
Astăzi, 26 ianuarie, atât administrația combinatului gălățean ArcelorMittal, cât și Sindicatul Siderurgistul AMG au anunțat semnarea contractului colectiv de muncă pe anul 2018, astfel că, teoretic, protestele spontane de pe platformă ar fi trebuit să înceteze, iar muncitorii să-și reia activitatea. Se pare însă că nu e deloc așa.
Mai multe mesaje primite pe adresa redacției anunță că foarte mulți dintre cei care au oprit lucrul încă de joi refuză să reînceapă activitatea, motivând că au fost ”trădați” de liderii de la Siderurgistul AMG.
”Noi refuzăm să reîncepem munca. Liderii ne-au trădat când au semnat contractul colectiv de muncă, pentru că noi nu am fost de acord ca ei să semneze”, ne-au spus mai mulți siderurgiști.
Conform mesajelor primite de la munciitori, activitatea era întreruptă, în această seară, în mai multe sectoare-cheie ale combinatului gălățean, printre care se găsesc laminoarele (LTG 2, LBC, LBR), ULP, Zincarea, Expediția, secția de prevopsire a tabelor.