Quantcast
Channel: Prima Pagina - Viaţa Liberă Galaţi - Viaţa Liberă Galaţi
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12850

Casa Geshov va fi restaurată cu bani europeni (FOTO)

$
0
0
Casa Geshov va fi restaurată cu bani europeni (FOTO)

Clădirea de patrimoniu, veche de aproape un secol şi jumătate, care se află într-o stare deplorabilă, va fi restaurată şi consolidată cu fonduri europene. Monumentul istoric va fi inclus în circuitul turistic al Galaţiului, promit autorităţile.

Municipalitatea va investi peste două milioane de euro, din fonduri europene, pentru consolidarea şi restaurarea bijuteriei arhitecturale de pe strada Domnească, aflată la doar doi paşi de Prefectură. Contractul de finanţare a fost semnat, ieri, de către primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminiţa Mihailov. „Sperăm că odată cu obţinerea acestei finanţări, care depăşeşte 9,5 milioane de lei, îi vom reda strălucirea de altădată, iar strada Domnească, cea pe care încercăm să o punem în valoare, se mai îmbogăţeşte cu încă o clădire frumoasă, pe care gălăţenii, şi nu doar ei, o vor putea admira”, a declarat edilul.
Reprezentanta Agenţiei pentru Dezvoltare Regională a felicitat autorităţile gălăţene pentru obţinerea finanţării, în condiţiile în care axa europeană a fost „vânată” şi de alte autorităţi, care de asemenea au depus numeroase proiecte pentru salvarea patrimoniului. „A fost o axă foarte încărcată pentru că au fost foarte multe proiecte depuse şi o concurenţă destul de mare. Faptul că dumneavoastră, Primăria municipiului Galaţi şi echipa care a lucrat în acest proiect, aţi reuşit să depuneţi la timp toate avizele şi să îndepliniţi toate rigorile legii este un lucru meritoriu pentru municipalitate, este încă un exemplu de experienţă şi de succes în accesarea de fonduri europene”, a afirmat Luminiţa Mihailov, care a subliniat că, după implementarea proiectului, „ne aşteptăm să crească numărul de turişti care vizitează şi vor aprecia această clădire de patrimoniu”. Aceasta a explicat că prin Axa 5 a Programului Operaţional Regional – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural – Uniunea Europeană „şi-a propus, pe de o parte, să salveze patrimoniul din oraşele Europei, dar să şi aducă un impact economic oraşelor. Ne aşteptăm să avem o clădire care să fie inclusă în circuitul turistic al oraşului, să crească oferta turistică a municipalităţii şi să salvăm, pe ultima sută de metri, ceea ce ne-a rămas din „Belle Epoque”.
Valoarea totală a proiectului este de 9.597.016 lei (8.157.464 bani europeni şi 1.247.612 bani de la bugetul de stat), iar 191.940 de lei (contribuţie de doar doi la sută) de la bugetul local.
Casa Geshov - clădirea de pe Domnească nr. 58 - a fost sediu al Prefecturii Covurlui de la sfârşitul secolului al XIX-lea, până în anul 1906. După casa doctorului Aristide Serfioti, este al doilea imobil ca vechime de pe strada Domnească.

{gallery}casageshov2018{/gallery}


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12850

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48