebuia să fie gata pe 25 ianuarie 2014.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Avem o parcare. Cum o "pasăm"?

Cum afacerea cu parcarea de TIR-uri merge prost pentru Primărie, consilierii locali s-au gândit s-o "paseze", eventual unui operator privat care să găsească soluţii pentru a o face funcţională. La finele lunii august 2018, CL Galaţi a votat "Regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciului de întreţinere, menţinere parcare TIR-uri", caietul de sarcini aferent acestui serviciu şi contractul-cadru. Conform documentului, operatorul desemnat ar trebui să asigure servicii de pază permanentă, salubrizare, deszăpezire, iluminat, remarcare şi reparare a unor echipamente. În plus, autorităţile cer şi alte dotări pentru parcare: defibrilator extern automat, situat lângă grupul sanitar, toalete, duşuri, maşină de spălat/uscător, distribuitoare automate de băuturi şi gustări, prize pentru containere, acces Wi-Fi, spaţiu de aşteptare. Mai mult, operatorului i se impun indicatori de performanţă şi penalităţi contractuale în cazul în care acesta nu prestează serviciul la parametrii de eficienţă şi calitate la care s-a obligat. Rămâne de văzut dacă se va găsi operatorul care să îndrepte pe banii lui proiectele prost croite de Primărie pe bani europeni.

 

 

 

Acest articol a fost publicat pe  www.PressHub.ro și www.viața-libera.ro în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Rezultatele oficiale. Cum au votat gălăţenii la referendumul pentru revizuirea Constituţiei

$
0
0
Rezultatele oficiale. Cum au votat gălăţenii la referendumul pentru revizuirea Constituţiei

Biroul Electoral Judeţean Galaţi a finalizat numărătoarea voturilor exprimate de cetăţenii care au participat la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, scrutin care s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, 6 şi 7 octombrie 2018. Potrivit datelor oficiale, nu mai puţin de 82.625 de votanţi, adică 89,9 la sută din cei care au trecut pragul secţiilor de votare, au răspuns cu „DA”, la întrebarea tipărită pe buletinul de vot „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”. Alte 6.749 de persoane, reprezentând 7,3 la sută din numărul de votanţi, au spus un categoric „Nu”. Numărul voturilor nule se ridică la 2.529, deci 2,7 la sută dintre participanţii la urne şi-au anulat votul fie din neştiinţă, fie din greşeală, fie în mod deliberat.
Nu au existat voturi contestate.

Potrivit datelor transcrise pe procesul-verbal privind rezultatele referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei din 6 şi 7 octombrie, numărul total al participanţilor la referendum în judeţul nostru s-a ridicat la 91.903, în condiţiile în care pe listele permanente erau înscrişi 522.577 de alegători.

Din cele 573.724 de buletine de vot primite pentru judeţul Galaţi, 481.868 au rămas neîntrebuinţate.

CITEȘTE ȘI: Referendum. Absenteism şi nedumerire la urne


Trofeu câştigat de Gabriela Talabă. Performanța carierei, pe pământ american

$
0
0
Trofeu câştigat de Gabriela Talabă. Performanța carierei, pe pământ american

Gălățeanca Gabriela Talabă a reușit performanța carierei, duminică, câştigând turneul ITF Challenger de la Charleston (SUA), dotat cu premii de 25.000 de dolari. Venită din calificări, Talabă a învins-o în finală pe americanca Elizabeth Halbauer, favorita numărul 4, cu scorul 6-4, 6-7 (5), 6-2, după un meci de aproape trei ore.

Pentru Gabriela Talabă, absolventă a Universității Texas Tech din SUA, acesta este al treilea turneu ITF câştigat la simplu și primul de categorie Challenger, după cele două Futures, de la București (2017) și Marbella (2018).
Mai mult, Talabă a fost finalistă și în proba de dublu, alături de Chieh-Yu Hsu (Taipei), unde a cedat cu scorul de 6-4, 6-4, în fața perechii americane Sophie Chang/ Alexandra Muller, cap de serie nr. 1. La dublu, Gabriela Talabă a cucerit, de-a lungul carierei, șapte trofee, astfel: la Galați (2015 și 2016, ambele Futures de 10.000 de dolari), la Focșani (2016, Futures 10.000), la București (2017, Futures 15.000) - toate alături de Oana Simion, iar în acest an, la Varna și Marbella (ambele de 15.000 de dolari), respectiv, la Horb (25.000 dolari, alături de aceeași Oana Simion).
"A fost o săptămână minunată, cu un final fericit. Să pot juca la acest nivel pe toată perioada, asta a fost extraordinar. Să câștig turneul de simplu și să fiu finalistă la dublu, chiar nu puteam cere o săptămână mai bună. Mulțumesc tuturor celor care mă sprijină fizic şi moral, care credeți în mine", a spus gălăţeanca, după succesul din acest weekend.
Pentru acest final de an, Gabriela Talabă și-a propus să joace doar în SUA, până în noiembrie, ca apoi, după o scurtă vacanță, să revină la antrenamente în decembrie, în vederea abordării sezonului viitor.
Proaspătă absolventă, Gabriela Talabă a putut evolua în perioada studiilor doar în competițiile interuniversitare din SUA, în timp ce în circuitul profesionist a jucat numai în vacanțele de vară, iar acum spune că se va axa pe cariera sportivă. "Pentru moment, nu voi mai studia, dar peste câțiva ani bineînțeles că aș vrea să fac și masterul. Îmi voi dedica următorii ani tenisului", a declarat gălățeanca.
La finalul acestei săptămânii, Gabriela va fi în calificările turneului ITF de la Florence (Challenger, 25.000 dolari).

Recorduri de alcool şi viteză în Galaţi

$
0
0
Recorduri de alcool şi viteză în Galaţi

Sfârşitul săptămânii trecute a abundat, pe şoselele Galaţiului, de o recoltă nedorită de şoferi care au împletit condusul maşinilor cu obiceiuri dintre cele mai periculoase. Alcoolul şi viteza excesivă au fost capetele în lista "păcatelor" unor şoferi care au devenit subiecţi ai unor dosare penale. Recordul de beţie şi l-a adjudecat un gălăţean de 52 de ani, oprit în trafic pe strada Portului. Alcoolemia, de 1,19 la mie în aerul expirat, l-a trimis direct la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice, dar şi în faţa poliţiştilor, care i-au deschis dosar penal. În ce priveşte "supremaţia" în materie de viteză, aceasta i-a revenit unui tânăr de 30 de ani, "citit" de radar pe DN 25, în afara localităţii Tudor Vladimirescu, cu 130 de kilometri la oră. Colac peste pupăză, el a fost "trădat" şi de etilotest, care a arătat că băuse înainte să se urce la volan, valoarea indicată în aerul expirat fiind de 0,46 la mie. Ultima zi a weekend-ului a venit cu ghinion pentru alţi trei conducători auto, prinşi, la câteva ore, şofând în stare de ebrietate. Unul dintre ei, depistat la Munteni, pe drumul european, avea o alcoolemie de 0,51 la mie, iar unul de 28 de ani, tras pe dreapta în Galaţi, o concentraţie în aerul expirat de 0,55 la mie. Ultimul, dar nu cel din urmă,  a fost un bărbat din Griviţa, oprit în trafic de poliţişti pe raza municipiului Galaţi. Oamenii legii au constatat că şoferul avea 0,88 la mie alcoolemie în aerul expirat, dar şi că nu avea voie să conducă, permisul fiindu-i suspendat pentru o abatere anterioară. 


Au furat coroane şi flori de pe morminte

$
0
0
Au furat coroane şi flori de pe morminte

În timp ce se aflau în misiune de patrulare, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Intervenţie Rapidă şi Transport Valori, au depistat patru persoane care încărcau într-o dubiţă, lângă gardul cimitirului Sf. Lazăr, mai mulţi saci.

În urma verificărilor, poliţiştii locali au stabilit că sacii erau încărcaţi cu coroane din flori artificiale şi cu flori naturale. Totodată, oamenii legii au stabilit că cele patru persoane sunt B.V, G.R., M.M., şi B.V., cu vârste de 25, 39, 45 şi 51 de ani. În urma verificărilor s-a stabilit că în total erau 70 de coroane, de diferite dimensiuni, şi sute de fire de flori naturale, toate furate din cimitirul Sf. Lazăr.
Persoanele găsite la faţa locului de poliţiştii locali au declarat că florile şi coroanele sustrase din cimitir urmau să fie valorificate într-una din pieţele de pe raza municipiului Galaţi. „Am furat coroane din cimitir, este prima oară când facem aşa ceva. Am vrut să le ducem în piaţa mare să le vindem să cumpărăm mâncare la copii. Am cinci copii acasă şi am vrut să le cumpăr de mâncare”, a povestit una dintre femeile prinse la furat.
„Le-am luat să le vindem. Am doi copii acasă. Urma să vindem cu cinci lei coroana şi un leu firul de floare”, a mărturisit cealaltă femeie implicată în furt.
Poliţiştii locali l-au luat la întrebări şi pe şoferul dubei, care susţine că nu ştia ce urma să transporte. „Eu sunt angajat. Fac de obicei drumuri la moldoveni pentru aprovizionarea unui aprozar. Acum mi s-a spus că trebuie să mergem pe centură. L-am întrebat ce să facem şi mi-a spus că îl aşteaptă cineva acolo.  Am văzut că se aruncă saci peste gard şi nu am mai vrut să stau, dar mi-a spus că nu le putem lăsa acolo. Imediat a venit şi poliţia”, a povestit şoferul.
Bărbatul are antecedente penale şi, în prezent, este judecat într-un dosar sub acuzaţia de contrabandă cu ţigări.
„În acest caz poliţiştii locali din cadrul Serviciului Intervenţie Rapidă şi Transport Valori au întocmite actele procedurale, care împreună cu persoanele în cauză au fost predate Secţiei nr. 2 Poliţie, în vederea continuării cercetărilor pentru furt calificat, iar bunurile confiscate, au fost lăsate în custodie agenţilor de pază din cimitir”, ne-a explicat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

O fisură din Mazepa 1 i-a pus pe jar pe locatari şi edili

$
0
0
O fisură din Mazepa 1 i-a pus pe jar pe locatari şi edili

Cartierul central al Galaţiului revine în atenţie cu o nouă problemă majoră legată de stabilitatea solului şi siguranţa unor blocuri. Fisura, apărută adiacent blocului R2, la finele săptămânii trecute, scoate la iveală probleme grave la imobilele din vecinătate. Alimentarea cu apă ar putea fi afectată în următoarea perioadă. Autorităţile nu ştiu deocamdată de unde a pornit această situaţie. 

 Zona centrală a Galaţiului, unde s-au născut celebrele cratere transformate ani în şir în gropi de dimensiuni gigantice, revine cu o nouă problemă ivită din subteran. De data aceasta, în buricul cartierului Mazepa 1, într-o zonă intens circulată, înţesată de blocuri şi maşini şi bătută la pas, zilnic, de sute de oameni. Aleea aferentă intrării în blocul R2, scara 2 a devenit celebră, după ce o crăpătură lungă de circa zece metri, care începe din dreptul uşii imobilului până spre parcul din faţă, s-a căscat inexplicabil, trăgând după ea, ameninţător, şi pavajul aleii din parc, nu departe de locul unde, în urmă cu câteva zile, a avut loc o lucrare a celor de la Apă-Canal, care au avut de remediat o avarie la conducta care alimentează tot cartierul. Situaţia i-a speriat pe locatarii de la R2 şi a dat imediat prilej de speculaţii privind posibilele cauze. Toţi cei cu care am stat de vorbă sunt însă de acord că imobilul în care locuiesc de 40 de ani, adică de când a fost construit, nu e în pericol să se surpe. 
"Fisura pe lângă bloc a apărut de câteva zile. Credem că e de la lucrările care s-au făcut la conductele de apă în ultima vreme. Nu ne temem pentru bloc, e un bloc solid, construit cu simţ de răspundere. Noi stăm aici de 40 de ani, şi nu am avut niciodată probleme", ne-a spus Marivona Răduţă, o pensionară care locuieşte la etajul unu. 
Alţi vecini, alte etaje, aceleaşi ipoteze, şi încredere pe măsură în stabilitatea blocului. În plus, ceva revoltă la adresa autorităţilor care, spun oamenii, ar fi trebuit să monitorizeze mai atent infrastructura zonei. 
"Aici fisura era de mai demult, dar era subţire şi în ultima săptămână s-a mărit deodată. A apărut ca o crăpătură cu apă. Se vedea că avea apă dedesubt, deci presupunem că sunt infiltraţii pe undeva. Blocul a fost făcut cu simţ de răspundere. Un an de zile au bătut cu sonda, fiecare pilon, bucată cu bucată, pentru a preveni ca loessul să se taseze în timp", ne explică Radu Moţoc, proprietarul unui apartament de la etajul al nouălea. 
De la etajul cinci, vine un alt pont: în urmă cu un an, în vecinătatea blocului ar mai fi apărut scurgeri inexplicabile de apă. 
"Acum un an şi jumătate, aici, la canalizarea asta din faţă, curgea apa ca la cascadă. Până când nu m-am dus cu poză, nu a venit nimeni. Nu era prin canalul de scurgere, ci între pământ şi ciment. Aici, în fisura asta de acum, se va infiltra apa de la ploi. Asta va duce la surpare dacă nu se iau măsuri rapid. Chiar dacă este oprită sursa de infiltraţie de la conducte", ne informează o altă locatară. 

Probleme la blocurile vecine

Fisuri au ieşit la iveală nu doar în asfalt, ci şi în blocurile vecine cu fanta ivită pe alee. Blocul B8, adiacent aleii "vedetă" şi cu blocul R2 este şi el împrejmuit cu crăpături care brăzdează pământul de pe spaţiul verde şi asfaltul, deopotrivă. Mai mult, pereţii sunt şi ei crăpaţi, fisuri fiind vizibile până la etajul al patrulea, mulţi dintre locatari plângându-se că nu mai pot închide uşile în apartamente şi că pe pereţi au început să le apară cratere inestetice şi ameninţătoare. 

Primăria monitorizează şi cercetează

Situaţia, care ar pute avea efecte grave nu doar pe termen mediu şi lung, a fost luată în atenţie de Primărie şi instituţiile abilitate, luni dimineaţă, când a fost convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă. După o vizită la faţa locului a primarului Ionuţ Pucheanu şi a unei echipe tehnice, cei de la Apă-Canal au început măsurătorile şi investigaţiile. Urmează ca, în câteva zile, în Mazepa 1 să fie montată o nouă conductă de apă, anunţă autorităţile, cu caracter de provizorat, pentru ca echipele să poată lucra, cât şi unde este cazul, la coloana de apă care alimentează toată zona şi care ar putea fi o posibilă cauză a problemelor apărute. 
"Pentru a se constata cu precizie care sunt cauzele care au condus la apariţia acestui fenomen, Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, a dispus demararea în regim de urgenţă a unei expertize tehnice. Pentru această expertiză banii vor fi alocaţi din fondul de rezervă. Astfel, vor fi monitorizate fisurile apărute la nivelul solului, vor fi verificate sistemele de preluare a apelor pluviale, reţelele de apă şi subsolurile imobilelor din această zonă", se precizează într-un comunicat dat publicităţii de Biroul de Presă al Primăriei Galaţi. 
În funcţie de rezultatele expertizei tehnice, se vor lua măsurile care se impun pentru înlăturarea cauzelor, remedierea efectelor apărute şi prevenirea apariţiei altor fenomene de acest gen, se mai arată în documentul citat.

Condurul pierdut al Cenușăresei fotbalului gălățean

$
0
0
Condurul pierdut al Cenușăresei fotbalului gălățean

În 1974, Victor Vasilache (1942-2015), pe atunci un tânăr absolvent al Institutului de Educație Fizică și Sport din București, înființa în combinatul siderurgic trei echipe de fotbal: LBR, Venus Turnare Continuă și Rapid UETU. În 1980, clubul Oțelul LBR ajungea în Divizia B, având deja secții de șah, handbal, box, moto, parașutism și atletism. Pe 7 septembrie 1988, Oțelul juca pe stadionul "Dunărea" împotriva celor de la Juventus Torino și câștiga la limită, prin golul lui Profir. În fruntea clubului se afla același Victor Vasilache. Avea să fie debarcat din această postură un an mai târziu, pe 1 decembrie 1989 și, încet-încet, să fie uitat cel care din nimic a creat clubul care avea să ajungă în 2011 campion al României.

În 2014, nea Puiu, cum îl alintau suporterii, a fost omagiat în cadrul galei "50 de ani, 50 de legende". După doar trei luni, avea să se stingă din viață. Oțelul avea să intre în faliment la scurt timp, după ce din conturi i-au dispărut în mod miraculos milioanele de euro. În prezent, supraviețuiește din dragostea suporterilor, care au reînființat în 2016 clubul.
În imagine, o parte din echipa de fotbal feminin Universitatea stă pe sau lângă lucrarea "Condur", a sculptorului Anton Constantin Șevțov. Nina Anca, selecționată în lotul național de futsal, le citește din cartea "50 de ani, 50 de legende" scrisă de Vladimir Drăgan, Marius Cernat și Marian Săvăstru, carte ce poartă autograful multor legende ale echipei, inclusiv al fondatorului Victor Vasilache.

100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile

"România pe hârtie în 100 de chipuri" este un proiect privat dedicat Centenarului, realizat de Institutul Cultural "Ars Rediviva" (ICAR) și Asociaţia "Danube Media Center", a jurnaliştilor de la "Viaţa liberă". Proiectul se va finaliza cu o expoziţie care va cuprinde toate cele 100 de comori prezentate.

Viewing all 13109 articles
Browse latest View live