Quantcast
Channel: Prima Pagina - Viaţa Liberă Galaţi - Viaţa Liberă Galaţi
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12850

UPDATE | "Nu-mi răspunzi la SMS…". Cum a aflat Sorin Grindeanu că şeful statului l-a desemnat premier

$
0
0
UPDATE |


UPDATE: "Succes! Klaus Iohannis", aşa sună SMS-ul trimis de preşedintele României, Klaus Iohannis, prin care Sorin Grindeanu susţine că a aflat că a fost desemnat oficial prim-ministru. Politicianul a făcut această mărturisire într-o conferinţă de presă: „Azi-dimineaţă am primit un SMS de la dl preşedinte Klaus Iohannis. Eu n-aveam numărul dânsului. L-am sunat pe dl preşedinte Dragnea - pentru că, neavând numărul dlui preşedinte, în aceste zile te poţi aştepta la orice - să verific dacă acela e numărul dlui preşedinte. După ce am primit confirmarea, i-am mulţumit dlui preşedinte pentru încrederea acordată. Era un anunţ de succes, şi semnat Klaus Iohannis", a povestit Sorin Grindeanu.

Mărturia inedită a premierului desemnat, demnă de celebrul refren „Nu-mi răspunzi la SMS!”, a fost urmată de ironiile liderilor PSD şi ALDE.

"Cred că asta este de Cartea Recordurilor Guinness, anunţarea desemnării primului ministru prin SMS!", a comentat ironic copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

„De abia astazi s-a primit un SMS cu succes. Pe mine nu mă mai surprinde de mult! Sincer, chiar nu ştiu de ce râdeţi! E şi asta o procedură! Şi eu dacă eram în locul lui, la fel gândeam, că e vreo glumă de la un coleg! Cu SMS, fără, avem un premier desemnat şi ne apucăm de treabă!”, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea.

Premierul desemnat a refuzat să arate presei SMS-ul primit de la preşedintele ţării.

Când ar putea fi instalat NOUL GUVERN al României - CLICK AICI PENTRU DETALII


Președintele Klaus Iohannis a desemnat prim-ministrul României | Cine îl va înlocui pe Dacian Cioloș

Sorin Grindeanu, propunerea PSD-ALDE, a fost desemnat, vineri dimineață, 30 decembrie, premier de președintele Klaus Iohannis, informează Hotnews, care citează Administrația Prezidențială. Sorin Grindeanu urmează să alcătuiască lista miniștrilor din noul Guvern, după care va urma votul de investitură în Parlament.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 30 decembrie a.c., decretul privind desemnarea domnului Sorin Mihai Grindeanu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei noului Guvern, potrivit art. 103 alin. (2) din Constituția României, republicată", anunță Administrația Prezidențială, într-un comunicat.

Sorin Grindeanu, desemnat prin decret prezidenţial candidat la funcţia de prim-ministru al României, are la dispoziţie zece zile pentru a-şi forma echipa guvernamentală, şi a trimite programul de guvernare şi propunerile pentru membrii cabinetului, spre dezbatere, în Camera Deputaților și Senat.

Fiecare candidat la funcția de ministru va fi audiat de comisiile de specialitate ale celor două camere şi va primi, sau nu, avize consultative motivate. În situația în care un membru de pe lista noului guvern primește un aviz nefavorabil, premierul desemnat poate prezenta o nouă propunere sau poate să mențină propunerea inițială.

Convocat în şedinţă comună, Parlamentul decide prin vot secret, cu bile, dacă acordă sau nu încredere noului guvern. După validarea în Legislativ, premierul şi membrii Executivului vor depune individual jurământul în fața președintelui României.

Cine este Sorin Grindeanu


Sorin Grindeanu a împlinit 43 de ani pe 5 decembrie, este căsătorit şi are doi copii. În prezent este preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Absolvent al Facultăţii de Matematică, Secţia Informatică, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, a fost preparator şi apoi asistent la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, şi apoi director al Direcţiei pentru Tineret şi Sport din Timiş.

După cum aţi mai putut citi în ziarul Viaţa liberă, în 1999 a avut o bursă Tempus pe o perioadă de trei luni la Universitatea Bologna - Italia, în domeniul statistică socială, iar în 2001 a făcut specializări în domeniul Educaţia adulţilor la Institutul für Erwahscnenbildung din Frankfurt - Germania, Universidade de Aveiro, Portugalia, Metropolitan Leeds University, Marea Britanie.
Premierul desemnat a intrat în PDSR, devenit apoi PSD, în noiembrie 1996, şi şi-a început ascensiunea politică. A fost mai întâi vicepreşedinte al organizaţiei de tineret a PSD, pentru ca în 2003 să fie ales preşedinte executiv al PSD Timiş, iar din 2015 să devină preşedintele PSD Timiş, funcţie pe care o ocupă şi în prezent.

În perioada 2008 - 2012 a fost viceprimar al municipiului Timişoara, apoi deputat în Parlamentul României, mandat la care a renunţat pe 29 iunie 2016 când fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Cea mai importantă funcţie deţinută a fost în perioada decembrie 2014 - noiembrie 2015: ministru pentru Societatea Informaţională în Guvernul Ponta.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12850

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48