El, un avocat de succes al Galaţiului, ea, o reputată profesoară de chimie prin mâinile căreia au trecut generaţii de copii. De 60 de ani, muncesc la cea mai complicată formulă, cea a fericirii în doi, al cărei succes par să-l fi găsit şi pe care sunt dispuşi acum, după o viaţă ca-n filme, să îl împărtăşească tuturor.
Să găseşti omul potrivit, de care să te îndrăgosteşti şi alături de care să afli cheia unui trai care să înfrunte deceniile, chiar şi după ce „fluturii” au zburat lăsând loc rutinei zilnice, să bifezi deceniu după deceniu de viaţă împreună cu împliniri şi să îţi vezi sufletul întruchipat în urmaşi, acesta da noroc. Poate nu sunt foarte mulţi cei care la 60 de ani de existenţă în doi au curajul să afirme că nu au încetat, zi de zi, să construiască şi să îşi vadă în partener oglinda propriei fiinţe, dar, iată că familia Tusac ajunge, la şase decenii de viaţă împreună, să susţină cu tărie acest lucru! O aniversare venerabilă, la care acum puţine cupluri care pornesc la drum, îndrăznesc să spere, pentru că împreună” la bine şi la greu” a căpătat alte dimensiuni. Oamenii se lasă furaţi de detalii care distrug iubirea şi înlocuiesc „cimentul” format din respect, înţelegere şi voinţă, care fac ca „edificiul” să reziste. Claudia şi Mihai Tusac sunt doi intelectuali care şi-au pus înţelepciunea inclusiv în slujba clădirii unei familii model. Şi le-a ieşit!
La 18 ani, şi-a găsit prinţul
Povestea Claudiei (79 ani) şi a lui Mihai (90 ani) început spre finele anilor 50, când viitoarea doamnă Tusac abia absolvise liceul. Era o tânără frumoasă şi inocentă când a mers la un meci de fotbal cu unchiul ei, la stadionul Portul Roşu. Acolo, în tribune, urmărind un sport care nu o pasiona cine ştie ce, avea să îşi găsească alesul.
„Eu îl ştiam dinainte, pentru că elevele de la LMK, unde făcusem eu, se duceau la Tribunal să îl vadă pe avocatul Tusac. El era foarte frumos! Eu râdeam de ele, ziceam că sunt proaste, că nu se uită la niciuna. În momentul în care el s-a uitat, a fost surpriza mea! M-a câştigat”, ne dezvăluie doamna Tusac.
Surpriza nu a fost mai mică nici de partea cealaltă, după cum ne mărturiseşte domnul Tusac: „Eu eram la tribună şi deodată am văzut pe cineva tânăr cu cineva mai în etate. M-am gândit: frumoasă fată, dar păcat de soţ. Mi-a plăcut la ea că era tânără, frumoasă şi am simţit că îmi aparţine mie!”
Îi despărţea o diferenţă de vârstă de 12 ani şi o considerabilă doză de notorietate. În plus, avocatul Mihai Tusac avea deja, în spate, experienţa nefericită a detenţiei politice, în studenţie, când a stat în închisoare un an şi cinci luni. Acestea nu au fost însă impedimente pentru ei, care au ştiut din prima clipă că urmează să înceapă un lung şi frumos drum împreună. Pe care l-au marcat, oficial, într-o zi de 31 mai, în 1958.
Copiii, cea mai mare realizare
Cine crede că o căsnicie care traversează decenii, chiar începută sub auspiciile iubirii la prima vedere, e numai lapte şi miere, se înşală. Doi oameni puternici, cu idei, cu voinţe cu propriile cariere, pe care şi le-au urmat dedicat, cu profesionalism, au întotdeauna ceva de spus. Impun, oferă şi cer atenţie, spaţiu, respect şi mai ales înţelegere. Aici e cheia, ne asigură acum doamna Tusac, care a fost şi soţie şi mamă, în paralel cu cariera de la catedră. Mai mult, a condus Şcoala Generală nr. 2 vreme de şapte ani, dar asta nu a împiedicat-o să-şi îngrijească, zi de zi, cel mai important proiect: căsnicia şi familia. Pentru că a vrut.
„Căsătoria noastră a fost ca o completare. Cred că a contat foarte mult pentru că şi eu am fost un material ascultător, m-am format după el. Dar nu am resimţit-o ca pe un compromis. Când ceda unul, când ceda altul, nu se poate altfel”, ne spune doamna, la 60 de ani după ce a devenit o „Tusac”.
Nu e de mirare că cel mai de preţ lucru cu are se mândresc acum soţii Tusac sunt fiul Claudiu şi fiica Mihaela, ambii oameni în toată firea, cu copii plecaţi în lume unde fac cinste numelui pe care îl poartă. Cu toate acestea, nu doar numele le-au moştenit de la părinţi, ci şi iubirea faţă de familie. Toate acestea s-au realizat cu înţelegere şi sacrificii, pentru că soţii Tusac nu au fost doar parteneri şi oameni de carieră, ci şi părinţi în adevăratul sens al cuvântului.
„El era tatăl bun, excepţional, care nu pedepsea niciodată, dar copiii m-au ascultat pe mine. Copiii ni i-am crescut împărţind sarcinile. Eu am rămas la şcoală generală, profesor de chimie, deşi aveam studii să merg mai departe. Eu după ce m-am căsătorit cu el am făcut două facultăţi şi mi-am dat toate gradele. Dar am rămas pentru că făceam schimb cu el să ne creştem copiii. El îşi făcea procesele dimineaţa şi eu veneam după-amiază la serviciu. Poate asta ne-a şi unit. Nu am avut nici bonă, nici menajeră, nici ajutoare de la părinţi şi nici amestec în casă. După mine, o familie reuşeşte să rămână unită fără intervenţia mamei sau a soacrei. Trebuie să fie singură!”.
Despre violenţă, sărăcie şi gelozie
Claudia şi Mihai Tusac vor bifa mâine, 31 mai, oficial, o nouă vârstă rotundă împreună, a 60-a. Ar fi de prisos să mai argumentăm dacă şi de ce ar avea ceva sfaturi pentru ca noile generaţii să nu se mai bulucească la uşile tribunalului, să-şi încheie conturile înainte ca cerneala să se usuce bine pe certificatul de căsătorie.
„Căsătorie perfectă nu există, pentru că nu există om perfect! Căsnicia noastră nu a fost perfectă, dar a fost frumoasă. Nu am avut probleme deosebite. Nu ne-am creat probleme. Nu a fost violenţă verbală, fizică, soţul meu nu mi-a zis odată un cuvânt urât. Probleme au fost, mai ales când ai doi copii, nu există să nu apară probleme. Este important ca fiecare să îşi păstreze în cuplu o oarecare independenţă. Noi şi acum citim, cred că de asta nu de înţeleg mulţi oameni tineri acum. Nu citesc, nu se cultivă. Incultura este foarte gravă şi afectează relaţiile. Citind şi păstrându-ţi spaţiul personal ştii şi când să vorbeşti, şi când să taci, şi cum să faci un compromis. Banii pot fi iar o problemă. Noi ne-am chivernisit banii, nu am dat şi nu am cerut bani. Cât am avut, i-am calculat şi nu am avut probleme în casă, discuţii. Ne-am întins cât ne-a fost plapuma şi am făcut ca totul să fie bine, fără ambiţii. Iar de gelozie, nici nu s-a pus problema, chiar dacă soţul meu a fost un bărbat foarte frumos”, conchide doamna Claudia Tusac.
Poveştile cu prinţi şi prinţese se încheie cu „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Romanul unei case de piatră, aşa cum este cel al soţilor Tusac, nu poate însă cunoaşte sfârşit pentru că fiecare zi este o poveste care face ca următoarea să fie şi mai bună, şi mai memorabilă. Le dorim Claudiei şi lui Mihai Tusac multe zile în continuare pentru a mai scrie noi poveşti de viaţă şi să aibă puterea să le împărtăşească, prin viu grai, inclusiv strănepoţilor!
{gallery}claudia-si-mihai-tusac{/gallery}