
Zvonul că Grupul ArcelorMittal ar putea să vândă combinatul siderurgic de Galaţi s-a răspândit cu repeziciune în cursul zilei de astăzi. Potrivit unor surse de pe platforma combinatului, tranzacţia ar urma să fie o concesie pe care gigantul siderurgic ar urma să o facă pentru ca instituţiile europene să aprobe, în baza regulamentelor anti-trust, achiziţia combinatului siderurgic Ilva, din Italia. Până în prezent, singurul lucru cert este că ArcelorMittal a fost de acord să facă o serie de concesii în negocierile cu Comisia Europeană, însă în mod oficial nu există nici o comunicare potrivit căreia combinatul siderurgic de la Galaţi ar urma să fie scos la vânzare. Legat de acest subiect, până în prezent cel puţin, conducerea ArcelorMittal Galaţi s-a abţinut de la orice comentariu.
Vom reveni cu amănunte.