
Primăria anunţa, miercuri, într-un comunicat, că în patru dintre cele 17 instituţii de învăţământ fără racord la gaze problema va fi rezolvată. Din verificările făcute de "Viaţa liberă", ieri primiseră căldură Colegiul Naţional "Mihail Kogălniceanu" şi Şcoala Nr. 25. Şcoala Nr. 17, despre care Primăria spunea că ar fi trebuit să aibă căldură de miercuri, nu avea nici ieri, la închiderea ediţiei.
"Am dat telefoane peste telefoane. Aşteptăm ca Distrigaz să-i dea avizul furnizorului nostru, care este Electrica. Nu s-a rezolvat nimic", ne-a spus directoarea Anca Barbu.
Nici la Şcoala Nr. 16, care ar fi trebuit să primească agent termic de ieri, conform graficului Primăriei, nu era cald şi nici nu va fi, cel puţin până marţi: "Nu putem face probe fără să fie de faţă cei de la firma care a montat centrala, care este din Curtea de Argeş. Ne-au spus că pot veni abia marţi", spune directoarea Şcolii Nr. 16, Mariana Mogoş.
În afară de cele două unităţi de învăţământ citate, continuă să înveţe în frig elevii de la Colegiul Naţional "C. Negri", Şcolile 18, 38, 33, 24, 10, 40, 3, 22, Liceul Tehnologic "Traian Vuia" (Auto), Liceul Tehnologic "Aurel Vlaicu" (Metalurgic), Liceul "Sf. Maria" şi Liceul CFR.