Quantcast
Channel: Prima Pagina - Viaţa Liberă Galaţi - Viaţa Liberă Galaţi
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12859

Primăria Galați vrea fonduri europene pentru Palatul Gheorghiu

$
0
0
Primăria Galați vrea fonduri europene pentru Palatul Gheorghiu

Palatul "Simion Gheorghiu" de pe strada Domnească nr. 24 ar putea renaşte din propria ruină ca incubator de afaceri - o clădire modernă, dar păstrând faţadele principală şi laterală ale acestui monument istoric al Galaţiului. Municipalitatea vrea să acceseze fonduri europene pentru a salva "singura clădire reprezentativă pentru felul în care arăta centrul oraşului, mai exact zona de "corso", până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial", după cum o descrie Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

La recenta şedinţă extraordinară a Consiliului Local, aleşii au fost de acord cu alocarea sumei de 65.000 de lei din fondul de rezervă al bugetului local pentru achiziţionarea unei cote-părţi din imobilul de pe strada Domnească nr. 24. Aşa cum aţi putut citi în ziarul "Viaţa liberă", municipalitatea nu este singurul proprietar al clădirii şi asta pentru că, pe vremea când Eugen Durbacă era primar, gălăţeanul Bogdan Iacob a semnat un act de vânzare-cumpărare pentru locuinţa cu două camere şi bucătărie, situată la etajul întâi al imobilului, pe care în 1993 o închiriase de la Primărie. Chiar dacă, ulterior, Primăria a încercat să anuleze în instanţă actul de cumpărare, a pierdut procesele, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dându-i câştig de cauză gălăţeanului. Pentru că nu poate face demersuri de salvare a unei clădiri care nu-i aparţine în totalitate, Primăria este nevoită acum să răscumpere locuinţa, iar pentru stabilirea valorii de piaţă a apelat la serviciile de evaluare autorizată.

La recenta şedinţă extraordinară, aleşii şi-au dat votul pentru cumpărarea locuinţei respective cu suma de 65.000 de lei. "Achiziţionarea unei cote-părţi din imobilul din Domnească 24 este strict necesară în vederea atragerii de fonduri europene pentru modernizarea clădirii. Este vorba despre o linie de finanţare în vederea realizării unui incubator de afaceri", li s-a explicat aleşilor locali.

Aceasta ar fi soluţia de salvare şi punere în valoare a imobilului, datat 1923-1925, care i-a aparţinut gălăţeanului Simion Gheorghiu, înalt funcţionar la Uzina de Gaz din Galaţi şi apoi director al Băncii Galaţilor.

Reamintim că Primăria a plătit o expertiză în urma căreia a reieşit că este posibilă păstrarea faţadelor principală şi laterală, integrate într-o structură interioară complet nouă.

Rămâne de văzut dacă intenţiile Primăriei vor avea sorţi de izbândă.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12859

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48