Quantcast
Channel: Prima Pagina - Viaţa Liberă Galaţi - Viaţa Liberă Galaţi
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12912

Podul de… gheaţă s-a dărâmat! Navigaţia fluvială pe Dunăre, deblocată

$
0
0
Navele AFDJ au făcut

Vineri dimineaţă, Navrom a terminat operaţiunea de spargere a gheţii în sectorul Cernavodă - Călăraşi. 

Podul de gheaţă rămas pe Dunăre, pe o distanţă de peste zece kilometri, între Cernavodă şi Călăraşi, a fost spart de trei nave ale companiei Navrom Galaţi. „Azi, la ora 10,00, am terminat. Operaţiunea a durat nouă ore - şase, joi după-amiaza şi trei ore, vineri”, ne-a confirmat, ieri, directorul Departamentului Exploatare Flotă din cadrul Navrom, Ştefan Dumitru. Navrom, care avea şi cele mai multe nave blocate între banchizele din sectorul amintit (peste 20), a folosit la spargerea gheţii împingătorul Mercur 307, remorcherul Tg. Ocna 6 (singurul cu corp maritim din flota companiei) şi o barjă de 3.000 de tone încărcată cu pietriş.
În aceste condiţii, navigaţia fluvială pe Dunăre va putea fi reluată în scurt timp. Deocamdată, navigaţia pe timp de zi între km 300 (Cernavodă) şi km 380 (Călăraşi) este, pentru o zi-două, restricţionată cu derogare, în sensul că AFDJ le permite să circule doar navelor care solicită acest lucru, ne-a spus directorul general al Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi, Dorian Dumitru: „Încă mai plutesc sloiuri în zonă, aşa că va mai dura puţin până dăm aviz navigaţiei pe timp de zi. De luni, vom trimite navele să repoziţioneze semnalizările plutitoare, după care vom da aviz şi pentru navigaţia pe timp de noapte”.
Între timp, navele AFDJ au spart gheaţa pe sectorul maritim al Dunării, pentru ca sloiurile care veneau din amonte să aibă pe unde să curgă. „Pe braţul Sf.Gheorghe încă mai sunt acumulări mari de gheaţă, până mai jos de Mahmudia. Pe canalul Sulina se navighează acum, iar braţul Chilia a fost deschis de vreo patru zile. Efortul a fost foarte mare şi am avut stocul de combustibil asigurat”, a continuat Dorian Dumitru.
Conform directorului general al AFDJ, în perioada 8 ianuarie - 16 februarie, navele AFDJ au consumat 252 de tone de combustibil şi patru tone de ulei de motor. „Greul l-au dus Perseus, Galaţi 3 şi Gheorgheni 2, dar am folosit şi navele Mamaia 2 şi Tg.Ocna 5, în special în zona Isaccea - braţul Tulcea - canalul Sulina. Am efectuat şi curse pentru pasagerii blocaţi în Deltă, dar şi pentru urgenţe medicale. De asemenea, până pe 10 februarie, am ajutat circa 60 de nave maritime să circule spre amonte şi alte 60, spre aval; erau goale şi se poticneau în gheaţă”, a încheiat Dorian Dumitru.
Surse din cadrul armatorilor afirmă că se doreşte iniţierea unui proiect legislativ care să acorde despăgubiri companiilor afectate de blocarea circulaţiei pe Dunăre, exact ca în cazul fermierilor afectaţi de calamităţi. Pe de altă parte, Dorian Dumitru spune că încă este în vigoare Certificatul de Forţă Majoră pe Dunăre, care exonerează companiile de la plata daunelor sau a penalităţilor.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12912

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48