Quantcast
Channel: Prima Pagina - Viaţa Liberă Galaţi - Viaţa Liberă Galaţi
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12975

Transporturi de ţigări, interceptate în apropiere de graniţă (VIDEO)

$
0
0
Transporturi de ţigări, interceptate în apropiere de graniţă (VIDEO)

Zeci de mii de pachete de ţigări de contrabandă au fost reţinute înainte de a ajunge pe piaţa neagră în urma unui flagrant făcut duminică seară, la Fârţăneşti. Cei care au descoperit cele patru autoutilitare parcate pe marginea unui drum din afara localităţii au fost poliţiştii comunali, care au reuşit să îi depisteze, nu departe de locul cu pricina, şi pe cei responsabili de aducerea maşinilor încărcate cu tutun din Republica Moldova. Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, toţi basarabeni, au fost identificaţi la Fârţăneşti şi, respectiv, pe raza comunei Vlădeşti.
"La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, formată dintr-un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor, care, în urma verificării interiorului şi caroseriei celor patru autoutilitare au găsit, ambalate în saci de rafie, 40.484 de pachete de ţigarete fără timbru de accizare", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Anchetatorii au indisponibilizat ţigările şi maşinile, întocmind dosar penal pentru contrabandă. Cei patru moldoveni au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Acesta a fost cel mai mare transport de ţigări de contrabandă interceptat în judeţul Galaţi în cursul acestui an.

{youtube}S-wAR03PSkU{/youtube}


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12975

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48