
Tragedie într-o familie din Galați, al cărei fiu, de numai 17 ani, a avut parte de un sfârșit neașteptat și violent în seara zilei de vineri spre sâmbătă. Cea care a anunțat tragedia a fost chiar mama tânărului, care a sunat la 112 după ce a găsit trupul băiatului la baza imobilului unde locuiau.
„Printr-un apel la 112, în jurul orelor 20,00, o femeie din Galați semnala faptul că fiul ei, în vârstă de 17 ani, a căzut de pe blocul de opt etaje, unde locuiesc. La fața locului s-a deplasat un echipaj complex, victima fiind preluată de ambulanță și transportată la Spitalul de Pediatrie, în stare foarte gravă la nivelul Secției 1, s-a deschis o anchetă pentru a se stabili circumstanțele în care a căzut băiatul de pe bloc, fiind luate în calcul toate variantele”, a explicat cms. șef Gabriela Costin, purtătoul de cuvânt al IPJ Galați.
În ciuda eforturilor medicilor de la Ambulanță și a celor din spital, adolescentul nu a mai putut fi salvat.
”Avea numeroase traumatisme grave, a fost găsit în stare comatoasă și transportat la spital. Din păcate a intrat într-un stop cardio-respirator care nu a mai putut fi resuscitat și a decedat în jurul orei 1.00”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galați.
Polițiștii vor încerca să stabilească mobilul acestei tragedii și cauzele care au dus la producerea ei, într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă. Ei nu exclud, la acest moment, nici varianta accidentului, nici a sinuciderii, nici a unei crime. Vor, de asemenea, să afle, în urma necropsiei, dacă băiatul consumase, înainte de tragedie, substanțe care ar fi putut să îi influențeze starea psihică și/sau capacitățile fizice.