Quantcast
Channel: Prima Pagina - Viaţa Liberă Galaţi - Viaţa Liberă Galaţi
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12884

Gălăţenii sunt aşteptaţi la un nou spectacol antic

$
0
0
Gălăţenii sunt aşteptaţi la un nou spectacol antic

Festivalul "Antiquitas Rediviva", un eveniment de promovare şi valorificare a monumentului istoric Castrul roman de la Tirighina - Barboşi şi a Cavoului roman, se va desfăşura sâmbătă, 22 septembrie, la Tirighina - Barboşi, de la ora 11,00.

Organizat de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, Asociaţia "Tinerii şi Viitorul" şi Primăria Municipiului Galaţi, cu sprijinul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, a Jandarmeriei şi a Poliţiei, evenimentul îi aşteaptă pe iubitorii de istorie, pe cei care doresc să retrăiască episoade din antichitatea acestor meleaguri.
Ediţia a V-a a festivalului va aduce în prim plan Asociaţia de reconstituire istorică "Terra Dacica Aeterna" din Cluj, prima asociaţie de gen din România, care se va afla, în premieră, la Galaţi. Alături de ea, "Vulturii de la Călata", cu caii şi tuiurile în vânt, vor veni, din nou, la festival.
Publicul care nu are posibilitatea deplasării cu mijloace proprii de transport şi care doreşte să participe la spectacolul de la Tirighina va avea la dispoziţie autobuzul 30, care circulă pe traseul Piaţa Centrală - - Albatros - - Centru - Agenţia CFR - Parcare Bănci - CEC Ţiglina II - Ţiglina II - Bloc "Privilege" - Farmacia "Hygeia" - Service Vechi - IATSA - Tirighina - Borcan şi retur, din oră în oră. Traseul va fi suplimentat cu încă două autobuze, în intervalul orar 10,00 - 11,00, pentru tur, şi 13,35 - 14,35, pentru retur.
Începând cu ora 15.00, la Grădina Publică, publicul va putea participa la atelierele interactive ale Asociaţiei "Terra Dacica Aeterna", va putea degusta preparate după reţete antice şi va putea să se bucure de plimbări cu caii Asociaţiei "Vulturii de la Călata".
Intrarea este, ca de obicei, liberă.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12884

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48