
Virginia Nicolau, o gălăţeancă ce locuieşte la intersecţia străzilor Vultur şi Traian, gard în gard cu o clădire din care a mai rămas doar fundaţia şi o jumătate de perete, a sunat zilele trecute la redacţie pentru a ne sesiza o problemă mai rar întâlnită. Femeia ne-a explicat că, din cauza gunoaielor care se tot adună pe terenul din vecinătatea casei, a cerut, împreună cu mai mulţi vecini, intervenţia Ecosalului, pentru curăţarea zonei. Numai că, la plecare, unul dintre utilajele serviciului public de salubrizare a acroşat gardul de cărămidă al curţii Virginiei Nicolau şi a dărâmat o porţiune din acesta.
"Sunt disperată acum. Practic, în curtea mea poate intra oricine, oricând, pentru că e o gaură mare. Nici nu e nevoie să se chinuie cineva. Cine îmi repară mie gardul?", ni s-a plâns doamna Nicolau.
Ce spun reprezentanţii Ecosal
Contactaţi telefonic, reprezentanţii serviciului public Ecosal ne-au spus că se vor interesa de problemă. "Ştim deja ce s-a întâmplat, am fost informaţi de şoferul implicat. El spune că abia a atins acel gard, însă vom face o anchetă şi, dacă vom constata că a fost vina operatorului utilaşului, vom repara noi gardul doamnei, fără nicio problemă", ne-a explicat Mirela Furtună, directorul Ecosal Galaţi.
Până la finalizarea anchetei interne, însă, curtea Virginiei Nicolau este, practic, deschisă oricui.