
Uriaşa construcţie metalică ruginită, care, de atâţia ani, tronează în intersecţia de la Inelul de Rocadă va deveni, în sfârşit, doar o amintire urâtă.
Miercuri, 18 mai, a fost dezmembrată o primă bucată din "fierătanie", iar joi, 19 mai, acţiunea a continuat.
"Desfiinţăm construcţia metalică de la Inelul de Rocadă. Va fi arborat drapelul naţional şi amplasată crucea Sfântului Andrei, patronul spiritual al oraşului", ne-a comunicat Biroul de Presă al Primăriei municipiului Galaţi.
Vestea nu poate decât să ne bucure. N-ar fi rău, însă, ca autorităţile să-şi reamintească de hotărârea Consiliului Local votată pe 14 martie 2013, care prevedea reamenajarea întregului scuar al străzii Brăilei, iar pe insula centrală a sensului giratoriu să fie construită o fântână arteziană.