Quantcast
Channel: Prima Pagina - Viaţa Liberă Galaţi - Viaţa Liberă Galaţi
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12850

Statistici îngrijorătoare | O cincime dintre şcolile din judeţ NU au autorizaţie sanitară

$
0
0
Statistici îngrijorătoare | O cincime dintre şcolile din judeţ NU au autorizaţie sanitară

Din cele 453 de unităţi de învăţământ din judeţul Galaţi, 80 nu au primit autorizaţie sanitară, în timp ce 15 au doar autorizaţie parţială, ceea ce înseamnă că nu îndeplinesc decât o parte din criteriile necesare autorizării de funcţionare. Aceste date au fost prezentate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean în cadrul Colegiului Prefectural de miercuri.

Grădiniţele de bloc nu respectă legea


"În mediul urban, nu au primit autorizaţie de sănătate 12 unităţi de învăţământ, dintre care şase sunt grădiniţe de bloc din Galaţi. În Tecuci, nu am dat autorizaţie pentru alte patru grădiniţe. Motivele sunt simple, aceste unităţi nerespectând legislaţia sanitară în vigoare. De altfel, pentru că funcţionează într-un apartament, nici nu au cum să o respecte", a explicat Liliana Moise, directorul executiv al DJSP Galaţi.

Pe lângă aceste zece grădiniţe, între instituţiile de învăţământ care n-au primit autorizaţie sanitară se mai află şi un liceu în lichidare, dar şi Palatul Copiilor. În mediul rural au rămas neautorizate 68 de unităţi "Autorizaţiile sanitare nu au fost acordate acestor instituţii din varii motive: lipsa spaţiului corespunzător,  lipsa apei curente sau a apei potabile, numărul insuficient de grupuri sanitare, dotări sanitare insuficiente. Toate acestea au contribuit la refuzul nostru de acordare a autorizaţiilor. Pentru remedierea acestei situaţii, sunt necesare investiţii mari la nivelul comunităţilor în care funcţionează respectivele unităţi de învăţământ", a mai declarat Liliana Moise. 

De altfel, s-a stabilit ca, în termen de o săptămână, primarii din comunele în care sunt instituţii de învăţământ cu probleme să prezinte un punct de vedere despre deficienţele care se pot rezolva şi cele care nu se pot rezolva, cu argumente solide. 

Comunele în care sunt probleme la obţinerea autorizaţiei sanitare pentru şcoli şi grădiniţe sunt Barcea, Bălăbăneşti, Bereşti-Meria, Brăhăşeşti, Buciumeni, Cavadineşti, Cerţeşti, Drăgăneşti, Drăguşeni, Fârţăneşti, Folteşti, Gohor, Iveşti, Matca, Munteni, Nămoloasa, Nicoreşti, Poiana, Smârdan şi Vârlezi.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12850

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48