Quantcast
Channel: Prima Pagina - Viaţa Liberă Galaţi - Viaţa Liberă Galaţi
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12859

La Colegiul Naţional Vasile Alecsandri, Aniversare de 150 de ani cu urări de revedere peste alţi 150!

$
0
0
La Colegiul Naţional Vasile Alecsandri, Aniversare de 150 de ani cu urări de revedere peste alţi 150!

Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi a sărbătorit, într-un cadru festiv, împlinirea a 150 de ani de existenţă. La eveniment au participat atât ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, cât şi ministrul Cercetării şi Inovării, gălăţeanul Puiu Lucian Georgescu, cât şi prefectul Gabriel Panaitescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, dar şi alţi oficiali.

Evenimentul a început în curtea Colegiului, unde Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a oficiat o slujbă de pomenire, urmată de sfinţirea şi dezvelirea unei plăci comemorative, amplasată pe zidul colegiului.

După ce cei doi miniştri au semnat în cartea de onoare a colegiului, festivitatea s-a mutat la Teatrul Dramatic, unde a avut loc un spectacol festiv. Printre invitaţi s-a numărat şi consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu, care a acordat Colegiului ordinul “Meritul pentru Învăţământ în grad de ofiţer” decernat de preşedintele României, Klaus Iohannis. La rândul său, directorul CNVA - prof. Romeo Zamfir i-a decernat o plachetă aniversară preşedintelui Klaus Iohannis.

Invitat pe scenă pentru a spune câteva cuvinte, ministrul Liviu Pop a anunţat că a emis un ordin prin care „se acordă placheta şi diploma aniversară „Spiru Haret” Colegiului "Vasile Alecsandri" din Galaţi pentru activitatea desfăşurată şi performanţele înregistrate în cei peste 150 de ani de existenţă. Mult succes, felicitări. Să dea Dumnezeu să ne vedem la 300 de ani [sic!]“, a spus Liviu Pop. Cele două distincţii au fost primite de directorul Romeo Zamfir, care, la rândul său, i-a acordat o plachetă aniversară ministrului educaţiei. 

Preşedintele CJ şi prefectul au primit medalii aniversare, iar primarului Ionuţ Pucheanu i-a fost acordată o plachetă aniversară, aceasta fiind ridicată de Silviu Bacalum. Prezentă la eveniment, inspectorul general şcolar, Mioara Enache, a acordat Colegiului Naţional  „Vasile Alecsandri” o plachetă aniversară, iar celor doi directori, Romeo Zamfir şi Onuţ Atanasiu, li s-a acordat câte un trofeu de excelenţă.

Dincolo de urarea cel puţin bizară de a ne revedea peste încă 150 de ani (o fi deţinând domnul ministru secretul tinereţii veşnice, ce putem spune?!), ministrul Educaţiei a vorbit şi despre sancţiunile care vor fi aplicate editurilor care nu au livrat manualele la timp, dar şi despre ce se va întâmpla cu clădirile rămase în paragină după ce şcolile au fost desfiinţate, clădirile fiind în prezent în patrimoniul Ministerului Educaţiei. Despre toate acestea însă veţi putea citi într-un număr viitor al ziarului nostru.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12859

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48