
O lacrimă cât o zi de post apare pe obrazul fardat al șefului de la Palatul Victoria, figura întristată a premierului României fiind surprinsă pe o carte de limbă maternă dintr-o prăvălie uitată de vreme din centrul orașului. Un anticar bătrân a fost martorul acestei descoperiri monumentale și a povestit isprava în pagina de pamflet a Vieții libere.
De ce n-a mai ajuns la Mila 80?
Abia acum putem rosti o explicație solidă pentru anularea în ultima clipă a vizitei de lucru pe care premierul României și-o stabilise la Galați. În urmă cu câteva săptămâni, pâinea și sarea erau pregătite pentru întâlnirea cu Viorica Dăncilă, undeva la intrarea dinspre digul care leagă municipiul de Brăila, dar evenimentul n-a mai avut loc și nici nu se știa cine sau ce anulase desantul șefului Guvernului la Mila 80 a Dunării. Zilele trecute, însă, un anticar local ne-a scris la redacție că a fost martorul unei descoperiri epocale și că minunea petrecută în prăvălia sa a ținut-o și o va ține departe pe Viorica Dăncilă de zona de sud-est a României. Florin Conjugățeanu, anticar de mai bine de trei decenii, ne asigură că nu este rău-intenționat și că le dorește binele concitadinilor săi.
„Înainte aveam probleme de exprimare”
Într-o dimineață de februarie, povestește domnul Conjugățeanu, ștergeam cărțile de praf, că nu mai trecuse nimeni de cel puțin zece ani prin anticariatul meu. Și, deodată, am auzit niște zgomote. M-am speriat, am zis că am șobolani înăuntru, apoi am zărit acest manual de gramatică din 1984 cum se zbătea, pur și simplu sărea praful singur de pe ea. M-am închinat, am pus repede mâna pe Biblie și, atunci, cartea s-a deschis brusc și am văzut pe copertă chipul frumos, fără riduri, al doamnei Viorica. Am încremenit, e o minune mare, un semn divin! Vă zic sincer, problemă personală: înainte aveam probleme cu virgula între subiect și predicat și făceam dezacorduri, dar acum, după ce am atins fața doamnei premier, nu mai pun virgula nici după conjuncție, adaugă captivant interlocutorul-surpriză.
Nu i-a convenit coperta
Anticarul, ajuns la 86 de ani, după ce a remarcat că Dăncilă din manualul de gramatică lăcrimează, a alertat autoritățile, iar un polițist local l-a și amendat pentru tulburarea liniștii publice. „Mi-a dat amendă imediat ce am ieșit din anticariat, el credea că acolo nu intră nimeni și nu iese nimeni de acolo. M-a văzut, deci a considerat că am făcut gălăgie”, mărturisește Florin Conjugățeanu care a fotografiat manualul înainte de a-l preda unui consilier local PSD. El știe și de ce s-ar fi supărat Viorica Dăncilă pe Galați. „Domnule, mi-a zis mie un prieten vechi de la Biblioteca V.A. Urechia că i-au arătat cartea doamnei premier și se aude că s-a făcut foc și pară dintr-un motiv absurd: de ce apare chipul ei pe ultima copertă și nu pe prima, așa cum îi stă bine unui conducător?! A mai zis atunci că Galațiul este de doi lei și că n-o mai interesează de orașul nostru”, mai spune vânzătorul de cărți vechi. Sintaxe și Impozite
„Am început să văd cu ochii rațiunii”
* Anticariatul gălățean lovit de semnul divin a atras în scurtă vreme sute de pelerini care au venit să atingă chipul traversat de lacrimi al premierului României. „La mine deja se simte lucrarea. Aoleu, înainte de a ajunge aici eram analfabetă, domnule! Cum am atins cartea în care a apărut doamna Viorica, cum deja am început să văd cu ochii rațiunii, dacă mă-nțelegi pe undeva. Imediat am început să conjug verbe de nebună prin anticariat, de m-a dat afară niște jandarmi, că făceam gălăgie cu verbele mele de gradul patru”, se mândrește o enoriașă cu patru clase.
* Un licean se laudă că, după vizita la prăvălia lui Florin Conjugățeanu, n-a mai trebuit să tocească pentru examen: „E minunat, trăiască doamna Dăncilă și toți colegii ei de Guvern! Chiar aveam teză la română mâine și eram bâtă, bâtă-bâtă, nu știam nimic, dar am venit cu caietul la mine, am atins chipul doamnei Viorica și automat mi-a apărut teza curată în caiet. Ce să mai, cred că e de nota zece! Supeeer!”
* Politicienii gălățeni, în ciuda actelor de tămăduire gramaticală comise în dugheana anticarului-fenomen, evită această destinație cu scuza că niciodată n-au avut scame de comunicare. „Gramaticile e pentru ăia care nu știe să vorbește, nu pentru noi”, s-a exprimat cât de cât unul dintre ei.
Teatrul Gramatic
Dragnea vrea să fie arestat în Țiglina
Desele evadări din secțiile de poliție gălăţene i-au dat idei lui Liviu Dragnea. Preşedintele Camerei Deputaţilor, care încă riscă să fie condamnat cu executare într-unul dintre dosare, le-a cerut colaboratorilor să fie dus în orașul de la Dunăre. „Băi, ideea e următoarea: dacă e să mă agațe Poliția, să fiu la Galați, că văd că se evadează ca lumea de acolo, cred că și Chapo Guzman va cere mutarea în Penitenciarul de pe Traian”, le-a spus Dragnea subordonaților.
Chapo Călito
Când se uită Musafirii (pamflet de damă) de Submarin Cosorescu
Trece-o masă musculară...(zgomotoasă, multă, lentă)...
poartă ochelari de Lună/ şi un substantiv cu păr...
(între ea şi el e-o sfoară/ care face legătura
dintre homo nesimţitus/ şi caninul adevăr!)...
Substantivul zburdă, sare,/ scormoneşte spaţiul verde...
(cât a mai rămas din gheara/ ţopârlanilor moderni)...
masa musculară zvârle/ numai vorbe înţelepte
subiectului destoinic,/ lătrător la sempiterni!
Plin de toate, se goleşte,/ mârâie şi tare-l doare
în curburile-i canine/ când aude-un sfat deştept:
fă mai repejor, drăguţă,/ că-i cam friguleţ, hai, proasto...
nu mai faci baie cu mine, nici nu te mai ţin la piept!
Ehei, doamnă/domnişoară.../ măturica şi făraşul
unde-s? cine-adună restul/ rezultatul nesimţirii
dumneavoastră?...Masa râde/ şi-mi azvârle-o zicătoare:
să mă pupi în fundul curţii/ când se uită musafirii!
Vocea cetățeanului, vocea politicianului
{gallery}8apr2019pamflet{/gallery}
Precizare
Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".