Quantcast
Channel: Prima Pagina - Viaţa Liberă Galaţi - Viaţa Liberă Galaţi
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12841

Încă 10 arbori vor fi doborâţi în Ţiglina II. Primăria şi constructorul - sancţionaţi, dar tăierile continuă

$
0
0
Încă 10 arbori vor fi doborâţi în Ţiglina II. Primăria şi constructorul - sancţionaţi, dar tăierile continuă

Primăria Galaţi şi constructorul care se ocupă de restructurarea urbană din cartierul Ţiglina II (în imediata apropiere a blocului E6) au fost sancţionaţi de Garda de Mediu, după numeroasele sesizări pe tema „vandalizării” spaţiului verde, autorităţile fiind acuzate de către cei care locuiesc la blocul amintit că nu au respectat avizul de mediu, întrucât au tăiat mai mulţi copaci decât fusese prevăzut în aviz.

Potrivit comisarului şef al Gărzii de Mediu, Marian Mocanu, Primăria a fost sancţionată cu avertisment, iar constructorul a primit o amendă de 5.000 de lei, dar şi avertisment, pentru că nu au respectat acordul de mediu. Surpriză însă: municipalitatea şi constructorul nu au fost sancţionaţi pentru că ar fi pus la pământ mai mulţi arbori decât au fost autorizate să reteze, ci din cauza altor probleme descoperite de comisari. Municipalitatea a fost sancţionată pentru că nu a urmărit evoluţia lucrării, iar constructorul – pentru eliminarea de arbori „fără a putea prezenta documente din care să rezulte numărul şi speciile celor tăiaţi”. Pe lângă faptul că nu a existat o evidenţă a copacilor tăiaţi, constructorul nu a putut să probeze cu documente nici unde au fost transportate deşeurile vegetale rezultate din defrişări (deşi, teoretic, acestea au ajuns la Ecosal). De asemenea, constructorul a fost obligat, printre altele, să semnalizeze că în zonă se lucrează şi să împrejmuiască şantierul în lucru cu o bandă de protecţie.

Nu contează realitatea, ci registrul spaţiilor verzi

În ciuda faptului că oamenii au reclamat că în imediata apropiere a blocului E6 au fost tăiaţi peste 20 de copaci (de diferite dimensiuni, mici şi mari), aceştia probând cu o serie de fotografii şi filmări, conducerea Gărzii de Mediu ne-a declarat că au rezultat cinci copaci, din constatări. Însă a precizat că, întrucât cioatele şi rădăcinile au fost scoase odată cu doborârea copacilor, este aproape imposibil ca autoritatea de mediu să poată concluziona altceva faţă de ce s-a descoperit la faţa locului şi în documente. Asta înseamnă că executantul lucrării are liber să mai taie încă 10 copaci, deoarece, potrivit avizului de mediu eliberat de Agenţia pentru Protecţia Mediului, documentul prevede tăierea a 15 arbori pentru lucrările de restructurare urbană. Autorităţile şi constructorul au fost salvaţi cumva şi de faptul că în registrul spaţiilor verzi al Primăriei sunt luaţi în evidenţă mai puţini copaci decât sunt/erau în realitate la blocul E6.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12841

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48