
Nicio maşină nu pleacă şi nici nu vine astăzi din sau în Autogara Metropoli din Galaţi, până la ridicarea codului roşu, ne-a declarat directorul Gabriel Ionescu.
„Absolut nimic nu pleacă. O singură maşină a pornit astăzi, de la Iaşi la Galaţi, şi este oprită undeva la Bârlad. Autogara nu e închisă, dar nici nu circulă vreo maşină. Probabil că după ridicarea codului vom începe iar să circulăm, după ce se vor curăţa şi drumurile. În condiţiile în care în toate judeţele din jur este instituit cod roşu şi drumurile sunt blocate, chiar să vrei să pleci şi nu ai unde. Problema nu e frigul, cât vântul foarte puternic şi zăpada afânată care s-a depus”, ne-a declarat Gabriel Ionescu, directorul Autogării Metropoli.