Quantcast
Viewing all articles
Browse latest Browse all 12865

Primăria caută o soluţie pentru zonele unitare. Continuă acordarea subvenţiei pentru centrale

Image may be NSFW.
Clik here to view.
Primăria caută o soluţie pentru zonele unitare. Continuă acordarea subvenţiei pentru centrale

"Nu dau înapoi câtuşi de puţin, oricât de mult s-ar opune domnul prefect şi PNL. Programul nostru de subvenţionare a gălăţenilor care doresc să părăsească sistemul centralizat merge mai departe!
Chiar îi invit pe gălăţeni să iasă din sistem şi să ne ajute să oprim această hemoragie de zeci de milioane de euro de la bugetul local", este mesajul pe care primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, l-a transmis gălăţenilor, într-o conferinţă de presă.
Ţinta principală a edilului a fost, însă, prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu, pe care l-a atacat dur, pe motiv că, prin acţiunea în instanţă, a blocat decizia de sistare a furnizării apei calde şi căldurii. "Domnul prefect vorbeşte extrem de lejer de termie, în condiţiile în care priveşte lucrurile dintr-o vilă de pe Arcaşilor. Din punctul meu de vedere, acest prefect PNL-ist, dar cu o blană de tehnocrat trasă pe deasupra, se erijează în consilier local sau, mai mult de atât, în instanţă supremă a Consiliului Local. Consilierii au decis să închidă sistemul şi să-i ajute pe cei care nu-şi permit o centrală", a spus Pucheanu, acuzându-l pe reprezentantul Guvernului că a blocat "unul dintre primele proiecte majore de scoatere a oraşului dintr-o zonă gri în care se scufundă".

Hotărâre cu vicii

"Dacă instanţa anulează hotărârea, mai dăm una!", a spus cu seninătate primarul, admiţând că hotărârea are anumite vicii: "Din păcate, e o greşeală a aparatului de lucru al Primăriei faptul că s-au votat toate articolele hotărârii în mod unitar, nu fiecare în parte. Prin urmare, eventuala desfiinţare a hotărârii poate fi ulterior reluată pe puncte!", a spus edilul. Mai ales că instanţa ar putea decide că prevederile privind soarta punctelor termice aveau caracter patrimonial şi ar fi avut nevoie de votul a două treimi din aleşii locali.
Principala problemă pe care va trebui să o rezolve Primăria e legată de zonele unitare. Proiectul atacat de prefect prevedea şi desfiinţarea zonelor unitare, dar în condiţiile în care decizia nu se mai poate aplica, mii de gălăţenii ajung din nou captivi în sistemul centralizat. Şi nu vor putea beneficia de subvenţia pentru centrală. Primarul a promis că va face săptămâna viitoare o şedinţă de Consiliu Local de îndată, pentru a rezolva problema zonei unitare.

847 de cereri

Potrivit primarului, până acum s-au depus 847 de cereri pentru subvenţia de 3.000 de lei, destinată achiziţionării unei centrale termice. Şi ca să fie sigur că nu va fi blocată şi această decizie, primarul va cere Instituţiei Prefectului să-şi spună punctul de vedere.
Numai că, bulversaţi de situaţie, oamenii ar putea să renunţe la demersurile de a obţine subvenţia. "Luni am avut o discuţie cu directorul general al Electrocentrale şi cu dl ministru secretar de stat în Ministerul Energiei, la Bucureşti. A rămas să monitorizăm câte dosare avem, timp de o lună, o lună jumătate. Să vedem cum decurge acest proces şi, dacă se va dovedi că rata nu este una într-atât de mare, este posibil să vedem ce soluţie găsim pentru ca cei rămaşi în sistem să nu sufere!", a spus primarul. Problema nu e deloc simplă, pentru că, potrivit edilului, nu există contract cu CET şi nici bani pentru asta: "Să ne dea domnul prefect bani pentru repornirea sistemului!".


Viewing all articles
Browse latest Browse all 12865

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48