Quantcast
Channel: Prima Pagina - Viaţa Liberă Galaţi - Viaţa Liberă Galaţi
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12865

Reduceri şi gratuităţi noi în transportul public local

$
0
0
Reduceri şi gratuităţi noi în transportul public local

„Sunt sume extrem de consistente care se scurg pe tot felul de facilităţi şi de subvenţii care pot fi reduse, aşa că pe 30 martie veţi vedea o nouă formă de acordare a subvenţiilor pentru transportul în comun”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.
Pe masa aleşilor locali a ajuns deja un proiect de hotărâre privind categoriile de pasageri care ar putea beneficia de gratuităţi şi de reduceri de tarife la transportul în comun, realizat cu mijloacele de transport ale societăţii Transurb. Potrivit documentului supus dezbaterii comisiilor de specialitate ale Consiliului Local o serie de facilităţi vizează pensionarii. Astfel, cei cu vârsta mai mică de 65 de ani, care cumulează venituri din pensie de până la 1.200 de lei brut/lună, ar urma să primească abonament gratuit pe o linie. Pensionarii cu vârsta cuprinsă între 65 şi 70 de ani vor beneficia de abonament gratuit pe o linie, iar persoanele cu vârsta peste 70 de ani - abonament gratuit pe toate liniile.
Pentru pensionarii de invaliditate care nu beneficiază de facilităţile prevăzute de Legea nr. 448/2006 şi de HCL nr.126/2007, însoţitorii, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti ai acestora este prevăzut abonament gratuit pe o linie.
Potrivit proiectului, elevii din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceal acreditat/autorizat, din municipiul Galaţi, ar urma să circule cu abonament pe o linie, cumpărat cu preţ redus cu 90 la sută. Aceeaşi înlesnire este prevăzută şi pentru studenţii cu vârsta de până la 26 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate din municipiul Galaţi.

Dacă aleşii vor fi de acord, noile înlesniri vor fi aplicate de la 1 aprilie 2017, până la aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi pentru anul 2018.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12865

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48