Quantcast
Channel: Prima Pagina - Viaţa Liberă Galaţi - Viaţa Liberă Galaţi
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12884

Camion imprimat 3D, reprodus de un student gălăţean

$
0
0
Camion imprimat 3D, reprodus de un student gălăţean

Ce poţi face cu o imprimantă 3D şi cu un kilogram de poliacid lactic, adică un fel de plastic biodegradabil? Păi, dacă eşti ca Mădălin Dinu, poţi să construieşti o replică a camionului românesc "Roman", produs la noi în ţară în anii ’80. Macheta, la scara 1/24, perfect funcţională, îi e utilă studentului în ultimul an la Tehnologia Construcţiilor de Maşini, de la Facultatea de Inginerie, să demonstreze, la licenţă, cât de versatil este polimerul cu care lucrează şi cum se poate imprima 3D prin tehnologia FDM (Fused Deposition Modeling), adică prin aşezarea mai multor straturi de material unul peste altul.

Camionul este făcut după o proiectare temeinică pe calculator, care a durat cinci luni, iar imprimarea celor 114 piese care îl reproduc, în cele mai mici detalii, s-a făcut în două săptămâni. "Îmi plac maşinile de mic, tata e şofer de camion, aşa că am moştenit pasiunea. În plus, sunt pasionat de programare şi imprimare 3D şi, cum am studiat aceste discipline în facultate, am zis să încerc să construiesc integral o maşină din polimeri. Am mai făcut, cu ceva timp în urmă, o replică a Loganului meu, dar nu atât de detaliată. Acest camion, perfect funcţional (are un motor cu telecomandă), portiere care se deschid şi cabină rabatabilă, a fost printat piesă cu piesă. Cred că imprimarea 3D e un domeniu de mare viitor şi mi-aş dori să fac un Masterat pe subiect, ba chiar să rămân în cercetare", spune Mădălin.
Studentul este coordonat de prof. univ. dr. Cătălin Fetecău, care l-a ajutat cu câţiva parametri de imprimare. "E foarte importantă poziţia piesei atunci când se face imprimarea, materialul cu care se lucrează, dar şi parametrii de imprimare. Sunt mai multe tipuri de polimeri şi fiecare are proprietăţile sale. În plus, e important că materialele cu care se lucrează acum sunt biodegradabile", explică Mădălin.

"Unul dintre studenţii care mă determină să fiu optimist"

La rândul său, Cătălin Fetecău spune: "Mădălin este unul dintre studenţii care mă determină să fiu optimist în privinţa absolvenţilor specializării Tehnologia Construcţiilor de Maşini. Are simţ tehnic, este inventiv, pasionat şi aş putea spune că are ingineria în sânge. Va lucra în cadrul Cercului ştiinţific Prelucrarea Polimerilor din Centrul de excelenţă cu acelaşi nume, integrat în Platforma de cercetare multidisciplinară ReForm UDJG, la finalizarea părţii aplicative a lucrării de licenţă. Intenţionăm să dezvoltam fabricaţia aditivă prin imprimare 3D, folosind materiale polimerice, domeniu în care avem deja expertiză. Sper ca în următoarele trei luni să deschidem şi Hubul 3D printing, pentru care am făcut un proiect şi avem finanţare, hub ce ne va ajuta în promovarea brandului universitar și a activităţilor de cercetare în domeniu".


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12884

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48