Quantcast
Channel: Prima Pagina - Viaţa Liberă Galaţi - Viaţa Liberă Galaţi
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12845

S-au terminat înscrierile pentru şefia Poliţiei Galaţi. Cine e candidatul-surpriză?

$
0
0
S-au terminat înscrierile pentru şefia Poliţiei Galaţi. Cine e candidatul-surpriză?

Trei ofiţeri s-au înscris la concursul pentru funcţia de inspector-şef al Poliţiei Galaţi. Dacă doi dintre aspiranţi nu sunt la prima încercare de a ocupa  scaunul cel mai înalt din IPJ, cel de-a treilea este pentru prima dată pe lista unui examen cu miză atât de mare.

14 iunie este ziua când se vor arunca zarurile pentru desemnarea celui care va conduce Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, la examenul planificat a avea loc la Bucureşti înscriindu-se trei ofiţeri, toţi cu experienţă în conducere. Doi dintre ei s-au mai duelat şi în toamnă, pentru aceeaşi miză.

De la interimat, la definitivat

Actual şef interimar al IPJ Galaţi, comisarul-şef Cornel Mototolea conduce de 18 luni instituţia şi şi-a exprimat opţiunea de a se înscrie la concurs. În vârstă de 45 de ani, Cornel Mototolea are experienţa managementului şi din postura de şef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Galaţi, structură pe care a condus-o vreme de şapte ani, înainte de a fi, pentru şase luni, delegat în fruntea structurii simulare de la Constanţa. În februarie 2016, a fost numit interimar la şefia IPJ Galaţi, după ce fostul comandant, cms. şef. Dănuţ Lefter, a fost delegat în funcţia de adjunct al inspectorului şef de la IPJ Brăila.
 

Semnale de la Bacău

Vin din partea unui fost şef al Poliţiei Galaţi care a mai încercat şi la ultimele concursuri să recapete funcţia pe care a lăsat-o, la mijlocul deceniului trecut, pentru un post de ataşat pentru afaceri interne la Ambasada României la Oslo. Este vorba despre comisarul-şef  Felician Vasilescu, actualmente adjunct al şefului IPJ Bacău şi care, potrivit unor voci, ar trage tare să devină nr. 1 la Galaţi, pentru a se retrage din activitate de pe funcţia maximă. Nu ştim dacă de această dată experienţa sa în Poliţie, dar şi la concursurile pentru funcţii de conducere vor atrage automat victoria pentru ofiţerul ajuns la vârsta de 54 de ani, dar cu siguranţă vor constitui atuuri dificil de combătut pentru contracandidaţi.  

„Surpriza” are 36 de ani

Se numeşte Bogdan Carp, actualul şef al Serviciului de Poliţie Rutieră din cadrul IPJ Galaţi. În eventualitatea în care ar câştiga concursul, ar fi, din punct de vedere al vârstei, al treilea pe lista celor mai tineri şefi al Poliţiei Galaţi. Candidatura lui Bogdan Carp ar putea fi văzută şi ca o surpriză, dar şi ca un firesc în evoluţia profesională a acestuia, una accelerată. La doar 32 de ani devenea şef la Circulaţie, unul dintre cele mai grele servicii, după ce, în prealabil, deţinuse funcţia de şef al Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Cel mai tânăr candidat la concursul de pe 14 iunie şi-a început cariera în urmă cu 14 ani, la Poliţia de Frontieră, structură pe care a părăsit-o în 2007.
„Iau foarte serios acest concurs, nu vor merge doar să fiu un nume pe listă. Voi da tot ce pot şi vom vedea ce va fi”, ne-a spus cms. Bogdan Carp.
Ce factor va decide cine va fi următorul şef al Poliţiei Galaţi? Experienţa recentă a funcţiei, vechimea ori ambiţia şi determinarea? Sau afinităţile pe linie ierarhică? Rămâne de văzut.

 

 


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12845

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48