
Lucrările pentru modernizarea străzii Anghel Saligny lasă, din nou, mii de gălăţeni fără apă rece, timp de aproape o zi! Mâine, în intervalul 8,00 – 24,00, alimentarea cu apă potabilă va fi întreruptă pentru aproape 100 de blocuri din cartierul I.C. Frimu, a anunţat Apă Canal. Este vorba despre imobilele B1, S3, S4, A1, PM6, M7, M6, PM7, G1, S5A, S5B, S5C, PM1, PM2, PM3, PM4, M4A, M4B, M5A, M5B, LG1, LG2, M3A, M3B, SD1A, SD1B, SD3A, SD3B, SD3C, 7G, A3, 10A, 10C, GS1, ROKA, 10E, 10D, 10B, 11I, 11D, 11C, 11E, 11B, 9A, 9B, 9C, 9D, 9E, 9H, 9F, 9G, 7B, 7A, 7C, 7F, 7E, 7D, M2A, M2B, M2C, M2D, I6A, I6B, I4A, F2, K2, G4, J2, J3, K1, L1, SD2A1, SD2A2, SD2B, SD2C, SD4A, SD4B, SD4C, SD6A, SD6B, SD6C, SD5A, SD5B, SD7A, SD7B, C1, 6A, 6B, 6C şi agenţii economici aferenţi acestora.
Sistarea de apă va afecta şi punctele termice ale Calorgal SC 67, SC 58, SC 65, SC 64. Asta înseamnă că, pe lângă gălăţenii cu centrale termice care nu vor avea automat apă caldă şi căldură, de aceste servicii nu vor beneficia nici cei care depind de apa caldă şi căldura furnizate în sistem centralizat.
"În cursul lunii noiembrie şi decembrie 2016, Tancrad a continuat lucrările în cadrul obiectivului de investiţii al Primăriei Municipiului Galaţi “Modernizare strada Anghel Saligny între strada Basarabiei și strada Gheorghe Asachi”, profitând de condiţiile meteorologice favorabile. În acest context, s-au finalizat lucrările la două noi tronsoane de conductă Dn800m Fd şi Dn600mm Fd, în intersecţia str. Siderurgiştilor cu str. A.Saligny, iar în data de 14.12.2016, Tancrad va executa lucrările de cuplare şi punere în funcţiune a acestora, ceea ce va conduce la punerea în siguranţă a conductelor de apă pentru perioada iernii”, a transmis conducerea Apă Canal, care le-a recomandat gălăţenilor să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic.
Pentru situaţii deosebite, reprezentanţii societăţii vor pune la dispoziţie cisternă cu apă. Cererile pot fi făcute la Dispeceratul societăţii noastre, la numerele de telefon 0236/463294 şi 0236/473380 int.133.